Budăi: Mâine avem materialul final privind Legea dialogului social de la Comisia pentru muncă
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, marţi, că a avut discuţii cu liderii de sindicate din industria prelucrătoare axate pe Legea dialogului social, iar materialul final privind acest proiect de act normativ va fi primit miercuri de la Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor şi retrimis sindicatelor.
"Am avut o discuţie cu liderii lor de sindicate, cu Federaţia Sindicatelor din Industria Prelucrătoare, de la prelucrare de lemn până la industria petrochimică. Discuţiile au fost axate pe Legea dialogului social. I-am asigurat ca şi Guvern, am avut şi discuţii în prealabil şi cu Comisia pentru muncă, cu domnul preşedinte Adi Solomon, am discutat ulterior cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, dar şi cu doamna premier. I-am asigurat pe sindicalişti că suntem în linie dreaptă, după întâlnirile pe care le-am avut cu dumnealor şi cu patronatele. Mâine avem materialul final de la Comisia pentru muncă, îl retrimitem dumnealor pentru dialog şi, eventual, luni sau marţi mai refacem o întâlnire cu sindicatele şi ulterior să intrăm în Comisia pentru muncă din Camera deputaţilor la vot final cu această lege", a spus Budăi, după mitingul organizat în Piaţa Victoriei de Alianţa Federaţiilor din Industrie.
El a subliniat că astfel se va rezolva în mare parte ceea ce înseamnă contractele colective de muncă la nivel naţional şi, "foarte important", la nivel de ramura.
"Prin aceste contracte şi prin aceste prevederi ne dorim să întărim mai mult dialogul social între patronate şi sindicate, pentru că acum se pare că lipseşte acest dialog. Este rolul nostru ca legiuitor şi ca Guvern să ne ocupăm de acest lucru", a afirmat ministrul muncii.
Marius Budăi a menţionat că sindicaliştii ar fi renunţat la protest în urma discuţiilor, dar n-au făcut-o pentru că acesta era programat de foarte mult timp.
"Acest protest era programat de foarte mult timp. Cred că ar fi renunţat în urma discuţiilor la acest protest, dar era programat. Am vrut să merg şi în faţa oamenilor. Au fost mulţumiţi de discuţii. Au apreciat deschiderea noastră şi mesajul pe care vreau să-l dau oamenilor este că românii în România vor fi respectaţi de oricine, fie multinaţionale, fie angajatori cu acţionari sută la sută români. (...) Am discutat cu Liviu Dragnea despre această lege şi l-am sunat şi acum după ce am discutat cu sindicatele şi, încă o dată, ne-a încurajat şi ne-a zis să mergem pe repede înainte cu această lege", a spus şeful de la MMJS.
Alianţa Federaţiilor din Industrie a organizat marţi un miting în Piaţa Victoriei.
Potrivit unui comunicat, Alianţa Federaţiilor din Industrie solicită Guvernului recunoaşterea importanţei industriei prelucrătoare în ansamblul economiei naţionale, promovarea de politici pentru dezvoltarea industriei prelucrătoare, acordarea de sprijin pentru formarea profesională şi angajarea de personal în industria prelucrătoare, susţinerea şi promovarea bunurilor şi serviciilor produse în România şi intervenţia statului pentru dezvoltarea întreprinderilor care produc bunuri şi servicii de interes naţional.
Din Alianţa Federaţiilor din Industrie fac parte Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea Metal, Federaţia Sindicatelor din Construcţii de Maşini Înfrăţirea, Federaţia Sindicatelor din Industria Lemnului, Federaţia Industrială BNS şi Federaţia CONFPELTEX.
