Teodorovici: Au fost şi sunt foarte multe presiuni pentru a modifica OUG114; zona bancară a cerut discutarea în CSAT
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat duminică seara că au existat foarte multe presiuni pentru modificarea Ordonanţei 114, privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, cele mai multe din interiorul administraţiei publice, dar şi a altor structuri din ţară şi din străinătate, cei din sectorul bancar solicitând discutarea subiectului în următoarea reuniune a CSAT.
"Au fost foarte multe presiuni şi înainte şi în continuare pentru a fi modificată. Au venit (cele mai multe presiuni n.r.) din interiorul administraţiei publice, pe fiecare sector în parte, pe fiecare minister în parte care a fost implicat în avizarea acestui act normativ, din partea altor structuri ce au dat puncte de vedere şi din afara sistemului public din ţară şi din afara ţării. Vedeţi că deja curg şi alte scrisori, au venit de la Banca Centrală Europeană, BERD, la Comisie am avut discuţii informale cu câţiva colegi de la nivel european, câţiva miniştri de finanţe ce au fost contactaţi de companii din România, pe anumite sectoare de activitate, şi care făcând lobby pe lângă acei miniştri încercau prin aceste voci să fiu convins să fac anumite modificări", a spus Teodorovici, la Antena 3.
El a reiterat faptul că nu se pleacă de la ideea de a face sau nu modificări şi că discuţiile sunt în continuare deschise, subliniind că şi-ar fi dorit să aibă loc un dialog mai larg înainte de aprobarea ordonanţei în Guvern.
"Am spus, nu plecăm de la ideea de a face sau a nu face modificări. Am plecat de la ideea la care suntem deschişi, şi azi avem o discuţie cu cei care au argumentat...Mi-aş fi dorit foarte mult şi cu toţii probabil şi-ar fi dorit să aibă un dialog mai larg înainte ca acest act să fie aprobat în Guvern, dar am motivat acest dialog deschis de faptul că erau presiunile foarte mari şi n-ar fi ieşit un astfel de act normativ. Noi ne-am consultat, cel puţin formal, şi numai, cu toate structurile cu care legea ne obligă să ne consultăm, cu Consiliul Economic şi Social, de la banca centrală am primit punct de vedere, dacă nu mă înşel chiar în ziua în care am aprobat actul normativ, toate entităţile, ANCOM, ANRE, toate structurile au trimis un punct de vedere, pentru că aceasta este obligaţia prin lege. Şi băncile, pe toate părţile au trimis puncte de vedere, dar este clar că, dacă ar fi fost un dialog mai îndelungat poate ar fi fost lucrurile făcute altfel, poate şi mai bine", a explicat ministrul Finanţelor.
Acesta a repetat faptul că trebuie făcut ceva, în toate aceste sectoare, deoarece România este neîndreptăţită de modul în care unele companii, din orice zonă, înţeleg să se comporte.
"Nu abdicăm de la principiile acestei ordonanţe, curăţirea mediului economic, în sensul de a fi un comportament corect faţă de această ţară din partea companiilor care sunt în această ţară (...) Dacă discutăm pe ordonanţă de a fi modificată, vedem cum anume să fie aşezată mai bine, mai clar, mai liberal, dacă putem spune acest lucru, dar principiile rămân aceleaşi. Profituri mari, imense, în detrimentul persoanelor fizice din România şi companiilor din România, nu este corect. Că luăm zona bancară, zona de comunicaţii, energie, toate zonele respective, luăm pe fiecare, disecăm şi vedem că sunt profituri uriaşe. Şi banii unde sunt? Că nu se fac neapărat investiţii în România, mare parte a banilor pleacă din ţară, din păcate. Lumea trebuie să înţeleagă faptul că noi nu avem nimic cu marile companii. Orice ţară normală înţelege, şi oricât ai fi de stânga, că banca are un rol esenţial, ea finanţează economic, dar hai să finanţăm economia reală. Mai departe, marile companii, multinaţionalele sunt binevenite în această ţară, dar nu trebuie să transfere profitul din această ţară. Dacă tot faci profit aici, investeşte în această ţară", a mai afirmat Eugen Teodorovici.
