INS: Creştere cu 5,8% a numărului de sosiri în structurile de cazare turistică, în T1 din 2019
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din România, în primul trimestru al anului, au crescut cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, ajungând la aproape 2,32 milioane, dintre acestea 19,2% fiind reprezentate de către turiştii străini, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2019, durata medie a şederii a fost de 1,9 zile în cazul turiştilor români şi de două zile la turiştii din străinătate.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa, cu 74% din total turişti străini, iar dintre aceştia 82,5% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene (UE).
La capitolul înnoptări, statistica oficială relevă faptul că, în primele trei luni din acest an, acestea au însumat 4,48 milioane, în creştere cu 8,7% faţă de cele din perioada ianuarie - martie 2018. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini - 19,9%. Cea mai mare pondere a turiştilor străini care au ales să înnopteze în unităţile de cazare din România a fost deţinută de către cei din Europa (72,9% din total turişti străini), iar din aceştia 80,8% din statele UE.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în primul trimestru din 2019, a fost de 24,5% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,8 puncte procentuale comparativ cu primele trei luni din anul anterior. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la: hoteluri (31,2%), bungalouri şi hosteluri (cu câte 18,1%), vile turistice (17,9%) şi pensiuni turistice (17,4%).
Pe judeţe, în intervalul ianuarie - martie 2019, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică a înregistrat valori mai mari în Bucureşti (427.100), Braşov (311.300), Prahova (129.600) şi Cluj (118.500), iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari tot în Capitală (737.600), Braşov (637.100), Prahova (288.200) şi Cluj (222.700).
Datele INS arată, totodată, că majoritatea sosirilor turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică a provenit din Italia (44.800), Germania (44.700), Israel (43.100), Franţa (27.500), Regatul Unit al Marii Britanii (26.000) şi SUA (24.200).
În acelaşi timp, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră în T1 din 2019 au fost de 2,227 milioane, în creştere cu 4,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate, echivalentul a 73,8%, respectiv 24,1% din numărul total al sosirilor.
Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 4,538 milioane, cu 5,3% mai multe comparativ cu primele trei luni din anul precedent. Şi în acest caz, mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate, reprezentând 66,1%, respectiv 33,2% din numărul total de plecări.
Din datele INS reiese că, numai la nivelul lunii martie 2019 vs martie 2018, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 800.400, în creştere cu 5,1%, iar înnoptările au fost de 1,519 milioane (+6,7%). Durata medie a şederii, în luna martie a acestui an, a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de două zile în cazul turiştilor străini.
De asemenea, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, s-au ridicat la 820.000 (+2,8% faţă de luna martie 2018), în timp ce numărul plecărilor în vacanţă a românilor în străinătate a fost de 1,469 milioane (+7,3%). Atât vizitatorii străini, cât şi cei români au optat pentru mijloacele de transport rutier şi aerian atunci când s-au deplasat către anumite destinaţii. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ




