Tranzacţii de peste 3 miliarde de euro realizate anul trecut pe Bursa de la Bucureşti; creştere de 24% faţă de 2016
Valoarea totală a tranzacţiilor realizate în 2017 la Bursa de Valori Bucureşti a depăşit 3 miliarde de euro, cu 24% peste nivelul din 2016 şi cu 28% peste media ultimilor 10 ani, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Patru oferte publice iniţiale (IPO) de peste un sfert de miliard de euro şi 9 emisiuni de obligaţiuni corporative, în lei şi euro, au avut loc, anul trecut, la Bursa de la Bucureşti.
"Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a avut parte, în 2017, de unul dintre cei mai dinamici ani din istorie. Patru companii private şi-au listat acţiunile la BVB şi tot anul trecut s-a înregistrat cel mai mare IPO al unei companii private din istoria pieţei locale de capital", precizează sursa citată.
DIGI Communications a dat startul listărilor anul trecut, odată cu vânzarea unui pachet de 25,6% din acţiuni în valoare de 944 milioane de lei (207 milioane de euro), ceea ce a reprezentat cea mai mare ofertă publică iniţială realizată de o companie privată pe BVB. Ulterior, AAGES a vândut 15% din acţiuni pentru 5,5 milioane de lei sau 1,2 milioane de euro, Transilvania Broker de Asigurare - 25% din acţiuni pentru 9 milioane de lei sau 2 milioane de euro şi Sphera Franchise Group - 25% din acţiuni pentru 285 milioane de lei sau 62 milioane de euro.
Capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa principală a BVB a atins un nivel record de 35 de miliarde de euro în 2017, în condiţiile în care capitalizarea bursieră a companiilor româneşti listate la BVB a crescut anul trecut cu 20% faţă de 2016 şi a ajuns la aproape 20 de miliarde de euro.
Media zilnică a valorilor tranzacţionate pe toate tipurile de instrumente financiare a ajuns, în 2017, la 12,1 milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de 2016. Pe segmentul de acţiuni, valoarea medie zilnică de tranzacţionare a crescut cu 32% faţă de 2016 şi a ajuns, astfel, la maximul ultimilor 3 ani.
"Piaţa de capital locală a fost marcată în 2017 de numărul ridicat de IPO-uri, toate cele patru listări venind din sectorul privat. Într-un context în care costul finanţării este aşteptat să crească în 2018, tot mai multe companii pot lua în considerare listarea la bursă", a declarat Lucian Anghel, preşedintele BVB.
Pe segmentul de obligaţiuni corporative, au avut loc 9 listări anul trecut: Globalworth (550 milioane de euro), NE Property Coöperatief (500 milioane de euro), UniCredit Bank (610 milioane de lei), International Investment Bank (300 milioane de lei şi 60 milioane de euro), Impact Developer & Contractor (12,52 milioane de euro), Vrancart (38,25 milioane de lei), Superbet Betting & Gaming (9,7 milioane de lei), Bittnet Systems (4,5 milioane de lei) şi Investia Finance (1 milion de lei).
În premieră, pentru piaţa locală de capital, în 2017 a devenit posibilă decontarea direct în moneda unică europeană.
"Acţiunile pe care investitorii le-au cumpărat în companiile care fac parte din indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET, au avut o creştere de peste 19% anul trecut. Creşteri de aproape 24% au avut loc şi pentru BET-XT-TR, indicele care include cele mai tranzacţionate 25 de companii listate la BVB şi dividendele acordate de acestea", se mai arată în comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nuclearelectrica va distribui dividende brute de peste 1,17 miliarde lei din profitul pe 2025
Acționarii Societății Naționale Nuclearelectrica au aprobat, joi, distribuirea unor dividende brute în valoare totală de 1,179 miliarde de lei din profitul net aferent exercițiului financiar 2025, dividendul brut fiind stabilit la 3,91068407 lei/acțiune, potrivit hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA). Conform r
Circulația pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se redeschide vineri
Circulația rutieră se redeschide vineri, începând cu ora 09:00, pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 (Rânca) și km 79+200 (Curpăț) al DN 67C, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 'Precizăm faptul că în perioada 29.05 - 30.06.2026 circulația rutieră va
MEDAT: Nerespectarea termenului de transmitere sau lipsa documentelor duce la respingerea finanțării în programul Femeia Antreprenor
Nerespectarea termenului de transmitere sau lipsa documentelor solicitate conduce la respingerea finanțării în cadrul programului Femeia Antreprenor - ediția 2024, care are finanțări de până la 200.000 lei. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT),
Valentin Ionescu (ISF): Oricât de performante ar deveni sistemele inteligente, deciziile critice trebuie să rămână sub control uman