Şeful de la Finanţe a precizat că presiunile vin peste tot, şi la comisiile parlamentare, iar cei din zona bancară au trimit la CSAT şi preşedintelui solicitare de a se discuta subiectul Ordonanţei la următoarea reuniune.
"Vin peste tot, şi la comisiile parlamentare. Toţi au trimis în toate părţile. Cei din zona bancară au trimis CSAT şi preşedintelui României pentru a se discuta pe ordinea de zi la următoarea reuniune acest subiect. Deci fiecare insistă. Au trimis inclusiv la băncile internaţionale, la BEI, la BERD, la Banca Centrală Europeană şi în alte zone, fiecare în zona în care speră să găsească un lobby întors spre România şi se face o scrisoare către Bucureşti: Ştiţi, ce aţi făcut poate nu e tocmai cea mai bună cale. Asta este practica internaţională. Nouă ni se pare ceva ciudat, dar astea au loc oriunde în lume. Dar în coaliţie nu este niciun fel de tensiune, ca sa fie foarte clar", a explicat Teodorovici.
Referitor la postarea de pe Facebook a purtătorului de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, conform "căruia supra-taxarea acestor companii o vom plăti cu toţii prin facturi mai mari la gaze, energie electrică, carburanţi, telefon şi Internet, rate mai mari la bancă şi scumpiri în lanţ la alimente şi bunuri de larg consum", Teodorovici a afirmat că ar putea exista astfel de acţiuni din partea unor companii pentru a pune presiune pe Guvern, adăugând totodată că unele persoane din acest partid "culeg" nemulţumirile populaţiei şi încearcă să le promoveze, deşi "ei n-au treabă cu asta".
"Aici putem vorbi de un lobby altfel decât cel normal, în sensul că interesele, probabil ca şi promisiunile pentru campania electorală...Ăsta este limbaj de purtător de cuvânt? De membru în PNL? Şi Varujan Vosganian în Parlament a zis că se gândeşte cu nostalgie la vremurile în care în Parlament erau acei liberali cu adevărat liberali, cu limbaj decent, cu prezenţă, cu ţinută de liberali, de lorzi.(...). Eu spun că nu are dreptate (Ionel Dancă n.r), sau, în fine pot să existe astfel de acţiuni ale acestor companii care îşi văd profiturile diminuate, să aibă astfel de practici pentru a încerca să intimideze sau să pună presiune pe Guvern prin intermediul populaţiei, iar cei de tipul acestui personaj, nu că le-ar păsa lor de oameni. N-au nicio treabă cu populaţia. Cei din Partidul Naţional Liberal de azi, nu toţi...ei doar culeg ce cred ei că ar fi o nemulţumire pentru populaţie şi încearcă să o promoveze ca şi cum ar fi luptătorii acelei.....Dar ei n-au treaba cu asta", a declarat ministrul Finanţelor.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
*Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a fost ales vicepreşedinte al BERD
*Teodorovici susţine că este posibil ca proiectul de buget pentru 2019 să fie retrimis Parlamentului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament-audieri miniștri/Nazare: Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri
Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Există un risc al retrogradării, același lucru vi l-am spus și înainte de raportul Fitch și înainte de raportul M
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere prima ședință de tranzacționare a săptămânii, iar rulajul s-a cifrat la 266,7 milioane de lei (50,5 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 2,21%, până la
Parlament-audieri miniștri/ Tanczos Barna: Sunt convins că se pot face plățile începând cu data de 16 octombrie
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate demara pe 16 octombrie plata subvenției către fermieri, a afirmat, luni, ministrul Agriculturii, Tanczos Barna, la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului. 'Am avut multe discuții cu APIA în legătură cu avansul pentru anul 2026. Eu le-am cerut ca p&acir
Bucura-Oprescu: Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile pe care le gestionăm
Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile existente, în condițiile în care inteligența artificială transformă profesii, digitalizarea schimbă modul în care lucrăm, iar tranziția verde schimbă industrii, a declarat, luni, chestorul Camerei Deputaților, Simona Bucura-Oprescu. 'Lumea muncii s
Circulația unor trenuri internaționale va fi modificată în 3 și 4 octombrie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria
Circulația mai multor trenuri internaționale va fi modificată în zilele de 3 și 4 octombrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, a anunțat, luni, CFR Călători. 'CFR Călători informează că, în urma unei avizări primite din partea administrației feroviare ungare MAV-START, în zilele de 3 ș
Poppe (OIF): Pacea nu este niciodată dobândită definitiv; nu există pace durabilă fără instituții solide și dialog
O pace durabilă presupune existența unor instituții solide și a dialogului, iar UCESIF lucrează tocmai în această direcție, a declarat, luni, Eric Poppe, reprezentantul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală și de Est. 'Pacea nu este niciodată dobândită definitiv și nu există pace durabilă fără
Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), în perioada 20-22 octombrie 2026
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a publicat agenda pentru ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), eveniment de referință pentru dialogul internațional privind securitatea cibernetică, organizat alături de Bitdefender în perioada 20-22 octombrie 2026, la București. BCC2026 va reuni reprezentan
Fudulea (CES): Dialogul și consensul sunt arma noastră cea mai puternică
Dialogul și consensul reprezintă cea mai puternică armă în vremuri tulburi, în care consiliile economice și sociale sunt atacate în calitate de instituții ale dialogului și consensului, a declarat, luni, președintele Consiliului Economic și Social (CES), Sterică Fudulea. 'Avem nevoie astăzi de modele mai mult decât
Ghigiu: Progresul economic este sustenabil doar când se traduce prin salarii corecte și servicii publice de calitate
Progresul economic este cu adevărat sustenabil doar atunci când se traduce prin salarii corecte, servicii publice de calitate și acces egal la educație și sănătate, a declarat, luni, președintele Comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, Alexandru-Mihai Ghigiu. 'Din perspectiva social-democrată pe care o reprezint
UNSAR: Despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni din 2026
Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România /UNSAR/ au achitat despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni ale anului 2026, pentru prejudicii produse terților în baza clauzei de răspundere civilă legală din polițele facultative pentru locuințe, informează un comunicat al organiz
Sindicatul MIPE-Normalitate: Ținta de 10 miliarde de euro anual din fonduri UE nu poate fi atinsă cu personal redus
Angajații care gestionează fondurile europene îi cer premierului desemnat Siegfried Mureșan să explice cum va putea România să atragă minimum 10 miliarde de euro anual din fondurile de coeziune și să implementeze programele europene în derulare, în condițiile în care Programul de Guvernare 2026-2028 prevede reorganizarea sistemului de gestiune a
Rețele Electrice România investește 86 milioane lei pentru rețelele de înaltă tensiune din Constanța și Tulcea
Rețele Electrice România, operator de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, va derula un proiect de circa 86 de milioane de lei pentru modernizarea a trei linii electrice de înaltă tensiune (110 kV) din județul Constanța, precum și a unei linii de 110 kV din județul Tulcea. Potrivit unui com
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă în 2026 (analiză)
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă pe parcursul anului 2026, raportul dintre rata medie și salariul mediu net ajungând în iulie la 55%, față de 54% la începutul anului, iar pentru începutul lui 2027 este estimată menținerea unei valori similare, potrivit indicelui Ipotecare.ro. Conform unui comuni
Reunificarea ANAF cu Vama, o decizie care anulează o reformă instituțională înainte să-și producă efectele (sindicat)
Sindicatul Național Meridian consideră că măsura prevăzută în programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan privind reunificarea Autorității Vamale Române (AVR) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin r
AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%
Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei. Potrivit sursei citate, la sfâ








