ANSVSA: Pesta porcină africană s-a extins în 98 de localităţi din 8 judeţe; 61.594 de porci ucişi şi despăgubiri de 148.140 de lei
Pesta porcină africană s-a extins în 98 de localităţi din opt judeţe, fiind confirmate în total 545 de focare, însă în zona de sud-est a României evoluţia bolii este extrem de agresivă, potrivit datelor anunţate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Până la aceasta dată au fost ucişi 61.594 de porci din ferme şi gospodării ale populaţiei, iar despăgubirile acordate până în prezent se ridică la 148.140 lei.
"De la data confirmării prezenţei Pestei Porcine Africane (PPA) în ţara noastră, pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, se constată că în zona de N-V a României boala evoluează lent, chiar staţionar, confirmându-se în 14 localităţi din judeţele Satu-Mare, Sălaj şi Bihor. Au fost afectaţi 13 porci mistreţi şi au fost ucişi 175 de porci domestici. În zona de S-E a României, evoluţia bolii este agresivă. Boala a fost confirmată în 84 de localităţi din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa şi Galaţi. Au fost ucişi 11.772 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 3 ferme comerciale, până în data de 02.08.2018, au fost ucişi 49.647 de porci. Acţiunea de ucidere în două ferme comerciale (deţinute de Carniprod n.r.) a fost finalizată şi s-a efectuat prima dezinfecţie, iar în cea de-a treia (Pigcom din judeţul Tulcea n.r.) s-a început uciderea porcilor. Au fost afectaţi şi 20 de porci mistreţi", se arată într-un comunicat al ANSVSA.
Potrivit sursei citate, situaţia evoluţiei focarelor de PPA, detaliat, se prezintă astfel: în regiunea de nord-vest a României, în judeţul Satu Mare sunt 6 focare în gospodăriile populaţiei şi 9 cazuri la porci mistreţi, în judeţul Bihor - 21 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ, iar în judeţul Sălaj - două cazuri la mistreţi. În regiunea de sud-est a României, în judeţul Tulcea sunt 471 de focare, din care 467 focare în gospodăriile populaţiei, un focar în exploataţie comercială de tip A, 3 focare în exploataţii comerciale industriale şi 17 cazuri la porci mistreţi, în judeţul Brăila sunt 14 focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Constanţa - 16 focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Ialomiţa - 16 focare în gospodăriile populaţiei, iar în judeţul Galaţi există un focar într-o gospodărie.
Prin focar de PPA se înţelege evoluţia bolii într-o exploataţie care numără unul sau mai mulţi porci, la care s-a confirmat infecţia cu virusul pestei porcine africane, precizează ANSVSA.
"Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii", susţin reprezentanţii ANSVSA.
Autoritatea solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. În acest sens, orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
În ceea ce priveşte despăgubirile, la nivel naţional până la data de 2 august 2018 au fost plătite 56 dosare, în valoare de 148.140 de lei, iar alte 428 de dosare, în sumă totală de 2,065 milioane de lei, urmează să fie date în plată.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Pentru oameni, acest virus are, însă, impact la nivel economic şi social.
Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă a fost convocat, miercuri după amiază, pentru aprobarea planului suplimentar de acţiuni pentru combaterea pestei porcine africane.
Printre măsurile aprobate se află reducerea efectivului de mistreţi, prin vânarea unei cote suplimentare de intervenţie aprobată de Ministerul Apelor şi Pădurilor, în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative, situat sub valoarea de 0,5 exemplare/kmp, conform prevederilor Directivei nr. 60 /2002; recoltarea probelor la mistreţii împuşcaţi şi găsiţi morţi pentru a se decide destinaţia carcaselor, imediat după obţinerea rezultatelor probelor, în maximum 48 ore de la prelevarea acestora; în termen de 30 de zile de la confirmarea virusului se vânează integral prădătorii din zonele afectate; vânătoarea organizată în zonele afectate şi în afara lor se realizează cu vânători autorizaţi, personal silvic, personal de vânătoare angajat şi cu alte categorii de personal, care vor fi instruite în acest sens de personalul abilitat; în zonele în care s-a identificat PPA la porcii domestici, în fondul de vânătoare aflat pe raza UAT respectivă se realizează vânătoare intensivă, până la limita cotelor optime a efectivelor de mistreţi.
De asemenea, pentru Tulcea şi Constanţa, Insula Mare a Brăilei şi Balta lalomiţei se va proceda la uciderea preventivă a tuturor mistreţilor şi prădătorilor, în condiţiile legi; în zonele de frontieră cu Ucraina, Republica Moldova şi Ungaria se va acţiona pentru uciderea prin împuşcare a porcilor mistreţi şi a prădătorilor specifici, cu echipe mixte formate din vânători autorizaţi, personal silvic, cu sprijinul personalului MAI, până la linia frontierei de stat, conform prevederilor legale în vigoare; în punctele de trecere a frontierei se vor institui filtre pentru dezinfecţie, inclusiv dezinfectoare pentru mijloace de transport rutier.
Nu în ultimul rând, la nivel naţional, cu ajutorul autorităţilor publice locale, la intrările şi ieşirile din zonele infectate şi din gospodăriile populaţiei care deţin porci se vor instala dezinfectoare individuale, în termen de maximum 5 zile de la adoptarea prezentului plan de măsuri. Substanţele necesare pentru dezinfectoarele individuale vor fi asigurate de către autorităţile publice locale, iar fondurile aferente se vor asigura prin bugetul consiliilor judeţene din fonduri cu destinaţie specială pentru PPA.
Totodată, plantele afectate de mistreţi şi consumate parţial nu vor fi dislocate din zona de cultură şi vor fi neutralizate la faţa locului de către fiecare proprietar, iar înainte de recoltare, toate tarlalele vor fi verificate, iar zonele afectate vor fi izolate şi neutralizate la faţa locului de către proprietar/utilizator. Toate maşinile agricole, combinele, tractoarele, la ieşirile din tarlale şi deplasarea acestora dintr-o solă în alta, vor fi dezinfectate de către proprietar/utilizator.
Focarele de pestă porcină africană activează în România din august 2017, însă numărul lor a crescut foarte mult în luna iunie a acestui an, după ce primele suspiciuni de PPA au fost confirmate în localităţi situate pe braţul Chilia al Dunării.
Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți
Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.