ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 14 MAI
* Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marţi o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti, avertizând că în următoarele zile se vor semnala ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, temperaturile minime situându-se între 10 şi 12 grade Celsius, iar cele maxime vor atinge 23 - 24 de grade Celsius.
* Producţia industrială a urcat în primele trei luni ale anului în curs cu 0,6%, ca serie brută, respectiv cu 1,2%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, raportat la perioada similară din 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) date marţi publicităţii.
* Investiţiile străine directe au scăzut în primul trimestru al acestui an cu circa 20% faţă de perioada similară a anului trecut, la 1,243 miliarde de euro, conform datelor publicate marţi de Banca Naţională a României.
* Bancherii din România, pe care eu îi consider cămătari, s-au învăţat cu ideea că aici se poate orice, dar nu va mai fi aşa, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), Adrian Rădulescu, la un forum de specialitate.
* Principalul subiect la reuniunea de marţi a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit) va fi noul model de performanţă din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), a declarat, marţi, la Bruxelles, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
* Fetele tind să plece mai devreme din casa părintească decât băieţii în aproape toate statele membre ale Uniunii Europene, însă cea mai mare diferenţă între genuri se înregistra în 2017 în România, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
* Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în luna martie, faţă de luna precedentă, atât ca serie brută, cu 19,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,2%, în timp ce în primele trei luni ale anului a urcat atât ca serie brută, cu 5,3%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 6,1%, raportat la perioada corespunzătoare din anul 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) date marţi publicităţii.
* Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" o acuză pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, că "dinamitează admiterea în liceu", după ce a emis un ordin prin care schimbă calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat, cu toate că unele etape ale admiterii sunt deja în desfăşurare.
* Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, marţi, 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 424 de milioane de lei, la o dobândă de 4,46% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark cu maturitatea reziduală la 61 luni, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
* Următoarea generaţie de consumatori este din ce în ce mai educată, iar noi trebuie să răspundem acestor provocări, a declarat, marţi, preşedinte interimar al Ligii Asociaţilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Gheorghe Albu, la un forum de specialitate.
* Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ pentru şapte judeţe, valabilă de marţi, ora 18:00, până miercuri, ora 10:00, precum şi o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată pentru restul ţării, valabilă de marţi, ora 15:00, până vineri, la ora 10:00.
* Societatea Naţională Nuclearelectrica a obţinut, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 219,285 milioane lei, în creştere cu 23,9% faţă de perioada similară a anului trecut, conform datelor remise marţi Bursei de Valori Bucureşti.
* Viitorul în alimentarea cu energie termică a populaţiei din marile oraşe ale României o reprezintă centralele modulare, de aproximativ 50 de MW, mai mici decât centralele actuale foarte mari, ceea ce va duce la diminuarea pierderilor masive din reţelele de distribuţie, a declarat, marţi, Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei, într-o conferinţă pe teme de profil.
* Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primul trimestru din 2019 un deficit de 1,212 miliarde euro, cu 18% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 1,027 miliarde euro în perioada ianuarie - martie 2018, conform datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
* Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz Mediaş a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 191,388 milioane de lei, în scădere cu 19%, comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor remise marţi Bursei de Valori Bucureşti.
* Indicele ROBOR la 3 luni a coborât uşor marţi, la 3,29% pe an, de la 3,30%, cotaţie la care a stagnat din data de 8 mai, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
* Producţia industrială a scăzut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,1% în Uniunea Europeană în martie, comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
* Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net consolidat de 2,72 milioane lei, în scădere cu 1,31 milioane lei (32%) comparativ cu perioada similară din 2018, acesta fiind obţinut în proporţie de 83% din segmentul de tranzacţionare al grupului, conform unui comunicat publicat pe site-ul BVB.
* România este doar la jumătate din capacitate în domeniul agriculturii, dar poate hrăni 35 de milioane de oameni prin cele nouă milioane de hectare de teren agricol, a afirmat, marţi, la un forum de specialitate, Valeriu Steriu, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor.
* Operatorul de telecomunicaţii Vodafone a obţinut aproximativ 2,1 miliarde de euro (2,36 miliarde de dolari) în urma vânzării subsidiarei neo-zeelandeze unui consorţiu alcătuit din Infratil Ltd (Noua Zeelandă) şi Brookfield Asset Management (Canada), transmite Reuters.
* Grupul britanic Vodafone a anunţat marţi că reduce dividendele pentru a-şi micşora povara datoriei, pe fondul cheltuielilor cu reţelele 5G şi al finalizării achiziţionării activelor Liberty Global, transmite Reuters.
* Beiersdorf, producătorul Nivea şi al altor branduri destinate îngrijirii pielii, a anunţat luni achiziţionarea brandului Coppertone contra sumei de 550 de milioane de dolari, în vederea întăririi poziţiei sale în America de Nord, transmite Reuters.
* Ancheta din Franţa privind implicarea Renault într-o posibilă fraudă privind emisiile este aproape de a ajunge în tribunal, a anunţat luni publicaţia Le Monde, după ce un raport tehnic a confirmat că unele motoare diesel ale producătorului auto au fost configurate pentru a emite mai mulţi poluanţi în condiţii reale de drum pentru, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ




