ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 9 APRILIE
* Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere la 3,1% estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, iar în paralel prognozează o majorare a ratei inflaţiei şi deficitului de cont curent, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională.
* Schimbările aduse OUG 114/2018 evită daune foarte mari pentru economie şi satisfac cele trei cerinţe formulate de Banca Naţională a României şi înaintate Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, însă noile prevederi complică, în ansamblul lor, transmisia monetară, potrivit minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al BNR din 2 aprilie 2019.
* Consiliul Uniunii Europene a adoptat marţi un regulament care oferă Comisiei Europene competenţa de a efectua o investigaţie şi de a lua măsuri financiare sau operaţionale în cazul în care o companie aeriană din afara UE recurge la o practică de denaturare a pieţei, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, remis, marţi, AGERPRES.
* Inspectorii vamali bucureşteni au confiscat un număr de 26.652 de articole vestimentare, în valoare totală de 160.000 de euro, în urma unor controale care au avut loc la centrul comercial Dragonul 1, informează Direcţia Generală a Vămilor (DGV).
* Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, marţi, că a avut discuţii cu liderii de sindicate din industria prelucrătoare axate pe Legea dialogului social, iar materialul final privind acest proiect de act normativ va fi primit miercuri de la Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor şi retrimis sindicatelor.
* Este important ca instituţiile de audit să fie conştiente de schimbările şi dezvoltările care apar la nivelul Uniunii Europene şi să joace un rol proactiv în abordarea lor, a declarat, marţi, Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi a României, în deschiderea Reuniunii ofiţerilor de legătură din cadrul Instituţiilor Supreme de Audit din statele membre ale Uniunii Europene.
* Paştele a devenit un eveniment tot mai important pentru angajatorii care vor să ofere beneficii extrasalariale angajaţilor, în condiţiile în care 74% dintre companiile care acordă tichete cadou le oferă atât de Crăciun, cât şi de Paşte, arată datele unui furnizor de astfel de produse şi servicii.
* Anticiparea riscurilor şi dezvoltarea de acţiuni preventive sunt demersuri esenţiale pentru gestionarea eficientă a riscurilor profesionale şi pentru construirea unei culturi preventive în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, într-o lume în continuă schimbare, a susţinut, marţi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, la o conferinţă de profil.
* România şi-a depus candidatura pentru a găzdui Conferinţa Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) din anul 2022, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
* Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, marţi, modificarea adusă Actului constitutiv al Grawe România Asigurare, prin care societatea îşi majorează capitalul social cu suma de 7,5 milioane de lei, până la valoarea de 47,5 milioane de lei, se arată într-un comunicat al reglementatorului, transmis AGERPRES.
* Mai mulţi sindicalişti din silvicultură au participat, marţi, la un nou miting organizat de Federaţia "Silva" în faţa Parlamentului, solicitând reprezentanţilor Camerei Deputaţilor să respingă proiectul de modificare a Legii 1/2000 privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.
* Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, marţi, 30 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 500 milioane de lei, la o dobândă de 3,98% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark cu maturitatea reziduală la 40 de luni, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
* Peste 14.000 de companii vor oferi anul acesta angajaţilor tichete cadou de Paşte, în timp ce 3.000 de firme şi instituţii publice le vor acorda şi tichete de vacanţă de 1 Mai, conform estimărilor realizate de o societate emitentă de carduri şi tichete de beneficii pentru salariaţi.
* Autorităţile din Municipiul Iaşi au în plan demararea unui proiect-pilot, alternativă la Programul "Rabla", prin care posesorii de autovehicule mai vechi de 10 ani pot primi câte un voucher în valoare de 500 de euro în schimbul predării spre casare, dar fără ca aceştia să fie obligaţi să achiziţioneze un alt autovehicul nou.
* Compania TAROM va suplimenta din 19 aprilie frecvenţa pe ruta Bucureşti - Baia Mare, această cursă urmând să fie efectuată în zilele de vineri, a anunţat, marţi, operatorul aerian naţional.
* Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în acest an şi a avertizat că expansiunea ar putea încetini şi mai mult din cauza tensiunilor comerciale şi a unei ieşiri potenţial dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmit AP şi Reuters.
* Alpha Bank România a lansat primul Program de obligaţiuni ipotecare din România, în valoare de un miliard de euro, iar prima emisiune din cadrul programului, cu o limită de 200 milioane euro, va avea loc în viitorul apropiat, a anunţat, marţi, banca.
* Moneda naţională a consemnat, marţi, o uşoară depreciere faţă de euro, cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,7526 lei/euro, cu 0,19 bani (0,04%) mai mare decât în ziua precedentă, când un euro a fost cotat la 4,7507 lei.
* Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi şi rulate înregistrat în România, în primul trimestru al anului, a ajuns la 146.144 de unităţi, în scădere cu 2,10% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de AGERPRES.
* Experţii în securitate cibernetică au descoperit, recent, piaţa Genesis Darknet - un magazin online ce vinde "măşti digitale" furate şi conturi de utilizatori, la preţuri cuprinse între 5 şi 200 de dolari, fiecare.
* Conform celui de-al patrulea raport privind starea uniunii energetice adoptat marţi, Comisia Europeană şi-a îndeplinit pe deplin angajamentele legate de viziunea sa privind o strategie a uniunii energetice prin care se garantează o energie accesibilă, abordabilă, sigură, competitivă şi durabilă pentru toţi europenii, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
* Ministrul elen de Finanţe, Euclid Tsakalotos, a confirmat marţi informaţiile conform cărora Guvernul de la Atena intenţionează să restituie înainte de scadenţă o parte din masivul împrumut luat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), informează publicaţia elenă Kathimerini.
* Şeful statului american, Donald Trump, a anunţat marţi că SUA vor impune tarife vamale asupra unor produse provenite din Uniunea Europeană în valoare de 11 miliarde de dolari, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie
Nuclearelectrica: Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național este estimată pentru vineri
Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată pentru vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, miercuri au fost demarate acțiunile specifice pentru pornirea reactorului, a anunțat SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare,
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse în weekend-ul de Halloween din acest an (analiză)
Numărul produselor comandate în weekend-ul de Halloween din acest an a fost mai mare cu 29% față de aceeași perioadă din 2025, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă de comenzi online. Conform datelor prelucrate de Glovo, cererea pentru articole tematice de Halloween, de la dovleci pentru sculptat și decor până la accesorii pentru costume
S-a deschis circulația pe alți 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului, între Afumați și Glina
Circulația pe încă 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (A0), între Afumați și Glina, s-a deschis, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Sunt 13 km noi de
Muncitorii români au la dispoziție 196 locuri de muncă vacante prin Eures România, în această perioadă
Operatorii economici din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor români 196 de locuri de muncă prin rețeaua Eures România, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), transmis miercuri AGERPRES. Conform datelor centralizate, din totalul posturilor vacante, 81 sunt &
ANOFM: Angajatorii au la dispoziție aproape 30.000 de locuri de muncă, la nivel național
Aproape 30.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național, în acest moment, conform datelor furnizate de către agenții economici Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport r
Isărescu: Societățile trebuie să învețe să anticipeze schimbarea, iar instituțiile să își consolideze reziliența
Societățile trebuie să fie capabile să anticipeze schimbarea și să se pregătească pentru aceasta prin educație, cooperare și dialog, în condițiile în care incertitudinea economică, transformările tehnologice și presiunile asupra mediului fac tot mai dificilă gestionarea problemelor actuale, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR),
Dan Air își mută toate operațiunile pe Aerportul Internațional 'Henri Coandă' București
Toate operațiunile Dan Air vor fi mutate, temporar, de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' București, informează compania aeriană într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. 'Am construit împreună cu bacăuanii o bază și o rețea de zboruri de care suntem mândri însă trebuie să plecăm te
MEDAT: Peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat în cadrul Start-Up Nation
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță că, în cadrul programului Start-Up Nation, sunt peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat. 'Tinerii care vor să-și transforme ideile în afaceri pot aplica în continuare la cursurile gratuite de antreprenor
Chisăliță: Programul de guvernare are în vedere 3 perimetre ce pot fi concesionate pentru producția de electricitate offshore; potențialul e de aproximativ 3.100 MW
Programul de guvernare are în vedere concesionarea a trei perimetre pentru dezvoltarea de proiecte de producție a energiei electrice offshore, iar pentru investitor două lucruri trebuie să fie clare de timpuriu, respectiv condițiile concesiunii și posibilitatea de a transporta la țărm energia produsă, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Dumitru Chi
Trei din zece români caută natură și aer curat atunci când aleg vacanța ideală (studiu)
Vacanța ideală în România înseamnă relaxare, familiaritate și existența unor condiții 'ca acasă', iar 30% dintre români caută natură și aer curat, în timp ce 20% vor liniște, arată rezultatele unui studiu de profil, dat publicității miercuri. 'Relaxarea, liniștea și peisajele descriu vacanța ideală a r
Aproape 165 milioane de euro intră miercuri în conturile fermierilor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează, miercuri, plăți în valoare totală de 164,779 milioane de euro (echivalentul a 869,837 milioane de lei), bani care ajung direct la un număr de 34.992 de beneficiari, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, transmi
Angajații din statistică au de primit, anual, între 12-15.000 de lei drepturi salariale restante pe angajat (sindicat)
Tranșele anuale de plată a drepturilor salariale restante câștigate de angajații Institutului Național de Statistică (INS) București prin hotărâri judecătorești definitive se ridică, în medie, la 12-15.000 de lei pe angajat, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului din instituție (SINSB), Dan Iliescu.
Barbu: Am ajuns la 1,4 milioane de hectare reabilitate prin programul de refacere a infrastructurii de irigații
Viitorul agriculturii românești depinde de capacitatea noastră de a asigura apă pentru culturi, indiferent de provocările climatice, 1,4 milioane de hectare fiind reabilitate până în prezent prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații, susține ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, într-







