logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional şi a atins putere nominală, vineri dimineaţa

Imagine din galeria Agerpres

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional în noaptea de joi spre vineri şi a atins putere nominală vineri dimineaţa, informează Nuclearelectrica.

Unitatea 2 s-a deconectat automat joi dimineaţa de la Sistemul Energetic Naţional ca urmare a declanşării sistemului de protecţie al întrerupătorului generatorului turbinei, aferent sistemului electric de proces din partea clasică, nu cea nucleară a centralei, precizează compania într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, nu există o legătură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului din data de 29 martie 2018. "Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat fără impact asupra securităţii nucleare", susţin reprezentanţii societăţii.

Deconectarea automată a reactorului de la SEN şi lucrările de remediere nu au avut impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, fiind realizate cu respectarea normelor de securitate nucleară şi procedurilor aplicabile, precizează compania.

În urma acestui incident, premierul Viorica Dăncilă a cerut Corpului de control să efectueze o investigaţie la Centrala Nucleară de la Cernavodă, ca urmare a avariilor produse în ultimele zile la acest obiectiv.

Joi, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Rodin Traicu, a declarat pentru AGERPRES că oprirea automată a reactorului 2 de la Cernavodă de joi dimineaţă s-a realizat în conformitate cu normele de securitate nucleară şi nu a reprezentat un pericol pentru populaţie, pentru mediul înconjurător şi pentru personalul centralei.

Potrivit acestuia, investigaţiile tehnice vor fi făcute de specialiştii centralei nucleare de la Cernavodă, aceştia urmând să determine cauzele incidentului şi să decidă programul de repunere în funcţiune.

Reprezentanţii Forumul Atomic Român - Romatom au venit cu precizări, joi seara, afirmând că orice asociere între opririle neplanificate sau reducerile de putere ale Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă şi cauzele accidentului de la Cernobâl este imposibil de susţinut prin argumente tehnice şi de operare, recomandând prudenţă şi o documentare riguroasă în tratarea acestor subiecte în spaţiul public.

"Nuclearelectrica acţionează în strictă conformitate cu procedurile de securitate nucleară şi sunt convins că aceste opriri, deşi fără impact major de securitate nucleară, sunt analizate pentru a se asigura că astfel de evenimente să nu se mai repete. În industria nucleară se învaţă continuu din experienţă, iar odată investigate cauzele se iau toate măsurile pentru evitarea reapariţiei acestora. Trebuie înţeles că aceste opriri nu sunt un risc asupra securităţii nucleare, nu reprezintă incidente sau accidente, ele fiind sunt pur şi simplu evenimente tehnice care necesită oprirea reactorului", a declarat Teodor Chirică, preşedinte onorific al Romatom, într-un comunicat remis AGERPRES.

Deşi au fost două opriri neplanificate şi o reducere de putere într-o perioadă foarte scurtă de timp, ceea ce generează o stare de preocupare la nivel public, din punct de vedere al securităţii nucleare, riscului pentru personal, populaţie şi mediul înconjurător, aceste evenimente nu au un impact negativ.

Pe de altă parte, oprirea reactorului 2 de la Cernavodă a determinat însă o scădere cu 35% a preţului pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM, întrucât deficitul de electricitate a fost acoperit cu producţia Hidroelectrica, mai ieftină.

Astfel, energia cu livrare în ziua de vineri, 30 martie, are un preţ mediu de 116 lei pe MWh, faţă de 195 de lei, cât a fost joi preţul pe Piaţa pentru Ziua Următoare.

Duminică, compania anunţa reducerea la 55% a puterii Unităţii 2, pentru înlocuirea unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensat, din partea clasică a centralei.

De asemenea, tot duminică, unitatea 1 a fost oprită şi ea controlat timp de aproape 48 de ore, ca urmare a unei defecţiuni la unul dintre sistemele de proces ale centralei.

Nuclearelectrica are două sucursale, fără personalitate juridică, Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, precum şi serviciile auxiliare, şi Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear.

Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României în condiţiile în care fiecare are o putere instalată de producţie de 700 MW.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica)

Afisari: 77

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 01-10-2026 23:13

VIDEO Transportatorii și distribuitorii cer monitorizarea problemelor aplicației TollRo și revizuirea taxei de utilizare a infrastructurii

Transportatorii și distribuitorii cer autorităților să monitorizeze în continuare problemele apărute la lansarea platformei TollRo și să analizeze nivelul taxei de utilizare a infrastructurii, avertizând că eventualele costuri suplimentare vor fi transferate către consumatori, în timp ce distribuitorii susțin că disfuncționalitățile sistemului riscă

Economic Intern 01-10-2026 21:09

VIDEO UPDATE Miruță a semnat un ordin prin care utilizatorii TollRo nu pot fi sancționați dacă aplicația are disfuncționalități

Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a semnat un ordin prin care utilizatorii Sistemului de Tarifare Electronică Rutieră (TollRo), pus în funcțiune la 1 octombrie, să nu poată fi sancționați dacă nu-și duc la îndeplinire obligațiile legale, în cazul unor disfuncționalități ale aplicației. &#

Economic Intern 01-10-2026 19:23

CNAIR: TollRo, în primele 12 ore - patru milioane de vizitatori, 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule înregistrate

Platforma TollRo a fost accesată, în primele 12 ore de funcționare, de aproximativ patru milioane de vizitatori și utilizatori autentificați, iar în sistem s-au înregistrat aproximativ 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule, a anunțat joi compania de drumuri, într-un nou comunicat de presă. Sistemul de Tarifare El

Economic Intern 01-10-2026 17:26

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titlurile de stat, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale neimpozabile de 6,50%, 7% și, respectiv 7,50%, a anunțat joi instituția. Emisiunea se va derula în perioada 5 octombrie - 6 noiembrie 2026.

Economic Intern 01-10-2026 16:46

Popa (BNR): Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și încrederea companiilor să investească

Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și oferă companiilor locale și străine mai multă încredere pentru a investi pe termen lung, a afirmat, joi, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). Acesta a participat, la Chișinău, la cea de-a doua ediție a Conf

Economic Intern 01-10-2026 16:35

ANSVSA participă la un proiect european de 3 milioane de euro pentru consolidarea siguranței alimentare în Republica Moldova

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) participă la un proiect finanțat de Uniunea Europeană cu 3 milioane de euro, destinat consolidării sistemului de controale oficiale și a capacității Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova, în perspectiva îndeplinirii cerințelor europene

Economic Intern 01-10-2026 16:33

Compania aeriană AnimaWings suspendă temporar toate zborurile

Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru reorganizarea planurilor de zbor, după ce miercuri a anunțat inițierea procedurii de reorganizare judiciară pentru protejarea și continuarea activității. ''Zborurile sunt suspendate temporar până la reorganizarea planurilor de zbor. Prioritatea noastră î

Economic Intern 01-10-2026 16:01

BNR: Indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor a urcat la 5,57% pe an

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) este de 5,57% pe an, în urcare față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,56% pe an, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din

Economic Intern 01-10-2026 15:59

Circa 69% dintre investitorii individuali români nu au încredere în perspectivele economiei (sondaj)

Aproape șapte din zece (69%) investitori individuali români declară că nu au încredere în perspectivele economiei românești, procent în ușoară creștere față de 68% la sfârșitul trimestrului al doilea al acestui an, potrivit celui mai recent sondaj Retail Investor Beat. Conform sursei citate, un număr mai mar

Economic Intern 01-10-2026 15:39

MADR și APIA pregătesc plata avansului din subvențiile acordate fermierilor, începând cu 16 octombrie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), împreună cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pregătește cadrul necesar pentru demararea plății avansului aferent subvențiilor destinate fermierilor, începând cu 16 octombrie. ''Pentru fermieri, contează să știe când primesc sprijinul

Economic Intern 01-10-2026 14:51

Ministerul Finanțelor a respins toate ofertele băncilor la licitația de obligațiuni de joi

Ministerul Finanțelor (MF) a respins, joi, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitației pentru o emisiune de obligațiuni de stat pe 58 luni, prin care intenționa să atragă 500 de milioane de lei, considerându-le la un nivel neacceptabil al prețului ofertat. Băncile participante la licitație au transmis oferte în valoa

Economic Intern 01-10-2026 14:45

Companiile elene au investit din 2023 peste 5,5 miliarde de euro în sectorul energetic din România

Investițiile realizate de companiile elene în sectorul energetic din România au depășit 5,5 miliarde de euro de la sfârșitul anului 2023, a afirmat ambasadoarea Greciei în România, Lili-Evangelia Grammatika, la lansarea celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România.

Economic Intern 01-10-2026 14:24

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,75%

Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 2 - 9 octombrie 2026, o nouă ediție Fidelis, iar aceasta vine cu dobânzi de până la 7,75% la emisiunile în lei și de până la 6,60% la cele în euro, conform unui comunicat de presă al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 a

Economic Intern 01-10-2026 14:19

APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 11% în septembrie; creștere de 16% pe segmentul electrificat

Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 11% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce autoturismele electrificate au înregistrat o creștere de 16%, potrivit datelor preliminare publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) și prelucrate de Asociația Produc

Economic Intern 01-10-2026 14:09

BNS cere reguli europene care să împiedice concedierile sau reducerile salariale decise de algoritmi

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Comisiei Europene introducerea unor garanții clare pentru lucrători în ceea ce privește utilizarea inteligenței artificiale și a algoritmilor de management la locul de muncă, printre propuneri numărându-se interzicerea utilizării sistemelor algoritmice pentru a lua sau determina decizii privind concedierea sau reduc