Guvernul României ar putea finanţa filme cu Gerard Butler, Steven Seagal şi Nicolas Cage
Guvernul României a aprobat şase cereri de finanţare pentru proiecte cinematografice în valoare de 39,9 milioane de lei, în cadrul schemei de ajutor de stat menite să sprijine această industrie, iar printre proiectele depuse se numără şi coproducţii în care vor juca actori celebri, precum Gerard Butler, Steven Seagal şi Nicolas Cage, potrivit unui comunicat al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP).
La aproape două luni de la lansarea primei sesiuni de depunere a proiectelor cinematografice, până la data de 3 decembrie 2018, a fost depus un număr de 17 cereri de finanţare în valoare totală de 110,1 milioane de lei, din care şase au fost aprobate, valoarea ajutorului de stat aprobat ridicându-se la 39,9 milioane de lei.
Un număr de 10 cereri de finanţare care au solicitat un ajutor de stat în valoare de 65,2 milioane de lei se află încă în analiză.
"Dintre proiectele depuse sunt de evidenţiat proiectele cu participare internaţională semnificativă care au în distribuţie actori cu succes de box-office, precum Gerard Butler, Keira Knightley, Olivia Munn, Jean Reno, Steven Seagal sau Nicolas Cage. Proiectele cinematografice sunt în marea lor majoritate coproducţii în parteneriat cu companii din România ceea ce înseamnă angrenarea capacităţilor autohtone în crearea unor produse culturale care vor intra în circuitul internaţional", se arată în comunicat.
Toate producţiile vor avea pe genericul filmului şi în toate materialele publicitare precizarea "Film realizat cu sprijinul Guvernului României", menţionează CNSP.
Bugetul iniţial al schemei de ajutor de stat a fost de 60 de milioane de lei, dar prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, nr. 101 din 23 noiembrie 2018, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, acesta a fost suplimentat.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) anunţa că valoarea totală a creditelor de angajament aprobate pentru anul 2018 în limita cărora se analizează cererile pentru finanţare este în prezent de 232 de milioane de lei.
Premierul Viorica Dăncilă declara, pe 11 octombrie, că, prin promovarea acestui program, se urmăreşte stimularea producţiei de filme, încurajarea iniţiativei private în domeniile creaţiei, finanţării producţiei şi distribuirii filmelor româneşti sau realizate cu participare românească.
"Prin acest instrument, promovăm în An Centenar identitatea culturală naţională prin realizarea filmelor cinematografice şi promovarea valorilor româneşti în circuitul mondial. Ajutorul de stat pentru fiecare film va fi între 100.000 de euro şi 10 milioane de euro, iar această finanţare se va putea acoperi până la 45% din cheltuielile eligibile pentru producţia de filme realizate în România şi care promovează ţara noastră, respectiv de până la 35% din totalul cheltuielilor eligibile pentru dezvoltarea proiectelor de film şi producţiei de film în România", a precizat Dăncilă.
Premierul a subliniat că proiectele vor fi selectate de o comisie alcătuită din profesionişti români şi străini.
"România trebuie promovată şi cunoscută în lume prin valorile, istoria şi tradiţiile sale", a afirmat prim-ministrul. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București a câștigat peste 15,57 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în creștere cu 2,8% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea schimburilor a urcat cu 12,4%, deși au fost doar patru ședințe de tranzacționare. Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capitaliza
Hidrologi: Debitul Dunării se va situa sub media lunii aprilie, în zilele următoare; nivelul râurilor va fi oscilant
Debitul fluviului Dunărea, la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere, pe parcursul următoarei săptămâni, până la 5.300 metri cubi/secundă, sub media lunii aprilie, arată prognoza de specialitate, publicată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Potrivit hidrologilor, în
ACAROM: Producția autohtonă de autoturisme a scăzut cu 4,5%, în martie
Producția de autoturisme din România a înregistrat o scădere de 4,5%, în luna martie a acestui an față de perioada similară din 2025, arată datele publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Potrivit sursei citate, în prima lună de primăvară din 2026, au fost produse, la nivel națion
Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști: Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri cu 350.000 de lei
Loteria Română suplimentează cu 350.000 de lei fondul de câștiguri pentru Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști organizate sâmbătă, 11 aprilie, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor avea loc câte două extrageri, una principală și una suplimentară. Potrivit unui comunicat al companiei, transmi
Autoritatea Vamală Română cooperează cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova pentru facilitarea traficului transfrontalier
Experți ai Autorității Vamale Române (AVR) și ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova au avut câteva întâlniri de lucru în punctele de trecere a frontierei Costești-Stânca, Sculeni-Sculeni și Cahul-Oancea pentru facilitarea traficului transfrontalier. 'În perioada 7-9 aprilie, în punctele
Complexul Hotelier Măgura din Eforie Sud, vândut cu 2,5 milioane de euro, fără TVA
Complexul Hotelier Măgura din stațiunea Eforie Sud s-a vândut la prețul de 2,5 milioane de euro, fără TVA, potrivit unui raport transmis de Societatea Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră Bursei de Valori București (BVB). Procedura a avut loc prin licitație publică cu strigare. 'Consiliul de Administrație al soci
Peste 200 de expozanți la AgriXpo Brașov 2026, între 24 și 27 septembrie, în incinta Fabricii de Zahăr Bod
Peste 200 de expozanți vor participa, în perioada 24-27 septembrie, la AgriXpo Brașov 2026, un eveniment dedicat agriculturii, ce va avea loc în județul Brașov, în incinta Fabricii de Zahăr Bod. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) postat pe site-ul instituției, Direcția pentru Agr
Aprovizionarea cu apă în ogor se va încadra în limite satisfăcătoare în următoarele zile în majoritatea zonelor de cultură (agrometeo)
Aprovizionarea cu apă în ogor se va încadra în limite satisfăcătoare în următoarele zile în majoritatea zonelor de cultură, potrivit prognozei de specialitate emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Meteorologii arată, însă, că în Maramureș, în cea mai mare parte a Crișanei și, iz
Cel mai rapid caz de exfiltrare a datelor a fost de doar șase minute, în 2025 (analiză Eset)
Atacatorii cibernetici utilizează Inteligența Artificială (AI) pentru a maximiza eficiența tacticilor, tehnicilor și procedurilor (TTP) deja testate și validate, iar cel mai rapid caz de exfiltrare a datelor, înregistrat anul trecut, a fost de doar șase minute, în scădere de la 4 ore și 29 de minute, în 2024, se arată într-o analiză, publicată
Transportul rutier de pasageri a scăzut cu 4,2%, în 2025 (INS)
Transportul rutier de pasageri a înregistrat o scădere cu 4,2% în 2025, comparativ cu anul anterior, în ceea ce privește numărul de pasageri transportați, în timp ce parcursul acestora a crescut cu 7,5%, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, distanța medie de tr
Șerban: Astăzi am semnat contracte de finanțare cu SRI,STS și SPP ce vizează achiziția de vehicule electrice și dezvoltarea infrastructurii de încărcare
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a semnat, joi, trei contracte de finanțare cu Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, investițiile vizând achiziția de vehicule electrice și dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare. 'Astăzi, am semnat trei contracte de finanțare c
Amenzi de 3,8 milioane lei, aplicate de ANPC în urma controalelor din perioada 6-9 aprilie 2026
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 6-9 aprilie 2026, o serie de acțiuni de control la nivel național, având ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției consumatorilor, în urma cărora au fost aplicate amenzi de aproximativ 3,8 milioane lei. Conform unui comunicat
ANAR a aplicat amenzi în valoare de 2,58 de milioane de lei, în primele două luni ale acestui an
Echipele de control din cadrul Inspecției Naționale a Apelor au aplicat amenzi în valoare de 2,58 de milioane de lei, în primele două luni ale acestui an, potrivit datelor publicate, joi, de Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), pe pagina oficială de
Circa 85% dintre români petrec Paștele acasă; tot mai mulți își ajustează bugetele (studiu)
Majoritatea românilor (85%) vor petrece Paștele din 2026 acasă, în familie, cel mai ridicat procent din ultimii trei ani, în condițiile în care presiunile inflaționiste determină ajustări ale bugetelor, arată un studiu Reveal Marketing Research. Conform sursei citate, 31% dintre respondenți intenționează să reducă cheltuielile, iar 42%
Ciocolata rămâne scumpă de Paște, deși prețul mondial al cacao a scăzut semnificativ (analiză)
Prețurile la ciocolată și produsele pe bază de cacao rămân ridicate în perioada Paștelui, inclusiv în România, în pofida scăderii accentuate a cotațiilor mondiale la cacao, pe fondul costurilor mai mari transferate anterior în lanțul de producție și al persistenței presiunilor din piață, arată o analiză realizată de analistul eToro, Bogdan