Instituțiile care vor reuși să facă față transformărilor generate de inteligența artificială, digitalizare, tensiuni geopolitice și schimbări climatice vor fi cele capabile să combine inovația cu responsabilitatea, tehnologia cu etica și eficiența cu reziliența, susține președintele Institutului de Studii Financiare (ISF), Valentin Ionescu. Po
Distrigaz Sud Rețele: Întrerupere a alimentării cu gaze naturale pe strada Maica Domnului din sectorul 2 al Capitalei
O avarie asupra unei conducte a rețelei de distribuție a gazelor naturale, produsă joi la un imobil de pe strada Maica Domnului din sectorul 2 al Municipiului București, a dus la întreruperea alimentării cu gaze naturale în zonă, informează Distrigaz Sud Rețele, într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Ca urmare a unor lucră
AMOFM: Rata șomajului în București a scăzut la 0,43% în aprilie
Rata șomajului înregistrată în aprilie la nivelul Municipiului București a ajuns la 0,43%, în scădere cu 2,27% față de luna precedentă, arată datele publicate, joi, de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). În martie 2026, rata șomajului în Capitală a fost de 0,44%. Din totalul
Pistol: Secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului (A3), aproape de finalizare (98%)
Secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului de pe Autostrada Transilvania (A3) este aproape de finalizare, în condițiile în care stadiul fizic al lucrărilor au ajuns la 98%, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (A3): Secțiu
Cererea pentru soiurile de lucernă de la Institutul de Cercetare Fundulea depășește producția de sămânță (cercetător)
Suprafața cultivată cu lucernă în România este de circa 438.000 de hectare, în creștere cu aproximativ 30% în ultimii 12-15 ani, pe fondul subvențiilor acordate și al interesului fermierilor pentru beneficiile acestei culturi asupra solului și producției agricole, susține Maria Schitea, cercetător științific în cadrul Institutului Națion
Bușoi: România are un potențial important în dezvoltarea proiectelor de biometan
România are un potențial important în dezvoltarea proiectelor de biometan, iar dialogul cu investitori și companii reprezintă un pas necesar pentru accelerarea proiectelor, a declarat, joi, Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, după o întâlnire, la sediul ministerului, cu reprezentanți ai unei companii din Țările de Jo
Restricții de circulație pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone, în perioada 30 mai - 1 iunie
Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă în anumite intervale orare, în perioada 30 mai - 1 iunie, pe A2 București - Constanța, DN7 Pitești - Râmnicu Vâlcea - Veștem și DN39 Agigea - Mangalia, informează Compania N
Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute
Moneda naționala s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2484 lei, în urcare cu 0,91 bani (+0,17%) față de cotația precedentă, de 5,2393 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în fata dolarului american, care a fost cotat la 4,5175 lei, în creștere cu 1,8
Vienna Insurance Group raportează un profit brut de 310,3 milioane euro în primul trimestru din 2026
Vienna Insurance Group (VIG) a raportat joi un profit înainte de impozitare de 310,3 milioane euro, înregistrând o creștere de 18,8%, susținută de evoluția înregistrată pe Piețe Speciale, în Polonia, în Regiunea ECE (Europa Centrală și de Est) Extinsă și Austria. Potrivit unui comunicat al companiei, transmi
CFR Călători reia, din iunie, călătoriile directe către destinații din Bulgaria și Turcia
CFR Călători anunță reluarea circulației trenului internațional 'România', care va asigura zilnic, în perioada 12 iunie - 12 octombrie 2026, legături directe între București și Varna, Sofia și Istanbul/Halkali. Potrivit unui comunicat al operatorului național feroviar de pasageri, transmis joi AGERPRES, prin aceste ru
Rata șomajului la nivel național a fost de 3,24% în aprilie
Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,24% la sfârșitul lunii aprilie 2026, cu 0,01 puncte procentuale mai mică decât în luna anterioară și în luna aprilie a anului trecut, a anunțat, joi, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit sursei citate, numărul total al șomerilo
Șase linii de transport sunt deviate temporar și cinci au program prelungit, joi, pentru concertul Iron Maiden
Liniile de transport urban 85, 90, 104, 143, 640 și N109 vor funcționa, joi, pe trasee deviate temporar din cauza restricționării traficului rutier (de la ora 15:00) pe Bd. Pierre de Coubertin și pe Bd. Basarabia (între Bd. Chișinău și Str. Câmpia Libertății), ca urmare a concertului susținut de formația britanică Iron Maiden pe Arena Națională.














