BNR: Excedent de 216 milioane de euro la contul curent al balanţei de plăţi, în ianuarie
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 216 milioane euro în prima lună din acest an, mai mic decât surplusul de 258 milioane euro consemnat în luna ianuarie 2017, arată datele publicate vineri de Banca Naţională a României.
"În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 169 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare, balanţa veniturilor primare şi balanţa serviciilor au înregistrat excedente mai mari cu 69 milioane euro, 55 milioane euro şi respectiv 3 milioane euro", precizează banca centrală.
În luna ianuarie 2018, datoria externă totală a scăzut cu 651 milioane euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 67,687 miliarde de euro, la 31 ianuarie 2018 (72,5 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,6% faţă de 31 decembrie 2017. Datoria externă pe termen scurt a crescut, însă, că 1,7%, până la 25,616 miliarde de euro (27,5% din totalul datoriei externe).
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 13,8% în luna ianuarie 2018, comparativ cu 20,4% în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 ianuarie 2018 a fost de 5,5 luni, faţă de 5,4 luni la 31 decembrie 2017. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 ianuarie 2018 a fost de 83,5%, comparativ cu 86,4 la sută la 31 decembrie 2017.
Anul trecut, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de peste 6,464 miliarde de euro, în creştere cu 84,79% comparativ cu anul anterior. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocației de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 de la începutul anului
Numărul beneficiarilor alocației de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Instituția precizează că, în luna mai 2026, prin agențiile teritoriale, a efectuat plata alocațiilor aferente lunii aprilie
Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată; cheltuim foarte mulți bani, apoi ne uităm la diurna de 36 de euro a unui ministru
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă și modificările legislative privind guvernanța corporativă, afirmând că acestea afectează activitatea companiilor de stat și relația cu investitorii. ''Ce ne împiedică să facem lucrurile mai bine? Am atras atenția &icir
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 143,35 milioane de lei (27,36 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-
Pîslaru: Am primit mandatul de a discuta cu CE posibilitatea înghețării sau eșalonării creșterii salariilor demnitarilor până în 2031
Ministrul interimar al Muncii și al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, va discuta cu Comisia Europeană posibilitatea înghețării sau eșalonării până în 2031 a creșterilor salariale pentru demnitari, în cadrul renegocierii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). ''Am primit m
Nicoleta Pauliuc: Înființarea unui patronat al industriei private de apărare reprezintă un semn de maturitate (GALERIE FOTO)
Apărarea țării nu se face doar în cazări și nu se rezumă la uniforme, iar înființarea unui patronat al industriei private de apărare reprezintă un semn de maturitate, a declarat, miercuri după-amiaza, Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru apărare din Senat, la lansarea Patronatului Industriei Române de Apărare - ROMDEF, organizație dedicată
Badea (Hidroelectrica): În bugetul care sperăm să fie aprobat la sfârșitul săptămânii avem proiectate investiții de 1,5 miliarde de lei
Hidroelectrica a încheiat anul trecut cu investiții record de aproape 800 milioane lei, iar în bugetul care urmează să fie aprobat la finalul acestei săptămâni avem proiectate investiții de 1,5 miliarde de lei, a afirmat miercuri directorul general interimar al companiei, Bogdan Badea, într-o conferință de specialitate.
Peste 30.600 de locuri de muncă vacante la nivel național; 365 de posturi disponibile în Spațiul Economic European
Angajatorii din România oferă 30.628 de locuri de muncă la nivel național, iar alte 365 de posturi sunt disponibile în Spațiul Economic European (SEE), prin intermediul rețelei EURES România, informează, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe locuri de muncă la nivel național sunt
Inteligența Artificială a intrat pe lista obiceiurilor zilnice ale utilizatorilor români de internet (studiu)
Aproape trei sferturi dintre utilizatorii de internet din România (74%) făceau cumpărături online, lunar, în 2025, în timp ce Inteligența Artificială (AI) a trecut în lista obiceiurilor zilnice, iar TikTok s-a stabilizat ca platforma cu cel mai mare timp pe zi petrecut de către consumator, relevă cel mai recent studiu ''Digital Evoluti
Darău: Miliardele digitalizării, capturate de rețelele lui Sebastian Ghiță, deja de zeci de ani
Informații publice arată conexiuni și interese care gravitează în jurul fostei conduceri a Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și al cercurilor apropiate de Sebastian Ghiță, aceleași grupuri care au transformat digitalizarea României într-o combinație de contracte opace, influență politică și bani publici sifonați către băieți deșt
Erbașu (FPSC): Ca la cutremure, la crizele dese, dar mici, probabilitatea unei crize economice mari scade
Președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), omul de afaceri Cristian Erbașu, a declarat, miercuri, că prin mai multe crize, dar mai mici, scade probabilitatea unei crize economice mai mari, la fel ca în cazul cutremurelor. 'O societate durabilă sau, să zicem, predictibilă, nu înseamnă o societate f
Consiliul Concurenței a amendat cu aproape 4 milioane de lei COTAR, FORT și 18 companii de taximetrie
Consiliul Concurenței a amendat cu 3,98 milioane lei (aproape 780.000 de euro) Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și 18 companii de taximetrie, pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială pe piața serviciilor de intermediere online, prin aplicații
Miruță: Există două loturi pe A7 asupra cărora analizăm dacă e curajos să spunem că le vom finaliza până la 31 august
Două loturi pe autostrada Moldovei (A7), în jurul Bacău-Pașcani, incluse în PNRR, este posibil să nu fie finalizate și date în circulație până pe 31 august, astfel că am identificat o posibilitate, pe care o confirmăm în această perioadă cu Comisia Europeană, să mutăm banii pe feroviar, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Transp
Câciu: România trebuie să continue investițiile din PNRR, chiar dacă vor exista costuri suplimentare
România trebuie să continue investițiile începute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), chiar dacă acestea vor presupune costuri suplimentare pentru buget, deoarece țara are nevoie de spitale, autostrăzi, școli și infrastructură modernă, a declarat miercuri Adrian Câciu, vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din
Ministerul Finanțelor alocă 100 milioane euro pentru programul 'Diaspora Investește Acasă'
Ministerul Finanțelor lansează programul 'Diaspora Investește Acasă', cu un buget total de 100 milioane de euro, destinat românilor din străinătate care vor să investească în România prin firme nou înființate, granturile urmând să acopere până la 60% din valoarea creditelor de investiții, în limita a 200.000 euro pentru fieca
Românii se numără printre europenii cu cele mai multe ore lucrate săptămânal (Eurostat)
Numărul mediu de ore lucrate efectiv pe săptămână de către angajații Uniunii Europene cu vârsta între 20 și 64 de ani, cu normă întreagă și cei cu fracțiune de normă, la principalul loc de muncă a fost 35,9 ore în 2025, în scădere de la 36,9 ore în anul 2015, arată datele publicate miercuri de Eurostat. Conform acestor











