#Romania2019.eu/Ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, reprezintă România la evenimentul Digital Day 2019, organizat marţi la Bruxelles
Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, va reprezenta România în cadrul celei de-a treia ediţii a evenimentului Digital Day, organizat marţi la Bruxelles de Comisia Europeană, în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
Evenimentul din acest an vizează angajamentele comune ale statelor membre privind avansarea digitalizării patrimoniului cultural, digitalizarea agriculturii şi a zonelor rurale, precum şi încurajarea participării femeilor in domeniul digital.
Pe parcursul discuţiilor din capitala Belgiei, miniştrii de resort din statele membre vor parafa trei declaraţii menite să faciliteze progresul digital în domeniul agriculturii şi al culturii şi să contribuie la îmbunătăţirea statusului femeilor în domeniul IT&C.
"România va semna astăzi (marţi, n.r.) toate cele trei declaraţii, alături de alte state membre, angajându-se ferm să sprijine acţiunile de dezvoltare şi inovare pentru modernizarea sectorului agricol, digitalizarea patrimoniului cultural şi susţinerea participării femeilor în economia digitală. Sub Preşedinţia României, Uniunea Europeană marchează cu pragmatism paşi importanţi în creşterea nivelului de digitalizare pe sectoare esenţiale ale economiei sale, cu scopul final de a creşte gradul de competitivitate la nivel global şi cu beneficii certe pentru cetăţenii şi companiile Uniunii Europene", a declarat, marţi, pentru AGERPRES, ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu.
Cele trei documente ce urmează a fi parafate şi de către România sunt: Declaration on 'A smart and sustainable digital future for European agriculture and rural areas'; Declaration of Cooperation on Advancing Digitisation of Cultural Heritage; Declaration of Commitment on Women in Digital (WiD). De asemenea, participanţii vor discuta despre progresul înregistrat de la semnarea declaraţiei pe inteligenţă artificială şi aspecte legate de etică.
Conform statisticilor oficiale, femeile reprezintă 52% din populaţia europeană, dar cu toate acestea doar 15% din locurile de muncă din domeniul IT&C sunt ocupate de către acestea.
Prima ediţie a Digital Day a avut loc pe data de 24 martie 2017, la Roma, şi s-a desfăşurat în contextul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
Cea de-a doua ediţie a acestui eveniment a fost organizată la Bruxelles, în data de 10 aprilie 2018, sub auspiciile Preşedinţiei bulgare la Consiliul Uniunii Europene. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editori online: Adrian Dădârlat, Ady Ivaşcu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%
Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei. Potrivit sursei citate, la sfâ
COTAR cere amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo și eliminarea temporară a tarifului fix de 2.000 de lei, până la data la care sistemul electronic devine funcțional. Potrivit organizației, Parlamentul trebuie să voteze, în regim de urgență, un proiect de l
Cheltuielile companiilor pe zona de IA s-au majorat cu 406%, în 2026 față de anul trecut (analiză)
Cheltuielile destinate produselor bazate pe Inteligență Artificială (IA) ale clienților de business au crescut cu 406%, în acest an față de anul 2025, arată o analiză de specialitate, publicată recent. Conform datelor centralizate de Revolut Business, companiile au cheltuit cu de peste zece ori mai mult pentru IA în comparație cu c
AEI: Românii nu ar trebui să afle din factură costul declarațiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului, este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică. 'România are nevoie uneori d
Transgaz alocă până la 108,9 milioane de lei pentru primul lot al conductei de gaze Huedin-Lugașu
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei și 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin - Lugașu, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul vi
Bursa de la București a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 286,95 milioane de lei (-39,09%), potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 678,61 miliarde de lei, &
ANSVSA a suspendat activitatea unității de la Palatul Brukenthal din Avrig, în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară colectivă
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea unității din cadrul Palatului Brukenthal din Avrig și au aplicat o sancțiune contravențională de 30.000 de lei, în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară colectivă. 'Ca urmare a evenimentului înregist
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.
Program de guvernare/Un singur centru de decizie pentru transformarea digitală; digitalizarea, declarată prioritate națională apolitică
Programul de Guvernare depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, propune un singur centru de decizie pentru transformarea digitală a statului, prin reorganizarea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și a altor instituții cu responsabilități specifice, în subordinea șefului Guvernului, excepțiile fiind apărarea ș
Program de guvernare/Accent pe eficientizarea diplomației economice pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin
Eficientizarea diplomației economice și a Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin reprezintă una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare al premierului desemnat, Siegfried Mureșan. Propunerea concretă se referă la corelarea activității ARI
Program de guvernare/Privatizarea competitivă a TAROM și listarea la bursă a unor pachete din Aeroportul Otopeni și Portul Constanța
Statul a folosit ultimul ajutor de restructurare permis de dreptul european pentru următorii 10 ani în cazul TAROM, potrivit Programului de Guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care propune privatizarea competitivă a operatorului aerian național. 'TAROM: statul a folosit ultimul ajutor
Program de guvernare/Ponderea industriei de apărare în PIB ar putea crește de la 0,28% la minimum 1% până în 2030
Creșterea ponderii în PIB a industriei de apărare de la circa 0,28% la minimum 1% până în anul 2030 reprezintă un obiectiv pentru eficientizarea și reformarea ROMARM și a industriei de apărare, se menționează în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. G
Program de guvernare/ România ar putea avea un ghișeu unic pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor
Implementarea unui ghișeu unic și impunerea de termene maxime pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor reprezintă principala măsură propusă pentru debirocratizarea investițiilor, în Programul de guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Cu privire la ajutoarele
Program de guvernare/Guvernul va analiza comasarea APIA și AFIR
Guvernul intenționează să analizeze comasarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin lansarea unui studiu de fezabilitate, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. În
Program de guvernare/Operaționalizarea OMD la nivel național și stimularea atragerii de turiști străini, propuse pentru revitalizarea HoReCa
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ca o structură de coordonare a promovării turistice și de integrare a rețelei de OMD-uri locale, județene și regionale, este una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.












