logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O treime dintre debitorii care se adresează CSALB vor să îşi renegocieze creditele ipotecare (studiu)

Imagine din galeria Agerpres

Un procent de 30% din cererile depuse la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au ca obiect credite ipotecare, iar restul de 70% din cereri privesc credite de nevoi personale, potrivit unei analize realizate de CSALB.

Un număr de 42% din consumatori caută soluţii amiabile pentru credite în lei, 28% din solicitanţi au credite în euro, iar 25% în franci elveţieni. În doar 5% dintre cereri sunt analizate credite în dolari americani.

Cele mai frecvente solicitări adresate de consumatori Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar se referă la găsirea unei soluţii pentru rezolvarea problemelor (30%), comisioane (30%), conversie credit (10%) şi situaţii legate de Biroul de Credit (7%).

Potrivit analizei proprii, profilul dominant al consumatorului care se adresează CSALB este următorul: bărbat, cu vârsta între 31-40 de ani, din Bucureşti, care depune online o cerere referitoare la un credit de nevoi personale în lei şi solicită instituţiei financiar-bancare găsirea unei soluţii la problemele ridicate sau la diminuarea comisioanelor.

Astfel, 58% din cererile înregistrate la CSALB sunt depuse de bărbaţi, iar procentul cererilor depuse de femei este de 42%. Aproape 65% dintre cei care se adresează Centrului sunt solicitanţi din rândul populaţiei active, urbane, cu vârste cuprinse între 31 şi 60 de ani, iar restul de 35% provin din mediul rural.

Ponderea cererilor provenite de la consumatorii din Bucureşti şi judeţul Ilfov este de 36% din total.

Ca şi modalităţi preferate de comunicare, peste 84% dintre români se adresează CSALB online, prin intermediul e-mailului şi aplicaţiei mobile, lansată de Centru în 2008. Spre exemplu, 55% dintre cererile trimise către CSALB de la lansarea aplicaţiei vin prin intermediul acesteia, lucru care arată cât de accesibil este acest serviciu pentru consumatorii din toate zonele ţării, notează CSALB. Doar 9,8% dintre sesizările adresate Centrului sosesc prin Poştă, iar 5,6% sunt depuse direct de către consumatori la sediul CSALB.

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, ce transpune la nivel naţional Directiva 2013/11/UE privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 28

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 20-04-2026 19:59

ARF: A fost efectuată recepția preliminară a 2 rame interregionale Coradia Stream, din cele 13 atribuite InterRegional Călători

O echipă mixtă Autoritatea Feroviară Română- Egis Alstom a efectuat luni recepția preliminară a două rame electrice interregionale Coradia Stream - unitățile TS20 și TS21, la Depoul Alstom, situat în incinta Atelierelor CFR Grivița. 'Precizăm că aceste vehicule feroviare sunt construite și furnizate de producătorul francez Alstom, în cadr

Economic Intern 20-04-2026 19:04

Ministerul Finantelor: România a obținut finanțări de peste 2 miliarde euro pentru investiții strategice, în urma vizitei în SUA

România a obținut finanțări de peste 2 miliarde de euro pentru investiții strategice în urma vizitei în SUA a delegației conduse de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat luni instituția, printr-un comunicat. Potrivit Ministerului Finanțelor, în urma discuțiilor din capitala SUA a fost securizată asigurarea finanțărilor neces

Economic Intern 20-04-2026 18:56

MinisterulFinanțelor: Reprezentanții agențiilor de rating au exprimat îngrijorări privind instabilitatea care ar putea fi generată de o potențială criză politică

Reprezentanții agențiilor de rating au exprimat îngrijorări privind instabilitatea care ar putea fi generată de o potențială criză politică, reluând astfel preocupările transmise în rapoartele deja publicate, arată Ministerul Finanțelor, într-un comunicat remis după vizita în SUA a delegației ministeriale conduse de Alexandru Nazare.

