România, al nouălea producător de bere din UE
Anul trecut o cantitate de peste 41 de miliarde de litri de bere conţinând alcool a fost produsă în Uniunea Europeană, cu 2,5 miliarde de litri mai mult decât în 2016, la care se adaugă aproape 900 milioane de litri de bere fără alcool sau cu un conţinut de alcool mai mic de 0,5%, iar România s-a situat pe locul nouă în topul celor mai importanţi producători de bere din UE, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Cu o producţie de 8,14 miliarde litri (20% din producţia totală a UE), Germania a fost principalul producător în 2017, când una din cinci beri conţinând alcool produsă în UE a venit din Germania. Urmează în ordine, Marea Britanie (5,60 miliarde litri), Polonia (3,96 miliarde litri), Olanda (3,90 miliarde litri), Spania (3,62 miliarde litri), Belgia (2,44 miliarde litri), Franţa (2,03 miliarde litri), Cehia (1,84 miliarde litri), România (1,76 miliarde litri) şi Italia (1,17 miliarde litri).
Comparativ cu 2016, Olanda (48%) a înregistrat cea mai mare creştere a producţiei de bere care conţine alcool, urmată de Marea Britanie (14%) şi Portugalia (11%). În schimb, producţia de bere a scăzut în Grecia (minus 9%), Slovacia (minus 5%), Bulgaria şi Lituania (ambele cu minus 4%). România a produs anul trecut 1,760 miliarde litri de bere, în uşoară scădere faţă de 2016, când a produs 1,763 miliarde litri.
SUA au fost principala destinaţie pentru exporturile de bere ale statelor UE către ţările din afara blocului comunitar (1,1 miliarde litri de bere conţinând alcool fiind exportaţi în 2017, sau 31% din exporturile totale extracomunitare de bere), urmate de China (520 milioane litri), Canada (210 milioane litri ), Coreea de Sud (175 milioane litri), Rusia (138 milioane litri), Elveţia (111 milioane litri), Australia (100 milioane litri) şi Taiwan (95 milioane litri).
Când vine vorba de importurile de bere în UE, preferată este berea din Mexic cu 211 milioane litri sau 52% din toate importurile de bere din afara UE înregistrate în 2017, urmată de berea din Serbia (48 milioane litri), SUA (39 milioane litri), Belarus (23 milioane litri), China (16 milioane litri), Ucraina (11 milioane litri), Rusia (zece milioane litri) şi Thailanda (nouă milioane litri).
Datele Eurostat au fost publicate cu ocazia Zilei internaţionale a berii, care este celebrată de iubitorii acestei băuturi în fiecare an, în prima zi de vineri a lunii august. În acest an, ziua este marcată la data de 3 august. A fost celebrată pentru prima dată în anul 2008.
Berea ocupă a treia poziţie în topul mondial al băuturilor, doar apa şi ceaiul fiind consumate în cantităţi mai mari. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Autoritatea Vamală Română cooperează cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova pentru facilitarea traficului transfrontalier
Experți ai Autorității Vamale Române (AVR) și ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova au avut câteva întâlniri de lucru în punctele de trecere a frontierei Costești-Stânca, Sculeni-Sculeni și Cahul-Oancea pentru facilitarea traficului transfrontalier. 'În perioada 7-9 aprilie, în punctele
Complexul Hotelier Măgura din Eforie Sud, vândut cu 2,5 milioane de euro, fără TVA
Complexul Hotelier Măgura din stațiunea Eforie Sud s-a vândut la prețul de 2,5 milioane de euro, fără TVA, potrivit unui raport transmis de Societatea Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră Bursei de Valori București (BVB). Procedura a avut loc prin licitație publică cu strigare. 'Consiliul de Administrație al soci
Peste 200 de expozanți la AgriXpo Brașov 2026, între 24 și 27 septembrie, în incinta Fabricii de Zahăr Bod
Peste 200 de expozanți vor participa, în perioada 24-27 septembrie, la AgriXpo Brașov 2026, un eveniment dedicat agriculturii, ce va avea loc în județul Brașov, în incinta Fabricii de Zahăr Bod. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) postat pe site-ul instituției, Direcția pentru Agr
Aprovizionarea cu apă în ogor se va încadra în limite satisfăcătoare în următoarele zile în majoritatea zonelor de cultură (agrometeo)
Aprovizionarea cu apă în ogor se va încadra în limite satisfăcătoare în următoarele zile în majoritatea zonelor de cultură, potrivit prognozei de specialitate emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Meteorologii arată, însă, că în Maramureș, în cea mai mare parte a Crișanei și, iz
Cel mai rapid caz de exfiltrare a datelor a fost de doar șase minute, în 2025 (analiză Eset)
Atacatorii cibernetici utilizează Inteligența Artificială (AI) pentru a maximiza eficiența tacticilor, tehnicilor și procedurilor (TTP) deja testate și validate, iar cel mai rapid caz de exfiltrare a datelor, înregistrat anul trecut, a fost de doar șase minute, în scădere de la 4 ore și 29 de minute, în 2024, se arată într-o analiză, publicată
Transportul rutier de pasageri a scăzut cu 4,2%, în 2025 (INS)
Transportul rutier de pasageri a înregistrat o scădere cu 4,2% în 2025, comparativ cu anul anterior, în ceea ce privește numărul de pasageri transportați, în timp ce parcursul acestora a crescut cu 7,5%, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, distanța medie de tr
Șerban: Astăzi am semnat contracte de finanțare cu SRI,STS și SPP ce vizează achiziția de vehicule electrice și dezvoltarea infrastructurii de încărcare
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a semnat, joi, trei contracte de finanțare cu Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, investițiile vizând achiziția de vehicule electrice și dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare. 'Astăzi, am semnat trei contracte de finanțare c
Amenzi de 3,8 milioane lei, aplicate de ANPC în urma controalelor din perioada 6-9 aprilie 2026
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 6-9 aprilie 2026, o serie de acțiuni de control la nivel național, având ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției consumatorilor, în urma cărora au fost aplicate amenzi de aproximativ 3,8 milioane lei. Conform unui comunicat
ANAR a aplicat amenzi în valoare de 2,58 de milioane de lei, în primele două luni ale acestui an
Echipele de control din cadrul Inspecției Naționale a Apelor au aplicat amenzi în valoare de 2,58 de milioane de lei, în primele două luni ale acestui an, potrivit datelor publicate, joi, de Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), pe pagina oficială de
Circa 85% dintre români petrec Paștele acasă; tot mai mulți își ajustează bugetele (studiu)
Majoritatea românilor (85%) vor petrece Paștele din 2026 acasă, în familie, cel mai ridicat procent din ultimii trei ani, în condițiile în care presiunile inflaționiste determină ajustări ale bugetelor, arată un studiu Reveal Marketing Research. Conform sursei citate, 31% dintre respondenți intenționează să reducă cheltuielile, iar 42%
Ciocolata rămâne scumpă de Paște, deși prețul mondial al cacao a scăzut semnificativ (analiză)
Prețurile la ciocolată și produsele pe bază de cacao rămân ridicate în perioada Paștelui, inclusiv în România, în pofida scăderii accentuate a cotațiilor mondiale la cacao, pe fondul costurilor mai mari transferate anterior în lanțul de producție și al persistenței presiunilor din piață, arată o analiză realizată de analistul eToro, Bogdan
Portofoliul din PNRR al Ministerului Energiei cuprinde o alocare totală de 1,177 miliarde de euro (secretar de stat)
Portofoliul din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al Ministerului Energiei cuprinde o alocare totală de 1,177 miliarde de euro, investiții aflate în stadii diferite de execuție și reforme cu parcurs legislativ avansat, a declarat Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Patru linii de transport urban ar putea fi deviate sâmbătă seara, la meciul FCSB - Oțelul Galați
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seara, numai dacă situația o va impune, la meciul de fotbal FCSB - Oțelul Galați, programat de la ora 20:00, pe Arena Națională. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI) precizează că liniile 85 și 90 vor funcționa pe traseele de baz
Ascendia lansează asistentul pedagogic AI Livresq Companion, cu sprijinul Google
Activitatea zilnică a profesorilor din România va putea fi eficientizată cu ajutorul Livresq Companion, un asistent pedagogic bazat pe inteligență artificială (AI) dezvoltat cu sprijinul Google. Asistentul pedagogic a fost lansat de compania Ascendia, potrivit unui comunicat remis joi Bursei de Valori București (BVB). Noua componentă benef
Daraban (CCIR): Interesul comercial al investitorilor chinezi pentru piața românească trebuie transformat în investiții reale
Interesul investitorilor chinezi pentru piața românească este reflectat și de prezența a 14.562 de companii cu capital chinez active în România, iar pasul următor este să transformăm acest interes comercial în investiții reale, în capacități de producție amplasate pe teritoriul național, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie a R











