Ursărescu (ANRM): Refuzul actualizării preţului de referinţă al gazelor naturale între anii 2008-2017 a păgubit statul cu 3 miliarde dolari
Păstrarea preţului de referinţă al gazelor naturale de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) la un nivel neactualizat timp de 10 ani, între 2008 şi 2017, a produs pierderi la bugetul statului în valoare de 3 miliarde de dolari, a declarat joi Dorin Ursărescu, consilierul preşedintelui ANRM.
Acesta a făcut numeroase acuzaţii la adresa SRI, DNA, Parchetului General şi fostei conduceri ANRM de până în octombrie 2017, dar şi către fostul prim-ministru Mihai Tudose.
"În octombrie 2017, când noua conducere a ANRM şi-a preluat activitatea, am constatat lucruri de o gravitate deosebită. Primul lucru constatat a fost faptul că preţul de referinţă al gazelor naturale, la care se plătesc redevenţele la statul român, nu fusese actualizat din anul 2008, deci de 10 ani de zile statul român încasa redevenţe la un preţ de referinţă neactualizat din 2008, la un preţ care era de 495 de lei pentru 1000 de metri cubi de gaze. Între timp a avut loc liberalizarea preţului la gaze, deci preţul de vânzare era deja undeva la 900-1.000 lei. Statul român, în toată această perioadă, a încasat redevenţe la un preţ de referinţă de 495 de lei pe 1000 de metri cubi", a afirmat Dorin Ursărescu.
Acesta a susţinut că SRI şi DNA au fost informate de această situaţie, iar toate aceste lucruri au fost publice în rapoartele Curţii de Conturi.
"Suma pe care statul român ar fi trebuit să o încaseze este de aproximativ 3 miliarde de dolari. Cine e vinovat pentru aceste lucruri? Toate aceste lucruri au fost publice, sunt rapoarte ale Curţii de Conturi, rapoarte ale Corpului de Control al prim-ministrului, iar instituţiile abilitate ale statului, SRI şi la DNA - care este foarte activ cu alte ocazii - ar fi trebuit să fie de însemnătate pentru ei şi o prejudiciere a bugetului de stat cu 3 miliarde de dolari", a mai spus consilierul preşedintelui ANRM.
Potrivit sursei citate, conducerea ANRM a acţionat pentru creşterea preţului de referinţă al gazelor naturale imediat după preluarea mandatului în octombrie 2017.
"Actuala conducere a ANRM a acţionat imediat, am venit în octombrie, iar în decembrie 2017 ANRM a elaborat ordinul privind preţul de referinţă. În 22 decembrie 2017 am fost la Monitorul Oficial şi am depus acest ordin, care aducea preţul de referinţă de la nivelul de 495 de lei/1000 metri cubi la suma de aproximativ 1.100 lei, deci de două ori şi ceva mai mult. Acest ordin nu a fost publicat. Pe data de 26 am fost chemaţi la Guvernul Tudose, s-a sunat la Monitorul Oficial, s-a blocat publicarea ordinului preşedintelui ANRM, domnul Tudose a sunat personal la conducerea ANRM pentru retragerea acestui ordin, care făcea o reparaţie ce de 10 ani de zile păgubea statul român cu sume importante - 3 miliarde de dolari. Erau instituţii ale statului care au fost sesizate, care trebuia să acţioneze şi care au fost ocupate cu alte probleme", a explicat Dorin Ursărescu.
În opinia acestuia, DNA şi SRI au perpetuat această infracţiune, prin faptul că nu s-au sesizat, în condiţiile în care cele două instituţii au fost informate de această situaţie.
"Apoi, pe 27 decembrie, conducerea ANRM a fost destituită, prin ordinul prim-ministrului Tudose, care l-a demis pe preşedintele ANRM, Gigi Dragomir. (...) Cei care au avut de câştigat au fost producătorii de gaze naturale. Producţia de gaze naturale în România este împărţită, în proporţie de cam 50%, între Romgaz şi OMV Petrom. Însă departe de mine de a-i culpabiliza, până la urmă sunt agenţi economici. Vina este în totalitate a statului român şi a instituţiilor statului român, în primul rând a ANRM, apoi instituţiile statului, care au fost sesizate: SRI, DNA, Parchetul General, care au fost sesizate, au primit rapoarte. Este inexplicabil cum de 10 ani de zile instituţiile statului au perpetuat, deci au asistat, cum statul român este păgubit cu miliarde şi miliarde", a declarat reprezentantul ANRM.
Acesta a adăugat că ulterior, după căderea Guvernului Tudose, următorul Guvern a repus în funcţie conducerea ANRM, care a publicat la scurt timp ordinul de mărire a preţului de referinţă al gazelor.
"Primul lucru pe care l-a făcut noul Guvern (Guvernul interimar Fifor, n.r.), chiar în prima zi, pe 16 ianuarie, a fost repusă conducerea ANRM, cu misiunea de a continua cu elaborarea preţului de referinţă, lucru pe care l-am făcut, iar în data de 18 februarie preţul de referinţă a fost publicat", a încheiat Dorin Ursărescu. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse în weekend-ul de Halloween din acest an (analiză)
Numărul produselor comandate în weekend-ul de Halloween din acest an a fost mai mare cu 29% față de aceeași perioadă din 2025, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă de comenzi online. Conform datelor prelucrate de Glovo, cererea pentru articole tematice de Halloween, de la dovleci pentru sculptat și decor până la accesorii pentru costume
S-a deschis circulația pe alți 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului, între Afumați și Glina
Circulația pe încă 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (A0), între Afumați și Glina, s-a deschis, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Sunt 13 km noi de
Muncitorii români au la dispoziție 196 locuri de muncă vacante prin Eures România, în această perioadă
Operatorii economici din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor români 196 de locuri de muncă prin rețeaua Eures România, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), transmis miercuri AGERPRES. Conform datelor centralizate, din totalul posturilor vacante, 81 sunt &
ANOFM: Angajatorii au la dispoziție aproape 30.000 de locuri de muncă, la nivel național
Aproape 30.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național, în acest moment, conform datelor furnizate de către agenții economici Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport r
Isărescu: Societățile trebuie să învețe să anticipeze schimbarea, iar instituțiile să își consolideze reziliența
Societățile trebuie să fie capabile să anticipeze schimbarea și să se pregătească pentru aceasta prin educație, cooperare și dialog, în condițiile în care incertitudinea economică, transformările tehnologice și presiunile asupra mediului fac tot mai dificilă gestionarea problemelor actuale, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR),
Dan Air își mută toate operațiunile pe Aerportul Internațional 'Henri Coandă' București
Toate operațiunile Dan Air vor fi mutate, temporar, de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' București, informează compania aeriană într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. 'Am construit împreună cu bacăuanii o bază și o rețea de zboruri de care suntem mândri însă trebuie să plecăm te
MEDAT: Peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat în cadrul Start-Up Nation
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță că, în cadrul programului Start-Up Nation, sunt peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat. 'Tinerii care vor să-și transforme ideile în afaceri pot aplica în continuare la cursurile gratuite de antreprenor
Chisăliță: Programul de guvernare are în vedere 3 perimetre ce pot fi concesionate pentru producția de electricitate offshore; potențialul e de aproximativ 3.100 MW
Programul de guvernare are în vedere concesionarea a trei perimetre pentru dezvoltarea de proiecte de producție a energiei electrice offshore, iar pentru investitor două lucruri trebuie să fie clare de timpuriu, respectiv condițiile concesiunii și posibilitatea de a transporta la țărm energia produsă, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Dumitru Chi
Trei din zece români caută natură și aer curat atunci când aleg vacanța ideală (studiu)
Vacanța ideală în România înseamnă relaxare, familiaritate și existența unor condiții 'ca acasă', iar 30% dintre români caută natură și aer curat, în timp ce 20% vor liniște, arată rezultatele unui studiu de profil, dat publicității miercuri. 'Relaxarea, liniștea și peisajele descriu vacanța ideală a r
Aproape 165 milioane de euro intră miercuri în conturile fermierilor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează, miercuri, plăți în valoare totală de 164,779 milioane de euro (echivalentul a 869,837 milioane de lei), bani care ajung direct la un număr de 34.992 de beneficiari, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, transmi
Angajații din statistică au de primit, anual, între 12-15.000 de lei drepturi salariale restante pe angajat (sindicat)
Tranșele anuale de plată a drepturilor salariale restante câștigate de angajații Institutului Național de Statistică (INS) București prin hotărâri judecătorești definitive se ridică, în medie, la 12-15.000 de lei pe angajat, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului din instituție (SINSB), Dan Iliescu.
Barbu: Am ajuns la 1,4 milioane de hectare reabilitate prin programul de refacere a infrastructurii de irigații
Viitorul agriculturii românești depinde de capacitatea noastră de a asigura apă pentru culturi, indiferent de provocările climatice, 1,4 milioane de hectare fiind reabilitate până în prezent prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații, susține ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, într-
FBAR avertizează că au apărut în online reclame false și tentative de fraudă care-i folosesc neautorizat numele și imaginea
Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) trage un semnal de alarmă privind apariția în mediul online a unor reclame false și tentative de fraudă care folosesc în mod neautorizat numele și imaginea organizației. 'Un exemplu recent este campania promovată sub numele 'Prizelyo', care promite utilizatoril
INS: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III din 2026
Înmatriculările noi de autoturisme au scăzut în România, cu 26,4% în cursul trimestrului al treilea din anul curent față de aceeași perioadă din 2025, în timp ce, la polul opus, înregistrările de mopede și motociclete au crescut cu 20,4%, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Ecopolis: Concentrațiile de dioxid de azot vor fi măsurate în 50 de locuri din București, în campania europeană 'Vezi ce respiri'
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis va măsura, în cadrul campaniei europene 'Vezi ce respiri', concentrațiile de dioxid de azot (NO2) în 50 de locuri din București, timp de o lună. 'Dioxidul de azot este un poluant invizibil, rezultat în principal din arderea combustibililor. În București, traficul rut










