ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 5 APRILIE
* România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro, iar obiectivul rămâne clar anul 2024, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în preambulul reuniunii Eurogrup şi reuniunii informale a miniştrilor de finanţe (ECOFIN), organizate la Bucureşti, în perioada 5-6 aprilie.
* Am reuşit, sub Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, să finalizăm un număr uriaş de dosare legislative, aflate în pericol de a nu mai putea fi încheiate pentru că nu mai era timp, multe dintre ele fiind importante, precum Invest EU sau cele din domeniul serviciilor financiare, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare (ECON) a Parlamentului European, Roberto Gualtieri.
* Veniturile totale medii lunare au fost în trimestrul IV 2018, în termeni nominali, de 4.608 lei pe gospodărie şi 1.772 lei pe persoană, în timp ce cheltuielile totale s-au ridicat, în medie, la 3.981 lei lunar pe gospodărie sau 1.531 lei pe persoană, reprezentând 86,4% din nivelul veniturilor totale, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
* Infractorii cibernetici au avut, în cursul anului trecut, 120 de milioane de tentative de atacuri prin intermediul email-urilor de tip spam, reiese din Raportul Kaspersky Lab "Spam şi phishing în 2018", publicat vineri.
* Autorităţile române au capturat, în primele trei luni din 2019, peste 36 de milioane de ţigarete de contrabandă, cu 50% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele portalului stopcontrabanda.ro, singurul centralizator în timp real privind situaţia capturilor de ţigarete din România.
* Cu doar 9 milioane de euro în cont şi cu salarii de plată de 3 milioane de euro lunar, TAROM riscă să intre în faliment de la 1 octombrie, a declarat, pentru AGERPRES, Alin Burcea, prim-vicepreşedinte ANAT.
* Grupul TeraPlast, cel mai mare producător de materiale de construcţii cu capital românesc, anunţă semnarea unui acord de finanţare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în valoare de 5 milioane de euro, pentru dezvoltarea unităţilor de producţie.
* Creşterea economică din Europa şi Asia Centrală va încetini la 2,1%, în 2019, după ce anul trecut s-a situat la 3,1%, se arată în documentul "Noutăţi economice pentru Europa şi Asia Centrală' al Băncii Mondiale, dat vineri publicităţii.
* Viitorul zonei euro este în pericol dacă cele 19 state membre nu se pun rapid de acord asupra reformelor necesare pentru a-şi creşte convergenţa economiilor, a afirmat vineri ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, în marja reuniunii Eurogrup, care se desfăşoară la Bucureşti, transmite Reuters.
* Producţia industrială a urcat peste aşteptări în Germania, deoarece vremea blândă a ajutat la creşterea activităţii în construcţii, dar declinul din industrie oferă puţine speranţe pentru redresarea celei mai mari economii europene, afectată de tensiunile comerciale globale şi de incertitudinile legate de Brexit, transmite Reuters.
* Comisia Europeană va continua să monitorizeze cu atenţie situaţia din sistemul bancar elen, afectat de nivelul ridicat al creditelor neperformante, a afirmat vineri la Bucureşti vicepreşedintele CE, Valdis Dombrovskis.
* Gigantul sud-coreean Samsung Electronics se îndreaptă spre cel mai scăzut profit trimestrial din ultimii trei ani, din cauza creşterii concurenţei pe piaţa telefoanelor mobile, a scăderii preţurilor cipurilor şi a încetinirii cererii pentru ecranele dispozitivelor, transmit Yonhap, DPA şi Reuters.
* Încetinirea economiei Germaniei ar putea fi temporară, în timp ce Italia este în recesiune sau aproape de recesiune, în funcţie de instituţiile care fac estimarea, a afirmat vineri Pierre Moscovici, comisarul european responsabil pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vămi, la reuniunea Eurogrup care se desfăşoară la Bucureşti, transmite Reuters.
* Situaţia economică a Italiei este "delicată" şi trebuie atent monitorizată, a afirmat vineri Pierre Moscovici, comisarul european responsabil pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vămi, la reuniunea Eurogrup care se desfăşoară la Bucureşti, transmite Reuters.
* Un tribunal din Tokyo a aprobat vineri cererea procurorilor de a-l ţine zece zile în arest pe fostul director general al Nissan Carlos Ghosn, pentru întrebări suplimentare, în timp ce avocaţii săi au anunţat că vor face apel, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie
Nuclearelectrica: Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național este estimată pentru vineri
Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată pentru vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, miercuri au fost demarate acțiunile specifice pentru pornirea reactorului, a anunțat SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare,
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse în weekend-ul de Halloween din acest an (analiză)
Numărul produselor comandate în weekend-ul de Halloween din acest an a fost mai mare cu 29% față de aceeași perioadă din 2025, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă de comenzi online. Conform datelor prelucrate de Glovo, cererea pentru articole tematice de Halloween, de la dovleci pentru sculptat și decor până la accesorii pentru costume
S-a deschis circulația pe alți 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului, între Afumați și Glina
Circulația pe încă 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (A0), între Afumați și Glina, s-a deschis, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Sunt 13 km noi de
Muncitorii români au la dispoziție 196 locuri de muncă vacante prin Eures România, în această perioadă
Operatorii economici din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor români 196 de locuri de muncă prin rețeaua Eures România, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), transmis miercuri AGERPRES. Conform datelor centralizate, din totalul posturilor vacante, 81 sunt &
ANOFM: Angajatorii au la dispoziție aproape 30.000 de locuri de muncă, la nivel național
Aproape 30.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național, în acest moment, conform datelor furnizate de către agenții economici Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport r
Isărescu: Societățile trebuie să învețe să anticipeze schimbarea, iar instituțiile să își consolideze reziliența
Societățile trebuie să fie capabile să anticipeze schimbarea și să se pregătească pentru aceasta prin educație, cooperare și dialog, în condițiile în care incertitudinea economică, transformările tehnologice și presiunile asupra mediului fac tot mai dificilă gestionarea problemelor actuale, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR),
Dan Air își mută toate operațiunile pe Aerportul Internațional 'Henri Coandă' București
Toate operațiunile Dan Air vor fi mutate, temporar, de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' București, informează compania aeriană într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. 'Am construit împreună cu bacăuanii o bază și o rețea de zboruri de care suntem mândri însă trebuie să plecăm te
MEDAT: Peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat în cadrul Start-Up Nation
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță că, în cadrul programului Start-Up Nation, sunt peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat. 'Tinerii care vor să-și transforme ideile în afaceri pot aplica în continuare la cursurile gratuite de antreprenor