Economic Intern 20-04-2026 17:54

Report de peste 3,37 milioane de euro la Loto 6/49, categoria I, la tragerile de joi

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc sunt programate joi, după ce la tragerile de duminică Loteria Română a acordat 42.561 de câștiguri în valoare totală de peste 69,15 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al companiei, în urma câștigării premiului de categoria I la tragerea Joker din data

Economic Intern 20-04-2026 17:48

Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 3,1 milioane de lei în patru zile

Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 3,1 milioane de lei în urma celor peste 1100 de controale realizate în perioada 6 - 9 aprilie 2026, în urma cărora 80 de persoane au fost identificate prestând muncă nedeclarată. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituției, 4 echipamente de muncă au fost oprite din funcțiune pentru a

Economic Intern 20-04-2026 17:16

Neacșu (ARB): Educația financiară, bază a libertății individuale și a stabilității economice

Educația financiară nu mai este de mult un subiect tehnic, ci o bază a libertății individuale și a stabilității economice, a declarat, luni, Bogdan Neacșu, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), la Forumul Educației Financiare. 'Educația financiară nu mai este de mult un subiect tehnic. Este, de fapt, o bază a libertății individuale și a st

Economic Intern 20-04-2026 16:48

Înscrieri deschise la F& B Business Accelerator, program ce ajută businessurile HoReCa să identifice pierderile ascunse și să își crească profitabilitatea

Antreprenorii și echipele de top management din HoReCa se confruntă cu o schimbare clară de comportament, clienții vin mai rar, cheltuie mai puțin și sunt mai selectivi în raport cu experiența oferită și, în acest context, se deschid înscrierile pentru cea de-a 17-a ediție a F&B Business Accelerator. Conform unui comunicat remis, luni, AG

Economic Intern 20-04-2026 16:45

România participă cu 32 de companii la Hannover Messe

Un număr de 32 de companii românești din domenii precum energie, automatizări, soluții industriale de aprovizionare și inginerie participă, în perioada 20-24 aprilie, la Hannover Messe - Târgul internațional dedicat industriei prelucrătoare de la Hanovra, Germania. Conform unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană

Economic Intern 20-04-2026 16:29

Companii românești promovează tehnologii verzi la 'RES 2026 EXPO' Astana

România va fi reprezentată de companiile românești Stilo Evora, Zeolites Production și Tar Industries la expoziția internațională și summitul 'RES 2026 EXPO' (Regional Ecological Summit EXPO), dedicat tehnologiilor verzi și soluțiilor sustenabile, care va avea loc în perioada 22-24 aprilie 2026, la Astana, în Kazahstan. 'Con

Economic Intern 20-04-2026 16:08

CC Tax Advisory: România are nevoie de colectare mai inteligentă, nu de rușinare mai rapidă

Publicarea online a datornicilor fiscali locali poate fi legală doar dacă trece testul proporționalității, însă, în forma actuală, mecanismul ridică probleme de secret fiscal, coerență procedurală și eficiență reală la colectare, susține CC Tax Advisory, într-un comunicat remis luni AGERPRES. Potrivit sursei citate, Guvernul a stabilit, prin

Economic Intern 20-04-2026 15:53

Încălțăminte contrafăcută, de peste două milioane de lei, descoperită de inspectorii vamali constănțeni

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud - Direcția Regională Vamală București au reținut aproximativ 9.500 bucăți încălțăminte susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Valoarea totală a acestora, în situația în care ar fi fost comercializate, este de 2,148 milioane de lei, potri

Economic Intern 20-04-2026 15:46

Avrămescu (ASF): Educația financiară devine nu doar un instrument util, ci o componentă indispensabilă a securității economice personale și colective

Accesul la produse și servicii financiare este fără precedent, iar în acest context, educația financiară devine nu doar un instrument util, ci o componentă indispensabilă a securității economice personale și colective, a declarat luni prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Gabriel-Ioan Avrămescu, la Forumul Educației Financiare. &#

Economic Intern 20-04-2026 15:06

Bitcoin atinge cel mai ridicat nivel de la începutul lunii februarie, respectiv 78.400 de dolari (analiză)

Bitcoin a urcat la 78.400 de dolari săptămâna trecută, atingând cel mai ridicat nivel de la începutul lunii februarie, pe fondul creșterii semnificative a apetitului pentru risc pe piață, ca urmare a progreselor înregistrate atât de SUA, cât și de Iran în ceea ce privește redeschiderea Strâmtorii Ormuz, relevă o analiză realiza

Economic Intern 20-04-2026 15:00

Transelectrica a realizat în 2025 investiții de 691 de milioane de lei, pentru proiecte strategice privind securitatea energetică

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a realizat, anul trecut, investiții de 691,05 milioane de lei pentru modernizarea și retehnologizarea Rețelei Electrice de Transport (RET), potrivit unui comunicat al companiei. Valoarea totală a cheltuielilor de investiții realizate în 2025 a crescut față de cele 665,7 milioane de l

Economic Intern 20-04-2026 14:30

Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 700 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 700 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligațiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Astfel, MF a atras 400 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat, cu o maturitate reziduală la 12 luni, la un randament mediu de 6,34% pe an. Valoar