logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 17 APRILIE

Imagine din galeria Agerpres

* Banca Naţională a României (BNR) organizează miercuri, 17 aprilie, în intervalul 11:00 - 19:00, 'Ziua porţilor deschise', ocazie cu care publicul poate vizita vechiul birou al guvernatorului şi vechea sală de Consiliu de Administraţie, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

* Marea Neagră are un potenţial de peste 200 de miliarde de metri cubi de gaze, iar 60% din producţia României va proveni din zăcăminte offshore în anul 2030, însă problema cea mai mare este ce se va întâmpla cu acest gaz, a declarat, miercuri, Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în cadrul Forumului Energiei, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

* Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) protestează miercuri în Piaţa Victoriei faţă de intenţia autorităţilor de a emite o Ordonanţă de Urgenţă care, potrivit transportatorilor, ar menţine pirateria în sector.

* Reprezentanţii companiei de ridesharing Uber precizează că doresc o colaborare cu industria de taxi în condiţiile în care mulţi şoferi de taxi deja folosesc aplicaţia companiei şi subliniază, totodată că este dreptul consumatorului de a alege asupra opţiunilor de transport.

* First Bank anunţă semnarea unui acord cu Bank Leumi le-Israel B.M pentru achiziţionarea tuturor participaţiilor acesteia în filiala Bank Leumi România, însă achiziţia este condiţionată de primirea aprobării Băncii Naţionale a României (BNR) şi a Consiliului Concurenţei, se arată într-un comunicat de presă al băncii, transmis miercuri AGERPRES.

* Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 1,4% în martie, de la 1,5% în luna precedentă, şi s-a menţinut la 1,6% în Uniunea Europeană, în timp ce România, Ungaria şi Olanda au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

* Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 3,6% în martie, în timp ce Lituania, Danemarca şi România au raportat cel mai puternic ritm de creştere, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate miercuri.

* Reprezentanţii companiei de ridesharing Uber precizează că doresc o colaborare cu industria de taxi în condiţiile în care mulţi şoferi de taxi deja folosesc aplicaţia companiei şi subliniază, totodată că este dreptul consumatorului de a alege asupra opţiunilor de transport. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu)

Afisari: 23

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 20-04-2026 16:45

România participă cu 32 de companii la Hannover Messe

Un număr de 32 de companii românești din domenii precum energie, automatizări, soluții industriale de aprovizionare și inginerie participă, în perioada 20-24 aprilie, la Hannover Messe - Târgul internațional dedicat industriei prelucrătoare de la Hanovra, Germania. Conform unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană

Economic Intern 20-04-2026 16:29

Companii românești promovează tehnologii verzi la 'RES 2026 EXPO' Astana

România va fi reprezentată de companiile românești Stilo Evora, Zeolites Production și Tar Industries la expoziția internațională și summitul 'RES 2026 EXPO' (Regional Ecological Summit EXPO), dedicat tehnologiilor verzi și soluțiilor sustenabile, care va avea loc în perioada 22-24 aprilie 2026, la Astana, în Kazahstan. 'Con

Economic Intern 20-04-2026 16:08

CC Tax Advisory: România are nevoie de colectare mai inteligentă, nu de rușinare mai rapidă

Publicarea online a datornicilor fiscali locali poate fi legală doar dacă trece testul proporționalității, însă, în forma actuală, mecanismul ridică probleme de secret fiscal, coerență procedurală și eficiență reală la colectare, susține CC Tax Advisory, într-un comunicat remis luni AGERPRES. Potrivit sursei citate, Guvernul a stabilit, prin

Economic Intern 20-04-2026 15:53

Încălțăminte contrafăcută, de peste două milioane de lei, descoperită de inspectorii vamali constănțeni

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud - Direcția Regională Vamală București au reținut aproximativ 9.500 bucăți încălțăminte susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Valoarea totală a acestora, în situația în care ar fi fost comercializate, este de 2,148 milioane de lei, potri

Economic Intern 20-04-2026 15:46

Avrămescu (ASF): Educația financiară devine nu doar un instrument util, ci o componentă indispensabilă a securității economice personale și colective

Accesul la produse și servicii financiare este fără precedent, iar în acest context, educația financiară devine nu doar un instrument util, ci o componentă indispensabilă a securității economice personale și colective, a declarat luni prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Gabriel-Ioan Avrămescu, la Forumul Educației Financiare. &#

Economic Intern 20-04-2026 15:06

Bitcoin atinge cel mai ridicat nivel de la începutul lunii februarie, respectiv 78.400 de dolari (analiză)

Bitcoin a urcat la 78.400 de dolari săptămâna trecută, atingând cel mai ridicat nivel de la începutul lunii februarie, pe fondul creșterii semnificative a apetitului pentru risc pe piață, ca urmare a progreselor înregistrate atât de SUA, cât și de Iran în ceea ce privește redeschiderea Strâmtorii Ormuz, relevă o analiză realiza

Economic Intern 20-04-2026 15:00

Transelectrica a realizat în 2025 investiții de 691 de milioane de lei, pentru proiecte strategice privind securitatea energetică

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a realizat, anul trecut, investiții de 691,05 milioane de lei pentru modernizarea și retehnologizarea Rețelei Electrice de Transport (RET), potrivit unui comunicat al companiei. Valoarea totală a cheltuielilor de investiții realizate în 2025 a crescut față de cele 665,7 milioane de l

Economic Intern 20-04-2026 14:30

Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 700 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 700 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligațiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Astfel, MF a atras 400 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat, cu o maturitate reziduală la 12 luni, la un randament mediu de 6,34% pe an. Valoar

Economic Intern 20-04-2026 14:19

Isărescu: Persistă în discursul public neînțelegeri, confuzii privind rolul băncilor și rolul băncii centrale

Persistă în discursul public neînțelegeri, confuzii privind rolul băncilor și rolul băncii centrale, modul în care funcționează, dar și față de indicatori sau indici, a afirmat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la Forumul Educației Financiare. 'Persistă în discursul public neînțelegeri, con

Economic Intern 20-04-2026 13:56

Anca Dragu: AI poate aduce câștiguri de eficiență de peste 30% în sectorul financiar, dar implică riscuri

Inteligența artificială și digitalizarea pot genera câștiguri semnificative de competitivitate, productivitate și eficiență în activitatea din sectorul financiar, pe termen mediu și lung, însă aceste beneficii vin și cu riscuri importante, motiv pentru care utilizarea acestor instrumente trebuie făcută cu măsură și responsabilitate, a declarat luni

Economic Intern 20-04-2026 13:05

Adrian Negrescu: Perioada de instabilitate politică în care intrăm riscă să se traducă într-un adevărat seppuku economic

Perioada de instabilitate politică în care intrăm riscă să se traducă într-un adevărat seppuku economic și asta într-o perioadă în care economia mondială trece prin cea mai gravă criză din ultimii aproape 20 de ani, susține consultantul economic Adrian Negrescu. ''Perioada de instabilitate politică în care

Economic Intern 20-04-2026 12:59

Cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române, de aproape 13 milioane de euro, a fost ridicat

Cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române, în valoare de 65,969 milioane de lei (aproape 13 milioane de euro), a fost ridicat luni, informează Loteria Română. Câștigătorul este din București, are în jur de 50 de ani și este jucător ocazional la Loto 6/49 și Joker. ''Câștigătorul

Economic Intern 20-04-2026 12:31

România a fost lider în UE la creșterea lucrărilor de construcții în luna februarie

Lucrările de construcții au înregistrat o creștere modestă în Uniunea Europeană, în luna februarie 2026, comparativ cu luna ianuarie 2026, însă România a fost țara cu cel mai puternic avans la acest capitol, cu o creștere de 8,7% de la o lună la alta, arată

Economic Intern 20-04-2026 12:28

România trebuie să ''strângă cureaua'' pentru a evita o criză de tipul celei din Grecia (consilier BNR)

România trebuie să continue consolidarea fiscală și să reducă treptat deficitul bugetar, care a ajuns la 9,3% din PIB în 2024, pentru a evita o criză economică similară celei traversate de Grecia, unde efectele dezechilibrelor au dus la două decenii de stagnare, a declarat luni Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României

Economic Intern 20-04-2026 12:02

Piața auto electrică din România a crescut cu 93% în martie 2026 față de anul trecut (analiză)

Un număr de 1.209 vehicule electrice au fost înmatriculate în martie 2026, cu 93% mai multe față de aceeași lună a anului trecut, conform unei analize de piață realizate de unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România. Datele centralizate de Lektri.Co arată că această creștere vi