FMI recomandă Guvernului să regândească majorările salariale din sectorul public, întrucât ar putea afecta creşterea economică
Majorarea salariilor din sectorul public şi modificările programate a fi aduse pensiilor ar trebui reevaluate prn prisma implicaţiilor negative pe care le-ar putea avea asupra sustenabilităţii fiscale şi creşterii economice pe termen lung, se arată într-un comunicat al Fondului Monetar Internaţional (FMI), remis, luni, AGERPRES.
O echipă a Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de Jaewoo Lee a vizitat Bucureştiul în perioada 6-12 noiembrie 2018, pentru a discuta evoluţiile recente în plan macroeconomic şi în planul politicilor.
"Activitatea economică din România se menţine puternică, şomajul înregistrând minime istorice. Îngrijorările legate de supraîncalzire s-au mai temperat, data fiind recenta încetinire a ritmului de activitate, presiunile inflaţioniste din acest an părând a fi atins deja nivelul maxim. Banca Naţională a României a întărit politica monetară şi managementul lichidităţii, contribuind astfel la menţinerea sub control a presiunilor inflaţioniste. În continuare, ar trebui menţinută înclinaţia de întărire a politicii monetare pentru a ancora anticipaţiile inflaţioniste şi a limita riscurile externe. Sănătatea sistemului financiar s-a îmbunătăţit, iar plafonarea serviciul datoriei la un anumit procent din venit pentru creditele acordate populaţiei va contribui la menţinerea stabilităţii financiare", a declarat Jaewoo Lee, la finalul misiunii, citat în comunicat.
Potrivit acestuia, o consolidare fiscală ar crea spaţiu de manevra pentru politica fiscală, reducând astfel vulnerabilitatea economiei faţă de şocurile interne şi externe.
În pofida mai multor ani de creştere economică puternică, deficitul bugetar a avut evoluţie ascendentă, nu una descendentă, aşa cum ar trebui să se întâmple în perioadele bune, iar atingerea ţintei pentru anul 2018 încă prezintă riscuri în absenţa unor măsuri suplimentare.
"În acelaşi timp, structura cheltuielilor publice se îndreaptă din ce în ce mai mult către elemente rigide în detrimentul investiţiilor publice. Bugetul pe anul 2019 şi cadrul fiscal pe termen mediu trebuie să vizeze deficite mai mici, aliniate angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană (UE) şi să menţină datoria publică exprimată ca pondere în PIB pe o traiectorie descendentă. Aceasta presupune măsuri de calitate ridicată. În acest sens, iniţiativele actuale de eficientizare a cheltuielilor publice - analizele de cheltuieli şi achiziţia centralizată - sunt binevenite. Esenţială este, de asemenea, modernizarea administraţiei fiscale. Totodată, majorarea salariilor din sectorul public şi modificările programate a fi aduse pensiilor ar trebui re-evaluate prin prisma implicaţiilor negative pe care le-ar putea avea asupra sustenabilităţii fiscale şi creşterii economice pe termen lung", a continuat oficialul FMI.
El a arătat că, pentru a spori potenţialul de creştere, sunt necesare reforme structurale bine ţintite şi o bună guvernanţă.
Consolidarea instituţiilor ce se ocupa de investiţiile publice continuă să reprezinte o prioritate pentru reducerea decalajului major de infrastructură pe care îl înregistrează România, inclusiv prin facilitarea unei mai mari absorbţii a fondurilor europene. Guvernanţa corporativa a întreprinderilor de stat poate fi îmbunătăţită, iar excepţiile de la Legea 111/2016 ar trebui evitate, recomandă FMI.
De asemenea, fondul suveran de investiţii avut în vedere ar trebui să respecte cele mai bune practici la nivel internaţional.
"Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue deoarece reducerea corupţiei contribuie la creşterea veniturilor guvernamentale, la eficientizarea cheltuielilor şi la dezvoltarea competitivităţii. Unele iniţiative legislative recente au generat incertitudini, au creat îngrijorări legate de buna guvernanţă şi de sistemul financiar, ce constituie fundamente ale unei creşteri susţinute pe termen lung", se mai arată în comunicat.
Oficialii FMI au adăugat că misiunea a avut discuţii fructuoase cu Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, cu Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi cu alţi oficiali guvernamentali, cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor societăţii civile.
Comunicatele de presă de final de misiune cuprind declaraţii ale echipei FMI prin care se transmit constatările preliminare după vizita într-o ţară. Opiniile care se regăsesc exprimate în această declaraţie sunt cele ale delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, ele nereprezentând neapărat opiniile Consiliului Executiv al FMI. Această misiune nu va genera o discuţie în cadrul Consiliului, au explicat oficialii FMI. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod









