ANPC: Amenzi de 1,75 milioane lei, în urma controalelor privind comercializarea legumelor şi fructelor în marile lanţuri de magazine
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de peste 1,75 milioane lei în urma controalelor privind comercializarea fructelor şi legumelor în marile lanţuri de magazine, derulate în perioada 18 - 28 februarie, informează ANPC, printr-un comunicat remis AGERPRES.
Controalele s-au desfăşurat în toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti. Au fost controlaţi 1.124 operatori economici, din care la un număr de 654 (58%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare. A fost verificată o cantitate de 623 tone de fructe şi legume proaspete, din care 177 tone ( 28,4%) nu se încadrau în prevederile legale.
"Ca urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus următoarele măsuri: oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 7.691 kg fructe şi legume, în valoare de 36.355 lei, ca produse improprii consumului uman; oprirea temporară de la comercializare a circa 61 tone fructe şi legume în valoare de 232.679 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; aplicarea de 920 sancţiuni contravenţionale dintre care 496 avertismente şi 424 amenzi contravenţionale în valoare de 1.750.800 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor", se menţionează în comunicat.
În cursul acţiunilor de control, s-au evidenţiat o serie de abateri în ceea ce priveşte legalitatea privind modul de comercializare al fructelor şi legumelor în stare proaspătă şi conformitatea acestora cu prevederile actelor normative în vigoare, precum şi comercializarea unor produse având caracteristici neconforme cu prevederile actelor normative în vigoare
Comisarii ANPC au demarat în cursul acestei săptămâni a doua etapă a campaniei naţionale de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea legumelor şi fructelor proaspete în marile lanţuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros.
"Operatorii economici în a căror activitate, în domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete în marile lanţuri de magazine de tip hipermarketuri şi supermarketuri, depozite şi pieţe en-gros, au fost depistate abateri, vor rămâne sub atenta supraveghere a comisarilor ANPC şi în continuare pentru a remedia neregulile constatate şi pentru a nu le mai repeta", se mai precizează în comunicat.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cheltuielile companiilor pe zona de IA s-au majorat cu 406%, în 2026 față de anul trecut (analiză)
Cheltuielile destinate produselor bazate pe Inteligență Artificială (IA) ale clienților de business au crescut cu 406%, în acest an față de anul 2025, arată o analiză de specialitate, publicată recent. Conform datelor centralizate de Revolut Business, companiile au cheltuit cu de peste zece ori mai mult pentru IA în comparație cu c
AEI: Românii nu ar trebui să afle din factură costul declarațiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului, este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică. 'România are nevoie uneori d
Transgaz alocă până la 108,9 milioane de lei pentru primul lot al conductei de gaze Huedin-Lugașu
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei și 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin - Lugașu, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul vi
Bursa de la București a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 286,95 milioane de lei (-39,09%), potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 678,61 miliarde de lei, &
ANSVSA a suspendat activitatea unității de la Palatul Brukenthal din Avrig, în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară colectivă
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea unității din cadrul Palatului Brukenthal din Avrig și au aplicat o sancțiune contravențională de 30.000 de lei, în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară colectivă. 'Ca urmare a evenimentului înregist
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.
Program de guvernare/Un singur centru de decizie pentru transformarea digitală; digitalizarea, declarată prioritate națională apolitică
Programul de Guvernare depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, propune un singur centru de decizie pentru transformarea digitală a statului, prin reorganizarea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și a altor instituții cu responsabilități specifice, în subordinea șefului Guvernului, excepțiile fiind apărarea ș
Program de guvernare/Accent pe eficientizarea diplomației economice pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin
Eficientizarea diplomației economice și a Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin reprezintă una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare al premierului desemnat, Siegfried Mureșan. Propunerea concretă se referă la corelarea activității ARI
Program de guvernare/Privatizarea competitivă a TAROM și listarea la bursă a unor pachete din Aeroportul Otopeni și Portul Constanța
Statul a folosit ultimul ajutor de restructurare permis de dreptul european pentru următorii 10 ani în cazul TAROM, potrivit Programului de Guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care propune privatizarea competitivă a operatorului aerian național. 'TAROM: statul a folosit ultimul ajutor
Program de guvernare/Ponderea industriei de apărare în PIB ar putea crește de la 0,28% la minimum 1% până în 2030
Creșterea ponderii în PIB a industriei de apărare de la circa 0,28% la minimum 1% până în anul 2030 reprezintă un obiectiv pentru eficientizarea și reformarea ROMARM și a industriei de apărare, se menționează în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. G
Program de guvernare/ România ar putea avea un ghișeu unic pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor
Implementarea unui ghișeu unic și impunerea de termene maxime pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor reprezintă principala măsură propusă pentru debirocratizarea investițiilor, în Programul de guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Cu privire la ajutoarele
Program de guvernare/Guvernul va analiza comasarea APIA și AFIR
Guvernul intenționează să analizeze comasarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin lansarea unui studiu de fezabilitate, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. În
Program de guvernare/Operaționalizarea OMD la nivel național și stimularea atragerii de turiști străini, propuse pentru revitalizarea HoReCa
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ca o structură de coordonare a promovării turistice și de integrare a rețelei de OMD-uri locale, județene și regionale, este una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/Mecanism de compensare a pierderilor fermierilor din cauza secetei, operațional din primăvara anului 2027
Un mecanism de compensare a pierderilor provocate de secetă, pregătit împreună cu Banca Mondială, ar urma să devină operațional din primăvara anului 2027, fiecare beneficiar de plăți directe pe hectar urmând să își poată recupera cheltuielile de înființare a culturilor, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, depus sâmbătă la Parlam
Program de guvernare/Aplicarea TVA de 9% la apartamentele contractate până la finalul lui 2025, prelungită până la 31 iulie 2027
Termenul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la apartamentele contractate prin acte autentificate până la 31 decembrie 2025 va fi prelungit cu 12 luni, până la 31 iulie 2027, fără alte prelungiri ulterioare, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028 pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament.














