ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 10 MAI
* Peste 23 de milioane de euro vor intra luni, 13 mai, în conturile beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) care au depus, în luna aprilie, cereri de plată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru proiecte de investiţii, a anunţat, vineri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
* Societatea de Transport Bucureşti (STB) începe sâmbătă o campanie de curăţenie a vehiculelor de transport în comun, acestea urmând să intre într-un program de spălare şi igienizare în interior şi exterior, iar ulterior vor fi monitorizate pentru menţinerea unui aspect decent.
* Compania Porr Construct şi societatea Saga Business Construct au câştigat licitaţia organizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru reparaţia sectorului de autostradă Bucureşti - Fundulea, valoarea contractelor atribuite depăşind 86,6 milioane de lei, fără TVA.
* CFR Călători va avea în circulaţie capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă, pentru asigurarea transportului pasagerilor la evenimentele religioase din perioada 31 mai - 1 iunie 2019, cu ocazia sosirii în România a Papei Francisc, menţionează operatorul feroviar naţional, într-un comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES.
* O parte dintre activele media şi efectivele implicate în producţia de programe de televiziune şi conţinuturi online sub brandul Digi24, deţinută de RCS&RDS, vor fi transferate către Campus Media TV SRL, a anunţat vineri operatorul telecom, într-un comunicat.
* Cele mai puternice companii din industrie vor expune, în perioada 14 - 17 mai, la Romexpo, în cadrul Metal Show & TIB 2019, cel mai mare târg tehnic din ultimii 10 ani din România, anunţă organizatorii, într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
* Pensionarii membri ai uneia dintre Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor (CARP) pot obţine împrumuturi de până la 5.000 de lei, cu dobânzi moderate, aprobate în aceeaşi zi, a declarat, vineri, preşedintele Federaţiei Naţionale "Omenia" a CARP, Gheorghe Chioaru.
* Numărul persoanelor care au suferit accidente de muncă în 2018 a scăzut cu 7,2%, la 5.212, din care 167 persoane au fost accidentate mortal, conform datelor centralizate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.
* Inspectorii de muncă au aplicat, în perioada 1 aprilie - 3 mai, amenzi în valoare totală de 12,61 milioane de lei (aproximativ 2,65 milioane de euro), ca urmare a nerespectării legislaţiei în vigoare de către anumiţi operatori economici, se arată într-un comunicat de presă al Inspecţiei Muncii, transmis vineri AGERPRES.
* Banca Naţională a României (BNR) a afişat, vineri, un curs de 4,7584 lei pentru un euro, în scădere cu 0,15 bani (0,03%) faţă de cotaţia de 4,7599 lei stabilită în şedinţa precedentă.
* Planificata fuziune dintre ThyssenKrupp AG şi rivalul indian Tata Steel va eşua probabil deoarece Comisia Europeană ar urma să blocheze tranzacţia, a anunţat vineri producătorul german de oţel, transmit Reuters şi DPA.
* Subsidiara spaniolă a grupului auto Nissan a ajuns la un acord cu sindicatele privind concedierea unui număr de 600 de angajaţi, respectiv aproape 20% din forţa sa de muncă de la fabrica din Barcelona, Spania, transmit Jiji şi Reuters.
* Reprezentanţii băncilor din Turcia le-au spus investitorilor străini că nu se grăbesc să vândă creditele cu probleme din bilanţuri, ci se concentrează pe restructurarea lor, au declarat, pentru Reuters, persoane care au participat la discuţii şi au dorit să-şi păstreze anonimatul.
* Directorul general al grupului italian UniCredit SpA, Jean Pierre Mustier, va fi noul preşedinte al Federaţiei Bancare Europene (EBF), a anunţat vineri Board-ul instituţiei financiare, într-un comunicat remis AGERPRES. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ




