Comunicat de presă - Arhiepiscopia Iașilor
Chipurile sfintelor femei, în sprijinul femeilor însărcinate aflate în dificultate, printr-o expoziție caritabilă de icoane
A fost inaugurată la Iași expoziția caritabilă de icoane 'Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei', organizată de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Asociația 'Erminia', Muzeul Mitropolitan Iași, Muzeul de Artă Piatra-Neamț și Muzeul Județean - Galeriile de Artă 'Ștefan Luchian' Botoșani.
Primul vernisaj a avut loc pe 3 noiembrie 2026, la Muzeul Mitropolitan din Iași, Sala Ekklesia, și a reunit 13 icoane donate de 12 pictori iconari. Fondurile obținute din vânzarea lucrărilor vor fi direcționate integral către sprijinirea femeilor însărcinate aflate în dificultate.
Inițiativa a fost primită cu deschidere și căldură de publicul ieșean, participanții arătându-și interesul pentru descoperirea icoanelor, a vieților sfintelor femei reprezentate și a scopului caritabil al expoziției.
În cadrul vernisajului au luat cuvântul pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita, pr. lect. univ. dr. Petru Cernat și Ionuț Palade, pictor iconar și președintele Asociației 'Erminia'.
Despre semnificația icoanei și exemplul sfintelor femei
Pr. lect. univ. dr. Petru Cernat a vorbit despre semnificația teologică a icoanei și locul acesteia în viața credincioșilor de astăzi, subliniind că icoana este o 'fereastră spre absolut' și modalitatea prin care omul Îl poate privi în ochi pe Dumnezeu.
Pictorii iconari, primii binefăcători ai inițiativei
Un rol important în realizarea expoziției îl au cei 12 pictori iconari care au ales să își doneze lucrările, punându-și talentul și osteneala în slujba unei cauze caritabile. Colaborarea cu artiștii a fost facilitată de Asociația 'Erminia', care își propune să păstreze și să promoveze arta sacră creștină și să aducă lucrările iconografice mai aproape de public.
'Ne dorim să transmitem mesajul icoanei prin lucrările reprezentate. Aceste icoane ne arată atât viața sfintelor femei reprezentate, cât și latura artistică și teologică a ei. Ne dorim să aducem icoana mai aproape de oameni, de cei care iubesc și care înțeleg mesajul ei, etapele de lucru, dar și cuvântul transmis prin ea', a declarat Ionuț Palade, pictor iconar, președintele Asociației 'Erminia'.
O expoziție dedicată ocrotirii vieții și sprijinirii femeilor însărcinate aflate în dificultate
Organizată în contextul Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), expoziția își propune să aducă în lumină chipurile și virtuțile sfintelor femei care, prin credința lor, au apărat viața, pruncii nenăscuți și valorile familiei.
În cadrul evenimentului, pr. Radu Brînză a prezentat scopul acestei inițiative și activitatea desfășurată de către Departamentul Pro Vita prin Programul 'Praesidio' pentru femeile însărcinate aflate în dificultate.
'Ne aflăm la prima expoziție de acest fel pentru că ne-am gândit să aducem mesajul Pro Vita și să susținem cauzele ei prin acest tip de eveniment, în care să îmbinăm partea frumoasă și duhovnicească cu cea mobilizatoare și pragmatică, pentru că ne propunem să arătăm frumusețea icoanei și a vieții, dar și să susținem cauza femeilor care se află în dificultate atunci când este vorba de prunci și de familie. Încurajăm ca aceste icoane să fie achiziționate pentru că suma obținută va fi redirecționată spre susținerea femeilor înscrise în Programul 'Praesidio', care are în vedere femeia care este în dificultate de sarcină sau cu probleme în familie', a transmis pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita Iași.
Prin acest program, Departamentul Pro Vita oferă consiliere psihologică și duhovnicească, sprijin social și financiar, precum și posibilitatea de cazare temporară în apartamentele protejate din județele Iași, Botoșani și Neamț, în funcție de nevoile femeilor sprijinite.
Expoziția poate fi vizitată la Iași până pe 12 noiembrie
Cele 13 icoane înfățișează chipul Maicii Domnului și al altor opt sfinte femei, ale căror vieți constituie modele de credință, jertfelnicie și grijă față de aproapele.
Lucrările sunt realizate de pictorii iconari: Cătălin Ovidiu Simiciuc, Toader Lipan, George Sergiu Vatamaniuc, Iliuța Daniela Păscărița, Elena Anca Hariga Nică, Ierodiacon Porfirie Geană de la Mănăstirea Sihăstria Neamț, Bogdan Coșofreț, Ion Cușnir, Ionuț Palade, Bogdan Nedelea, Monahia Eufimia de la Mănăstirea Paltin și Ștefan Gafincu.
Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Mitropolitan din Iași, Sala Ekklesia, până pe 12 noiembrie 2026, iar ulterior va ajunge la Muzeul de Artă Piatra-Neamț, Sala Mansardă, în perioada 13 - 22 noiembrie 2026, urmând să fie prezentată și la Botoșani, la Muzeul Județean - Galeriile de Artă 'Ștefan Luchian', în perioada 24 noiembrie - 2 decembrie. Intrarea este liberă.
Icoanele pot fi achiziționate online, de pe site-ul provitaiasi.ro, în secțiunea Magazin - Icoane, unde fiecare lucrare beneficiază de o pagină de prezentare dedicată. Icoanele vor rămâne expuse până la încheierea expozițiilor, urmând să fie apoi expediate cumpărătorilor.
Cu fiecare icoană achiziționată, o femeie însărcinată aflată în dificultate va primi sprijin pentru a-și întâmpina pruncul cu bucurie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.