logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

BNR menţine dobânda de politică monetară la 2,50% pe an

Imagine din galeria Agerpres

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât, luni, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, remis AGERPRES.

De asemenea, Consiliul a mai hotărât menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 3,50% pe an.

Totodată, a fost decisă păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

În ceea ce priveşte rata anuală a inflaţiei IPC, BNR anunţă că aceasta şi-a stopat creşterea în luna iunie, rămânând la nivelul de 5,4 la sută, deasupra intervalului de variaţie al ţintei de inflaţie. Stagnarea a avut loc în condiţiile în care accelerarea creşterii în termeni anuali a preţului combustibililor şi a preţurilor legumelor şi fructelor a fost compensată ca impact de scăderea dinamicii preţului produselor din tutun şi încetinirea uşoară a inflaţiei de bază.

"Rata anuală a inflaţiei CORE 2 ajustat (care elimină din calculul inflaţiei IPC preturile administrate, volatile, ale produselor din tutun si ale băuturilor alcoolice, preţuri asupra cărora influenta politicii monetare este puţin semnificativă sau nulă) a continuat să scadă usor, până la 2,9 la sută în luna iunie, de la 2,99 la sută în luna anterioară şi 3,05 la sută în lună martie. Decelerarea a fost indusă de segmentul produselor alimentare procesate şi de cel al serviciilor, în principal sub influenţa dinamicii preţurilor internaţionale ale unor produse agroalimentare şi a evoluţiei cursului de schimb al leului în raport cu euro", se menţionează într-un comunicatul Băncii Naţionale a României.

În luna iunie, rata medie anuală a inflaţiei IPC a ajuns la 3,6 la sută de la 3,3 la sută în luna mai. Calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, rata medie anuală s-a situat la 2,9 la sută faţă de 2,6 la sută în luna mai.

Potrivit sursei citate, datele provizorii privind creşterea economică în trimestrul I 2018 indică moderarea ritmului de creştere economică la 4 la sută, de la 6,7 la sută în trimestrul IV 2017. Această evoluţie reprezintă o revenire către ritmul potenţial de creştere, fiind însoţită de reducerea excedentului de cerere agregată. Contribuţia majoritară, dar în diminuare faţă de trimestrul IV 2017, a consumului gospodăriilor populaţiei a fost revizuită uşor în jos, iar aportul pozitiv al formării brute de capital fix a fost revizuit în sus.

"Contribuţia negativă a exportului net la creşterea PIB real a crescut considerabil, în condiţiile în care noile date arată că dinamica anuală a importurilor a încetinit mai puţin decât în varianta anterioară, rămânând deosebit de ridicată. Cele mai recente date statistice arată o încetinire a cresterii anuale a producţiei industriale în perioada aprilie-mai comparativ cu trimestrul I 2018, concomitent însă cu sporirea semnificativă a dinamicii comenzilor noi în industria prelucrătoare. Lucrările din construcţii au continuat să scadă în termeni anuali, pe seama segmentului construcţiilor rezidenţiale, în timp ce activitatea din comerţ si-a menţinut dinamica robustă", informează BNR.

În ceea ce priveşte deficitul de cont curent, acesta şi-a temperat considerabil adâncirea în raport cu perioada similară a anului trecut. În acelaşi timp, variaţia anuală a costurilor salariale unitare din industrie a urcat în luna mai (la +8,6 la sută, în creştere cu 2,4 puncte procentuale comparativ cu luna aprilie), pe fondul încetinirii ritmului de creştere a productivităţii muncii.

Condiţiile monetare au continuat să-şi atenueze caracterul acomodativ, în contextul creşterii cotaţiilor relevante ale pieţei monetare şi al tendinţei de apreciere uşoară a leului faţă de moneda europeană.

"Creditul acordat sectorului privat şi-a reaccelerat creşterea în iunie, la 6,8 la sută, de la 6,4 la sută în luna mai, pe seama creditului acordat populaţiei, dar mai ales a creditului acordat societăţilor nefinanciare. Ponderea în total a componentei în lei a continuat să se mărească, ajungând la 65 la sută (de la un minim de 35,6 la sută în mai 2012)", precizează BNR.

În şedinţa de luni, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2018, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva scăderii ratei anuale a inflaţiei în trimestrul III, în condiţiile menţinerii ei deasupra intervalului ţintei, urmată de coborârea ei mai pronunţată în ultimele luni ale anului curent spre limita superioară a intervalului-ţintă de 1,5-3,5 la sută.

"Traiectoria anticipată a ratei anuale a inflaţiei se menţine pe coordonate cvasi-similare celor din prognoza precedentă pe termen scurt, dar uşor revizuită în sens descendent pe orizontul mai îndepărtat de timp. Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei au ca principale surse evoluţia preţurilor administrate (gaze şi energie electrică), a preţurilor volatile ale produselor alimentare şi ale unor produse alimentare procesate, precum şi condiţiile de pe piaţa muncii şi conduita politicii fiscale. Relevante sunt, de asemenea, evoluţiile viitoare ale preţului internaţional al petrolului, ritmul creşterii economice şi dinamica inflaţiei în zona euro şi în UE şi, implicit, conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune" , susţin reprezentanţii BNR.

Deciziile Consiliului de administraţie al BNR au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile prezervării stabilităţii financiare.

Consiliul de administraţie subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse.

Următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 3 octombrie 2018. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nioleta Gherasi, Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei, Irina Giurgiu)

Afisari: 86

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid

Economic Intern 06-11-2026 18:39

Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr

Economic Intern 06-11-2026 18:36

MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE

România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

Economic Intern 06-11-2026 18:28

Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara

Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun

Economic Intern 06-11-2026 17:14

Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună

Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Economic Intern 06-11-2026 16:38

TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul

Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

Economic Intern 06-11-2026 16:15

Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory

România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo

Economic Intern 06-11-2026 15:40

Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți

Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea

Economic Intern 06-11-2026 15:36

'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an

Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și

Economic Intern 06-11-2026 15:08

România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai

România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an

Economic Intern 06-11-2026 15:01

Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută

Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.

Economic Intern 06-11-2026 14:58

Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu

Economic Intern 06-11-2026 14:33

Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034

România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,