Românii, în top 10 al pasagerilor care depun cu întârziere cererile de compensaţii pentru zboruri anulate sau întârziate
Pasagerii români ai companiilor aeriene depun cereri de despăgubire, în medie, după o lună şi jumătate de la zbor (durata medie - 42,3 zile), portughezii sunt cei care depun cel mai rapid astfel de cereri (34,4 zile), la polul opus fiind canadienii, cu o medie de 57,1 zile de la zbor.
Un studiu recent realizat de AirHelp, liderul mondial în obţinerea de compensaţii pentru pasagerii companiilor aeriene, a scos la iveală faptul că românii sunt pe locul 8 în topul celor care depun cu întârziere cereri de despăgubire pentru zborurile eligibile conform Directivei Europene pentru Drepturile Pasagerilor EC 261.
Potrivit AirHelp, mai mult de 85% dintre pasagerii europeni nu-şi cunosc drepturile când vine vorba despre compensaţiile pe care le pot primi de la companiile aeriene în caz de întârziere, anulare sau suprarezervare a zborului. Românii nu sunt nici ei o excepţie şi chiar şi celor informaţi le ia mult timp până se hotărăsc să depună o astfel de cerere care le permite să primească în astfel de situaţii până la 600 de euro compensaţii.
Directiva Europeană pentru Drepturile Pasagerilor EC 261 protejează pasagerii care au avut, din vina companiilor aeriene, întârzieri lungi, anulări de zboruri sau au fost refuzaţi la îmbarcare pe zborurile ce decolează dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau zboară către un stat membru UE, cu o companie aeriană înregistrată pe teritoriul Uniunii. În medie, pasagerii din Portugalia, Olanda şi Austria depun cererile de compensaţii după 34 - 35 de zile de la producerea evenimentului neplăcut, în timp ce pasagerii români înaintează o astfel de cerere după 42,3 zile. La polul opus portughezilor, canadienii aşteaptă, în medie, 57,1 zile, norvegienii 53,4 zile, iar americanii 52,3 zile.
Pasagerii pot beneficia de compensaţii financiare cu o valoare cuprinsă între 250 şi 600 de euro de persoană, în anumite cazuri de întârzieri sau anulări ale zborurilor, sau când le-a fost refuzată îmbarcarea. Astfel de despăgubiri se pot acorda numai în cazul în care evenimentul s-a produs din vina exclusivă a companiilor aeriene şi nu din motive ce nu le pot fi imputate acestora, respectiv cazuri de forţă majoră cum ar fi, de exemplu, vremea nefavorabilă, urgenţe medicale sau atentate teroriste.
"Chiar dacă au la dispoziţie 3 ani pentru a depune o cerere de compensaţii conform Directivei Europene nr. 261, este absolut necesar ca pasagerii să-şi ceară drepturile cât mai repede după producerea evenimentului nedorit. Acest studiu ne arată că mulţi dintre pasagerii care au dreptul la compensaţii financiare aşteaptă mult timp să depună o cerere de despăgubire sau sfârşesc prin a nu o mai face deloc. Noi, la AirHelp, ne dorim să educăm pasagerii să-şi cunoască drepturile, astfel încât să ştie că sunt îndreptăţiţi să primească compensaţii şi, astfel, să oblige companiile aeriene să-şi îndeplinească obligaţiile asumate faţă de pasageri", a spus Henrik Zillmer, director general al AirHelp.
Pasagerii care au avut probleme cu zborurile pot depune cereri de despăgubire direct la companiile aeriene, dar, dacă nu primesc vreun răspuns sau dacă nu li se acordă compensaţiile la care au dreptul, pot apela la ajutorul AirHelp prin intermediul site-ului sau al aplicaţiei de mobil. Aplicaţia de mobil a AirHelp dispune de un scanner pentru boarding pass pe care pasagerii îl pot folosi pentru a afla imediat dacă sunt eligibili sau nu pentru compensaţii.
Conform AirHelp, pasagerilor din Uniunea Europeană le ia, de obicei, mai puţin timp să depună cereri de despăgubire, poate şi pentru că Directiva E261 este o lege a Uniunii Europene, deci cetăţenii sunt mai bine informaţi despre beneficiile/prevederile ei. Canada, Norvegia şi Statele Unite sunt ţările din care se depun cu cea mai mare întârziere cereri de despăgubire.
AirHelp este liderul mondial în obţinerea de compensaţii, ajutând pasagerii să înţeleagă care sunt drepturile lor şi să primească despăgubiri pentru zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate. Din 2013, când AirHelp a fost fondată, compania a ajutat peste 7 milioane de pasageri. AirHelp are reprezentanţe în Europa, Asia şi America de Nord, care deservesc 30 de ţări, oferind asistenţă în 16 limbi. Compania are peste 550 de angajaţi la nivel mondial. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l
Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut
Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 'Datoria publică a României a ajuns la
Șeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureștiului a ajuns la 85%
Lucrările de pe ultimul lot aflat în construcție din Autostrada Bucureștiului (A0) au ajuns la un stadiu de 85%, a transmis directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, joi, pe pagina sa de Facebook. 'Am verificat astăzi șantierul, unde a
Barbu: Fondul unic pentru agricultură, în cadrul financiar european 2028-2034, este o greșeală
Fondul unic propus pentru agricultură în viitorul cadru financiar european 2028-2034 este o greșeală, iar România trebuie să susțină în continuare menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv subvențiile acordate fermierilor și finanțarea dezvoltării sectorului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Circa 4.700 de oficii ale Poștei Române, dotate cu recipiente pentru colectarea DEEE,până în martie 2027
Aproximativ 4.700 de oficii poștale din întreaga țară vor fi dotate, etapizat, până în martie 2027, cu recipiente pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni, în cadrul campaniei naționale 'Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi', lansată de Asociația Environ, în parteneriat cu Compania Nați
CNAB: Traficul aerian se desfășoară în siguranță, fără probleme, conform planului de zbor
Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în siguranță, fără probleme, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, informează reprezentanții CNAB. Precizările vin după ce pe Aeroportul Otopeni a fost instituită o celulă de criză în urm
România a primit peste 108 miliarde de euro din fonduri europene în perioada 2007 - 2025 (analiză)
România a primit aproximativ 108,3 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile în perioada 2007 - 2025 și a contribuit cu circa 35,9 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene, înregistrând un sold pozitiv de peste 72 de miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de Banca Transilvania (BT). 'Una di