Principale revendicări ale organizatorilor protestului au fost încheierea Contractului Colectiv de Muncă Naţional, încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul fiecărui sector de activitate, facilitarea încheierii Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, responsabilizarea lucrătorilor care negociază colectiv, posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă atunci când angajatorul nu plăteşte drepturile salariate şi acordarea organizaţiilor sindicale şi patronale unui rol decizional în dialogul social. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie
Nuclearelectrica: Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național este estimată pentru vineri
Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată pentru vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, miercuri au fost demarate acțiunile specifice pentru pornirea reactorului, a anunțat SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare,
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse în weekend-ul de Halloween din acest an (analiză)
Numărul produselor comandate în weekend-ul de Halloween din acest an a fost mai mare cu 29% față de aceeași perioadă din 2025, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă de comenzi online. Conform datelor prelucrate de Glovo, cererea pentru articole tematice de Halloween, de la dovleci pentru sculptat și decor până la accesorii pentru costume
S-a deschis circulația pe alți 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului, între Afumați și Glina
Circulația pe încă 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (A0), între Afumați și Glina, s-a deschis, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Sunt 13 km noi de
Muncitorii români au la dispoziție 196 locuri de muncă vacante prin Eures România, în această perioadă
Operatorii economici din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor români 196 de locuri de muncă prin rețeaua Eures România, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), transmis miercuri AGERPRES. Conform datelor centralizate, din totalul posturilor vacante, 81 sunt &
ANOFM: Angajatorii au la dispoziție aproape 30.000 de locuri de muncă, la nivel național
Aproape 30.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național, în acest moment, conform datelor furnizate de către agenții economici Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport r
Isărescu: Societățile trebuie să învețe să anticipeze schimbarea, iar instituțiile să își consolideze reziliența
Societățile trebuie să fie capabile să anticipeze schimbarea și să se pregătească pentru aceasta prin educație, cooperare și dialog, în condițiile în care incertitudinea economică, transformările tehnologice și presiunile asupra mediului fac tot mai dificilă gestionarea problemelor actuale, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR),
Dan Air își mută toate operațiunile pe Aerportul Internațional 'Henri Coandă' București
Toate operațiunile Dan Air vor fi mutate, temporar, de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' București, informează compania aeriană într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. 'Am construit împreună cu bacăuanii o bază și o rețea de zboruri de care suntem mândri însă trebuie să plecăm te
MEDAT: Peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat în cadrul Start-Up Nation
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță că, în cadrul programului Start-Up Nation, sunt peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat. 'Tinerii care vor să-și transforme ideile în afaceri pot aplica în continuare la cursurile gratuite de antreprenor
Chisăliță: Programul de guvernare are în vedere 3 perimetre ce pot fi concesionate pentru producția de electricitate offshore; potențialul e de aproximativ 3.100 MW
Programul de guvernare are în vedere concesionarea a trei perimetre pentru dezvoltarea de proiecte de producție a energiei electrice offshore, iar pentru investitor două lucruri trebuie să fie clare de timpuriu, respectiv condițiile concesiunii și posibilitatea de a transporta la țărm energia produsă, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Dumitru Chi
Trei din zece români caută natură și aer curat atunci când aleg vacanța ideală (studiu)
Vacanța ideală în România înseamnă relaxare, familiaritate și existența unor condiții 'ca acasă', iar 30% dintre români caută natură și aer curat, în timp ce 20% vor liniște, arată rezultatele unui studiu de profil, dat publicității miercuri. 'Relaxarea, liniștea și peisajele descriu vacanța ideală a r
Aproape 165 milioane de euro intră miercuri în conturile fermierilor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează, miercuri, plăți în valoare totală de 164,779 milioane de euro (echivalentul a 869,837 milioane de lei), bani care ajung direct la un număr de 34.992 de beneficiari, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, transmi
Angajații din statistică au de primit, anual, între 12-15.000 de lei drepturi salariale restante pe angajat (sindicat)
Tranșele anuale de plată a drepturilor salariale restante câștigate de angajații Institutului Național de Statistică (INS) București prin hotărâri judecătorești definitive se ridică, în medie, la 12-15.000 de lei pe angajat, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului din instituție (SINSB), Dan Iliescu.








