Creditele în cadrul programului "Investeşte în tine" pot fi accesate de la CEC începând de luni
Creditele în cadrul programului "Investeşte în tine" pot fi accesate de la CEC începând de luni, tinerii cu vârste între 16 şi 26 de ani având posibilitatea de a accesa un credit de până la 40.000 de lei, iar persoanele cu vârste între 26 şi 55 de ani de până la 35.000 lei.
"Este un proiect adresat, în primul rând, tinerilor cu vârsta între 16 şi 26 de ani, care pot accesa un credit de până la 40.000 de lei, dar şi celor cu vârste între 26 şi 55 de ani, care pot lua credite de până la 35.000 de lei. Dacă persoana care apelează la acest împrumut este salariat, poate contracta încă 20.000 de lei", a declarat joi premierul Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria.
Potrivit şefei Guvernului, dobânda pentru aceste împrumuturi va fi suportată de la bugetul de stat, iar anii de cursuri sau de studii reprezintă perioadă de graţie.
"Banii împrumutaţi în aceste condiţii avantajoase pot fi folosiţi pentru cheltuieli în educaţie, sănătate, investiţii imobiliare, cultură, sport, efectuate de oricare dintre membrii familiei beneficiarului. Aşadar, începând de luni, oamenii pot merge la banca parteneră, respectiv CEC, pentru a accesa aceste credite", a spus premierul.
Prim-ministrul Dăncilă a participat la ceremonia de semnare a documentelor de garantare şi de plată pentru programul "Investeşte în tine".
Documentele au fost semnate de Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, de Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, de Alexandru Petrescu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, de Stere Farmache, directorul general al Fondului Român de Contragarantare, şi de Mihaela Popa, preşedintele CEC Bank.
Ministerul Finanţelor a elaborat la începutul lunii septembrie Normele de aplicare a Programului guvernamental "Investeşte în tine", prin care tinerii între 16 şi 26 de ani pot lua credite cu dobândă zero de până la 40.000 de lei, iar cei între 26 şi 55 de ani pot primi un credit de până la 35.000 de lei, dacă vor să se dezvolte personal şi profesional, investind în educaţie, în cultură sau în sănătate.
"Prin acest Program ne propunem să venim în întâmpinarea tinerilor care au nevoie de un sprijin financiar pentru a se dezvolta atât personal, cât şi profesional. De asemenea, ne-am gândit şi la adulţii care doresc sau sunt nevoiţi să îşi schimbe profesia, să se recalifice. Este o investiţie în oameni, în cetăţenii români, un angajament pe care ni l-am asumat prin Programul de guvernare", declara atunci Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, beneficiarii programului trebuie să să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate: să fie persoane fizice cu cetăţenie română, cu domiciliul în România; să fie tineri cu vârsta cuprinsă între 16 ani împliniţi şi până la 26 de ani neîmpliniţi la data solicitării creditului inclusiv şi să fie cuprinşi în sistemul de învăţământ sau să efectueze cursuri de specializare, autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale sau, după caz, de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale; persoane cu vârsta între 26 de ani împliniţi şi 55 de ani neîmpliniţi la data solicitării creditului inclusiv, dacă sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/ sau specializare profesională, autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi, după caz, de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale; să prezinte cel puţin un codebitor, dacă solicitantul nu este angajat.
Potrivit MFP, procentul de garantare a creditelor acordate prin Program este de 80%, exclusiv dobânzile şi comisioanele aferente, iar plafonul total al garanţiilor de stat care pot fi emise pentru anul 2018 este de 600 de milioane de lei. Bugetul total al subvenţiilor de dobândă şi al comisioanelor este de 5 milioane de lei, suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
"Valoarea maximă a finanţării garantate de stat este de 40.000 lei, în cazul beneficiarilor cu vârste între 16 ani şi 26 de ani, respectiv 35.000 lei, pentru beneficiarii cu vârste între 26 ani şi 55 ani. Creditele pot fi suplimentate cu 20.000 de lei, pentru toţi beneficiarii dacă sunt angajaţi sau se angajează pe perioada derulării creditului", se precizează în comunicat.
Garanţia de stat se acordă prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi a Fondului Român de Contragarantare, iar dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditelor garantate se suportă din bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
MFP precizează că durata maximă de creditare este de 10 ani.
De asemenea, programul prevede şi obligaţia instituţiilor de credit finanţatoare de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani de la data acordării creditului.
"Costul total al creditelor acordate în cadrul Programului, care este suportat de la bugetul de stat, se compune din rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2% pe an; marja include toate costurile legate de acordarea şi derularea creditului în toate etapele finanţării; comisionul de analiză perceput de finanţatori, de maximum 0,1% aplicat la valoarea finanţării; comisionul de gestiune a garanţiilor de stat perceput de FNGCIMM şi FRC", se menţionează în document.
Pentru implementarea Programului urmează să fie aprobate, prin ordin MFP, respectiv prin ordin al CNSP, convenţii
de garantare încheiate între fondurile de garantare şi finanţatorii participanţi în Program, cadru de plată a dobânzilor şi a comisioanelor de analiză şi de gestiune încheiate între CNSP şi finanţatori, respectiv fondurile de garantare precum şi de implementare între MFP şi fondurile de garantare în ceea ce priveşte emiterea garanţiilor de stat.AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban/Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.
Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de
Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz
Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului
Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea
Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic
Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta












