Viorel Ştefan: Ameninţările cibernetice trebuie tratate cu maximă responsabilitate
Ameninţările cibernetice trebuie tratate cu maximă responsabilitate, într-o economie globalizată în care asistăm la o creştere a serviciilor digitale, a declarat, marţi, Viorel Ştefan, viceprim-ministrul României, în cadrul conferinţei anuale "Noile Provocări Globale în Securitate Cibernetică', organizată de CERT-RO - Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică.
"Ameninţările cibernetice trebuie tratate cu maximă responsabilitate, pentru că devin pe zi ce trece din ce în ce mai complexe. Ele afectează entităţi multiple, indiferent dacă dacă sunt în mediul privat sau public. Este foarte important să conştientizăm efectele devastatoare pe care le au atacurile cibernetice. Stabilizarea unei culturi a securităţii cibernetice şi participarea la un efort comun de securitate sunt esenţiale pentru dezvoltarea încrederii în societatea şi dezvoltarea informaţională. Întărirea capacităţii de combatere a criminalităţii informatice este importantă, prin colaborarea şi dezvoltarea unei cooperări internaţionale, implicarea societăţii civile şi academice în spaţiul cibernetic", a afirmat Ştefan.
Potrivit viceprim-ministrului, noile tehnologii îmbunătăţesc capacitatea de răspuns a statului, dar, în acelaşi timp, serviciile de urgenţă pot deveni ţinta atacurilor cibernetice.
"Într-o economie globalizată suntem martorii unei creşteri a serviciilor digitale, dar care constituie în acelaşi timp ţinte pentru atacurile cibernetice, ce pot afecta ţări şi continente. Aceleaşi ameninţări pot afecta domenii care ţin de siguranţa naţională mergând până la afectarea unor activităţi-cheie a statelor. De exemplu, în activităţile de gestionare şi prevenire a situaţiilor de urgenţă, domeniu pe care îl coordonez în cadrul Guvernului. În acest caz, cetăţenii cer mai multă protecţie din partea statului. Şi se aşteaptă la un răspuns rapid din partea autorităţilor în situaţii de urgenţă. Serviciile de urgenţă depind din ce in ce mai mult de serviciile de comunicaţii. Tehnologiile respective îmbunătăţesc capacitatea de răspuns a statului, dar în acelaşi timp pot fi şi ţinta atacurilor cibernetice. Un alt aspect care poate fi luat în considerare se referă la entităţile hibride", a subliniat oficialul.
Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO organizează, în zilele de 16 şi 17 octombrie, cea de-a VIII-a ediţie a conferinţei anuale "Noile Provocări Globale în Securitate Cibernetică'. Evenimentul din acest an, organizat în incinta Bibliotecii Naţionale a României, îşi propune să ofere dezbateri mixte, prezentări şi ateliere de lucru care abordează politici publice şi teme tehnice relevante pentru securitatea cibernetică din spaţiul românesc, european şi global.
Astfel, invitaţii vor avea ocazia să dezbată provocări diplomatice şi juridice în atribuirea incidentelor cibernetice, oferind totodată perspective asupra capabilităţilor şi combaterii ameninţărilor la nivel global.
Potrivit organizatorilor, sesiunile paralele sunt dedicate discuţiilor tehnice asupra celor mai noi tehnologii şi soluţii de securitate cibernetică din domeniul protecţiei infrastructurilor critice, machine learning, investigaţiilor criminalistice şi IoT.
Conferinţa CERT-RO aduce laolaltă experţi în securitate cibernetică, oficiali guvernamentali şi factori de decizie politică, dar şi reprezentanţi ai companiilor private din diferite domenii şi industrii, ONG-uri şi reprezentanţi ai mediului academic. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de
Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz
Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului
Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea
Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic
Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin












