MCSI: Apeluri de proiecte în valoare de 312 milioane de euro din fonduri europene, lansate în ultimele 6 luni
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a lansat, în ultimele şase luni, apeluri de proiecte în valoare de 312 milioane de euro din fonduri europene, prin Programul Operaţional Competitivitate (POC), suma totală alocată pentru perioada 2014 - 2020 fiind de 532 de milioane de euro, a anunţat, luni, în cadrul conferinţei de bilanţ, ministrul de resort, Bogdan Cojocaru.
"În cele şase luni de mandat am reuşit să adoptăm 500 de acte normative. Consider că este un număr consistent, în cele şase luni, în aşa fel încât să-i ajutăm pe cei care activează în domeniul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale. În ceea ce priveşte proiectele, există trei zone pentru care putem obţine finanţare. Majoritatea proiectelor pe care ni le dorim sunt cu fonduri structurale şi cred că am şi reuşit acest lucru. Astăzi nu mi-am propus să fiu modest. Principalul proiect care ne conferă o bună relaţionare cu celelalte ministere este Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - POAT, urmat de Programul Operaţional Capacitate Administrativă - POCA. De asemenea, prin intermediul Programului Operaţional Competitivitate, în momentul în care am preluat mandatul, erau 532 de milioane de euro disponibili. Până acum, am reuşit să lansăm apeluri de proiecte în valoare de 312 milioane de euro din totalul celor 532 de milioane de euro. De asemenea, au fost lansate cinci ghiduri ale solicitantului şi am semnat trei contracte în valoare de 45 de milioane de euro", a menţionat ministrul.
Pe de altă parte, Cojocaru a amintit de relaţionarea cu celelalte ministere, precum şi de proiectul care vizează implementarea cloud-ului guvernamental.
"Avem nevoie de un cloud guvernamental care să răspundă nevoilor instituţiilor publice. Sunt sigur că vom reuşi să reducem cheltuielile la nivelul aparatului instituţional central. De asemenea, vrem să gândim unitar şi fiecare dintre instituţiile pe care le avem în aparatul central să apeleze la expertiza noastră. Acum lucrăm la un Memorandum pentru un astfel de proiect important care se va ridica la valoarea de 45 de milioane de euro. Ne dorim să existe o asumare la nivelul Guvernului. Sperăm ca, în cel mai scurt timp, să demarăm activităţile şi din studiul de fezabilitate să reiasă nevoile pe care le au instituţiilor publice. Proiectul vizează dezvoltarea unei soluţii tehnice pentru eficientizarea exploatării partajate a resurselor IT de către instituţiile administraţiei publice", a afirmat Bogdan Cojocaru.
Pe de altă parte, oficialul a precizat faptul că, până la sfârşitul acestui an, va fi elaborată Strategia pentru 5G, iar în cursul anului viitor ar putea fi organizate deja licitaţii pentru frecvenţe.
"În ceea ce priveşte Strategia pentru 5G, am reuşit să construim un Memorandum în baza căruia s-a constituit în luna mai un grup de lucru. Împreună cu ANCOM, ne-am propus să construim strategia pentru 5G, o iniţiativă aşteptată de industrie. Deja am reuşit să ne întâlnim cu specialişti şi să discutăm cu operatorii, iar la finalul anului 2018 cred că vom putea avea o strategie, iar în 2019 să fie scoase la licitaţie şi frecvenţele. De asemenea, până la sfârşitul anului, avem în plan elaborarea unei strategii naţionale pentru Smart City", a subliniat ministrul Comunicaţiilor.
Cojocaru a menţionat, totodată, că unul dintre punctele importante ale Strategiei Naţionale 5G prevede că, în următorii 10 ani, ar urma să fie realizate investiţii de 9 miliarde de euro în această tehnologie. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Liliana Iordan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți
Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.