Ministrul Muncii: Majorarea salariului minim pentru cei cu 15 ani vechime ar fi afectat mediul de afaceri
Decizia de a nu mai pune în aplicare majorarea salariului minim la 2.350 lei pentru cei cu peste 15 ani vechime a fost agreată inclusiv cu sindicatele în cadrul Consiliului Economic şi Social, iar o astfel de măsură ar fi afectat foarte mult mediul de afaceri, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Marius Budăi, după şedinţa de Guvern.
"Aceste măsuri se iau în discuţie cu patronatele, şi cu sindicatele. În şedinţa de ieri (a Consiliului Economic şi Social - n.r.), patronatele şi sindicatele au căzut de acord asupra acestor măsuri, iar de la 1 ianuarie vor beneficia de o creştere la 2.080 de lei cei cu studii medii, iar cei cu studii superioare, doar cei cu un an vechime... (salariul minim în cazul lor va creşte la 2.350 lei - n.r.)", a spus Budăi.
El a subliniat că ideea de a majora salariul minim şi pentru cei cu 15 ani la 2.350 de lei fost pusă în discuţie la propunerea sindicatelor, însă, în final, nici sindicatele nu au mai votat-o.
"Nu am dat un pas înapoi. Atunci când iei o măsură, discuţi cu ambele părţi, şi cu sindicatele, şi cu patronatele, iar patronatele au spus, mai ales cele din textile, să există posibilitatea ca această măsură, pe termen scurt, să le afecteze exerciţiul financiar şi atunci am ajuns la această concluzie şi facem această majorare diferenţiată între studii medii şi studii superioare", a susţinut oficialul guvernamental.
Budăi a subliniat că, de altfel, programul de guvernare prevedea diferenţierea în funcţie de studii, nu şi de vechime.
"În programul de guvernare am spus foarte clar că vor fi aceste trepte pentru cei cu studii medii şi superioare. Am discutat această abordare la solicitarea sindicatelor. S-a ajuns la soluţia aprobată astăzi în Guvern. Ieri, la CES, nu a fost niciun vot împotrivă. (...) Deocamdată aprobarea este cu data de intrare în vigoare 1 ianuarie, ce va fi după vom vedea", a completat el.
Budăi a mai spus că majorarea salariului minim va însemna un plus de venituri la bugetul de stat şi nu crede că mai sunt bugetari plătiţi cu salariul minim.
Întrebat câţi angajaţi din România sunt plătiţi cu salariul minim şi câţi dintre ei au studii superioare, ministrul Muncii a răspuns că nu ştie, întrucât nu are cifrele în faţă, dar, dacă există anumite cifre în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre, înseamnă că acele cifre sunt corecte.
"Nu am de această dată cifrele în faţă şi nu pot să fac aproximări. (...) Eu nu am aceste date, dar, dacă au fost trecute acolo, înseamnă că sunt corecte", a susţinut ministrul.
Nota de fundamentare a proiectului indică existenţa a 1,37 milioane de persoane plătite cu salariul minim, din care 350.000 cu studii superioare.
Budăi a mai spus că banii pe care i-a solicitat în plus pentru bugetul de pensii vor proveni din fondul de rezervă al Guvernului.
"În ultima şedinţă de Guvern am prevăzut această situaţie, deoarece nu aveam gata situaţia calculelor pentru decembrie, şi am solicitat Guvernului atunci posibilitatea ca într-o şedinţă ulterioară de Guvern, în măsura necesităţilor, să avem împuternicire şi aprobare să putem, din fondul de rezervă al Guvernului, să solicităm aceşti bani. Este o situaţie normală pentru sfârşit de an, deoarece, în dinamica activităţilor caselor judeţene de pensii, se schimbă foarte mult recalculările pensiilor. Nu putem estima de la început exact câţi oameni vor opta pentru ce tip de pensie", a explicat el. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica; imagine: Dan Mihalcea, Redactor video: Alberta Forgiarini, Grafician: Ioana Matei, editor online: Magdalena Tănăsescu, Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

