Noi resurse de gaze descoperite de OMV Petrom în Oltenia
OMV Petrom a descoperit noi resurse de gaze în imediata apropiere a infrastructurii existente în judeţul Vâlcea, Oltenia, sonda, forată în proximitatea zăcământului Mamu, intrând în producţie la sfârşitul lunii octombrie, cu un volum iniţial de peste 190.000 m3/zi (circa 1.100 bep/zi), conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
"Sonda Mamu 4317 a fost forată în proximitatea zăcământului Mamu, la o adâncime de aproximativ 4.400 de metri şi a confirmat existenţa gazelor şi condensatului. Datorită proximităţii faţă de infrastructura existentă, sonda a intrat în producţie la sfârşitul lunii octombrie, cu un volum iniţial de peste 190.000 m3/zi (circa 1.100 bep/zi)", se menţionează în comunicat.
Investiţiile în foraj şi pentru conectarea sondei Mamu 4317 la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 10 milioane de euro.
"Majoritatea zăcămintele de gaze din România au intrat în producţie cu zeci de ani în urmă, sunt mature, iar producţia lor este în declin. OMV Petrom continuă să investească în explorare şi activităţi de producţie pentru a limita acest declin şi pentru a asigura securitatea aprovizionării cu energie. În primele zece luni ale anului, ne-am intensificat investiţiile cu peste 40% faţă de perioada similară a anului trecut şi am forat 89 de sonde noi şi sidetrackuri. Acestea se adaugă celor 9 miliarde de euro deja investite în Upstream, în România, în perioada 2005-2017", a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream.
Zăcământul Mamu se află în producţie din 1980, dar continuă să fie unul dintre zăcămintele cu cea mai mare producţie din portofoliul OMV Petrom. Producţia curentă a acestuia este de aproximativ 4.500 bep/zi. Dacă ar fi utilizată doar pentru încălzire, producţia anuală a zăcământului Mamu ar putea asigura încălzirea pentru aproximativ 180.000 de locuinţe.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârşitul lui septembrie 2018, sub două branduri, OMV şi Petrom.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiuni, Fondul Proprietatea 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 25,5 miliarde de euro plătiţi sub formă de taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2017.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin






