Consiliul Concurenţei: Sectorul sării ar putea deveni concurenţial şi prin apariţia altor companii active în exploatare şi comercializare
Organizarea cu întârziere a licitaţiilor conduce la creşterea preţului de achiziţie a sării necesare deszăpezirii, susţin reprezentanţii Consiliului Concurenţei, în urma derulării anchetei sectoriale pe piaţa sării de deszăpezire.
Potrivit unui comunicat de presă transmis luni AGERPRES, în urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că achiziţiile anuale de sare de deszăpezire implică furnizarea unor cantităţi importante în termene foarte scurte, ceea ce generează dificultăţi în asigurarea producţiei şi mai ales a organizării serviciilor logistice necesare transportului şi livrării.
"În aceste condiţii, singurele răspunsuri la ofertele lansate de CNAIR au venit din partea Societăţii Naţionale a Sării - Salrom (Salrom), în baza acestora încheindu-se contractele de furnizare a sării pentru deszăpezire. Din analiza efectuată a rezultat că Salrom, singura companie care exploatează şi comercializează sare pentru deszăpezire în România, practică, în general, preţuri semnificativ mai reduse pe pieţele externe (pe care se manifestă un grad ridicat de concurenţă), decât cele practicate pe piaţa internă, pe care are poziţie de monopol de facto. Monopolul de facto al Salrom pe piaţa sării pentru deszăpezire este sprijinită şi de prevederile Legii minelor (nr. 85/2003), respectiv de posibilitatea de prelungire a licenţei de exploatare, acordată iniţial pentru 20 de ani (fără concurs, în cazul Salrom), pentru perioade succesive a câte 5 ani, fără precizarea unei durate maxime totale de valabilitate", se arată în comunicatul citat.
Autoritatea de concurenţă solicită, în acest context, Ministerului Economiei să iniţieze modificarea legislaţiei în domeniu fie prin specificarea unui număr maxim de prelungiri care pot fi acordate de către autorităţile responsabile, fie prin majorarea termenului de valabilitate al licenţei de exploatare, urmată de organizarea unei licitaţii pentru exploatarea respectivului perimetru.
În plus, pentru a evita menţinerea situaţiei de monopol în exploatarea sării şi după organizarea licitaţiilor pentru perimetrele de exploatare, Consiliul Concurenţei cere Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) să analizeze posibilitatea de a nu permite unui singur operator să obţină licenţe de exploatare care să acopere mai mult de 50% din capacitatea totală de producţie a salinelor aflate în exploatare.
"De asemenea, Consiliul Concurenţei consideră că acest sector ar putea deveni concurenţial şi prin apariţia altor companii active în exploatarea şi comercializarea sării, cum ar fi cazul în situaţia demarării exploatării zăcământului de la Valea Florilor (judeţul Cluj). În acest sens, autoritatea de concurenţă apreciază că durata de 9 ani care a trecut de la momentul semnării contractului de concesiune pentru perimetrul Valea Florilor şi până în prezent, fără ca Hotărârea de Guvern de aprobare a concesiunii să fie iniţiată, este exagerat de lungă. Mai mult, subliniem faptul că solicitarea de către ANRM a documentaţiei necesare pentru iniţierea Hotărârii de Guvern s-a făcut târziu, la 8 ani de la semnarea contractului de concesiune. Având în vedere că întârzierea aprobării prin Hotărâre de Guvern a licenţei împiedică posibilitatea manifestării concurenţei pe piaţă, autoritatea de concurenţă solicită ANRM să urgenteze procedurile care să conducă la aprobarea licenţei de exploatare prin Hotărâre de Guvern şi la demararea activităţilor de exploatare în perimetrul Valea Florilor", notează instituţia.
În plus, Consiliul Concurenţei susţine că o barieră la intrarea pe această piaţă o constituie garanţia financiară pe care trebuie să o depună titularul licenţei de exploatare (conform instrucţiunilor tehnice emise de ANRM) şi care pentru sume mai mici de 4 milioane de lei trebuie depusă exclusiv sub forma depozitului bancar. Autoritatea de concurenţă apreciază că această obligaţie este cu atât mai nocivă cu cât poate inhiba accesul companiilor mici şi mijlocii la activităţi de exploatare minieră.
În acelaşi timp, garanţiile financiare de valori mai mari pot fi constituite prin forme alternative de garantare, cum ar fi poliţele de asigurare încheiate în favoarea titularului la un asigurator recunoscut.
Datele Consiliului Concurenţei arată că sarea pentru deszăpezire reprezintă o componentă foarte importantă a sectorului exploatării şi comercializării sării în România, reprezentând circa un sfert din producţia internă.
Raportul preliminar privind sectorul comercializării sării este supus consultării publice pe pagina de internet a autorităţii de concurenţă, iar observaţiile şi punctele de vedere pot fi transmise până la data de 27 decembrie 2018. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin






