FORT: Transportatorii din toată ţara intră joi în grevă generală pe termen nelimitat
Companiile de transport judeţean şi interjudeţean din toată ţara vor intra în grevă generală începând de joi, pe termen nelimitat, solicitând retragerea unui proiect de ordin al ministrului de resort, prin care firmele care operau deja un anumit traseu nu mai au prioritate la noile licitaţii, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport din România (FORT).
"La această oră, în grevă au intrat deja transportatorii din 13 judeţe. La ora 12:00 expiră termenul de 48 de ore pe care l-am dat ministrului pentru a retrage acest ordin. Ne aşteptăm să se alăture grevei tot mai mulţi transportatori din toată ţara. Vom sta în grevă până la retragerea ordinului", a spus Hagiu.
Potrivit acestuia, călătorii au fost informaţi încă de zilele trecute, prin afişe postate în autogări, de protestul care se pregăteşte. El nu a putut oferi o cifră privind numărul călătorilor care circulă pe rutele care vor fi suspendate.
"De asemenea, am informat zilele trecute şi prefecturile, prin urmare călătorii nu ar trebui să rămână pe jos, ei au avut timp să îşi asigure modalităţi alternative de transport", a mai spus reprezentantul FORT.
Hagiu a explicat de ce doreşte retragerea ordinului respectiv. "Acest ordin distorsionează piaţa. În plus, în Parlament se dezbate în această perioadă legea-cadru a transporturilor şi ar trebui să aşteptăm adoptarea ei pentru a elabora normele de aplicare, cum este, de fapt, acest ordin. Cum să faci normele înaintea legii?", s-a întrebat el.
Preşedintele FORT a arătat şi că, în majoritatea statelor europene, piaţa este închisă, iar transportatorii români nu au acces pe rutele din străinătate.
"Ministrul Transporturilor a minţit. Singurul criteriu care a rămas în ordin este cel privind vechimea parcului auto, însă nu oricine îşi ia o maşină nouă poate opera rute de transport. Au fost scoase toate criteriile cu adevărat importante, precum cel legat de confort, de siguranţa pasagerilor, de clasificarea maşinilor, de datoriile faţă de bugetul de stat", a susţinut Hagiu.
Acesta a subliniat că transportatorii nu doresc demisia ministrului, pe care îl consideră un om din interiorul sistemului, ci doresc dialog pentru rezolvarea problemelor.
"Vrem ca ministrul să devină un om cerebral. Nu ne ajută cu nimic dacă vine un ministru nou", a adăugat preşedintele FORT.
Întrebat dacă, în opinia sa, prevederile din acest ordin favorizează anumite interese, el a precizat: "Nu vreau să comentez pe tema asta şi cred că acest lucru vă răspunde la întrebare".
Pe de altă parte, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat deja că nu va participa la protest, considerând că cetăţenii României care beneficiază de transportul rutier de persoane "nu trebuie să sufere din cauza încercărilor ministrului Transporturilor de a distruge firmele din acest domeniu care au capital românesc", şi a solicitat o întâlnire de urgenţă cu premierul Viorica Dăncilă pentru detensionarea situaţiei din acest domeniu.
"Niciun membru COTAR nu va ieşi mâine la protestul anunţat, considerând că cetăţenii României care beneficiază de transportul rutier de persoane nu trebuie să sufere din cauza încercărilor ministrului Transporturilor de a distruge firmele din acest domeniu care au capital românesc. Decizia referitoare la stabilirea acţiunilor ulterioare va fi luată după răspunsul pe care-l va da premierul Viorica Dăncilă", se spune în comunicat.
Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a afirmat marţi, la şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere, că exclusivitatea pe piaţa transportului interjudeţean de persoane nu mai poate continua, iar nimeni nu poate contrazice ideea că o concurenţă liberă, un liber acces la piaţă poate fi reglementat şi prin aceea ca oricine oricând să poată să solicite efectuarea unui transport prin curse regulate de pasageri interjudeţean.
"Cred că un lucru este clar: exclusivitatea nu mai poate continua. Nu înseamnă că situaţia cea mai defavorabilă companiilor al căror interes îl înţeleg, îl respect, şi mă refer aici la companiile care operează aceste servicii de transport interjudeţean prin curse regulate, este legitimă. Are legitimitatea sa până la limita în care încalcă alte reguli ale concurenţei. Se poate şi mai mult decât atât. În viziunea documentelor pe care le avem, cred că cel puţin din punct de vedere teoretic nimeni nu poate contrazice ideea că o concurenţă liberă, un liber acces la piaţă poate fi reglementat şi prin aceea ca oricine, oricând, să poată să solicite efectuarea unui transport prin curse regulate de pasageri interjudeţean", le-a spus marţi ministrul transportatorilor prezenţi în sală.
Potrivit lui Şova, în transportul rutier de persoane contracost există autorizate 3.618 companii. Aceste companii au licenţiate în conformitate cu prevederile legale 27.820 de autovehicule. Dintre cele peste 3.600 de companii, un număr de 325 sunt autorizate în a efectua transport rutier interjudeţean, acestea folosind un număr de 2.936 de autovehicule.
"Alte informaţii vizează vechimea parcului auto destinat transportului rutier de pasageri astăzi. După informaţiile pe care le avem de la Autoritatea Rutieră Română, în 2018 au fost licenţiate în România 637 de autovehicule de transport persoane, din care doar 12 astfel de autovehicule, din 637, sunt destinate transportului interjudeţean de persoane, iar 10 sunt licenţiate pentru transportul judeţean de persoane. Vechimea parcului de autovehicule folosite în acest domeniu, conform statisticilor pe care le avem noi este următoarea: privind transportul interjudeţean - vechimea medie a parcului de autobuze sub 22 de locuri este anul 2010. Vechimea medie a parcului de autobuze peste 22 de locuri este 2007. Media făcută ne conduce la informaţia că vechimea medie a parcului auto de transport interjudeţean este 2009", a menţionat şeful de la Transporturi. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.
Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional
Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.
Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de
Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz
Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului
Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea
Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic
Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta












