CFR SA: Viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă, pe anumite intervale de staţii, cu 20-30 km/h, din cauza caniculei
CFR SA anunţă că în cursul zilei de duminică, când sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 37 şi 39 de grade în aer în majoritatea regiunilor, personalul companiei va lua măsuri speciale pentru desfăşurarea circulaţiei trenurilor în condiţii optime de trafic. Astfel, conform unui comunicat al compa
Peste 47.600 de copii se aflau, la finele lunii martie, în sistemul de protecţie specială (statistică MMPS)
Un număr de 47.603 copii se aflau, la finele lunii martie 2021, în sistemul de protecţie specială, din care 13.780 copii (28,95%) beneficiau de măsura de protecţie specială în servicii de tip rezidenţial şi 33.823 copii (71,05%) de tip familial, conform datelor centralizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Din totalul co
MMPS: 4.902.657 pensionari, la finele lunii martie; peste 95% erau pensionari de asigurări sociale de stat
Numărul total al pensionarilor era, la sfârşitul lunii martie 2021, de 4.902.657 persoane, în scădere cu 41.097 persoane faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020 şi cu 28.711 faţă de sfârşitul lunii decembrie 2020, conform datelor centralizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Din total, 95,13% erau pensionari
INS: Producţia de cărbune a scăzut cu 25,7% în primul semestru din 2021
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primul semestru al acestui an, 1,287 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 25,7% (263.000 tep), mai mare faţă de cea din perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În perioada menţionată, România a importat
INS: Masa lemnoasă recoltată în 2020 a crescut cu 748.000 mc
Masa lemnoasă recoltată în anul 2020 a totalizat 19,652 milioane metri cubi (volum brut), cu 748.000 mc mai mult faţă de anul anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Pe specii forestiere, răşinoasele reprezintă 42% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, fagul 31,1%, stejarul 9,6%, diverse speci
ONRC: 2.573 de firme cu participare străină la capitalul social, înmatriculate în primul semestru din 2021
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele şase luni din 2021, cu 53,7%, comparativ cu perioada similară din 2020, la 2.573 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele 2.573 de societăţi noi aveau un capital social subscris &
Preţul unei călătorii cu metroul şi cu mijloacele STB creşte la 3 lei, de duminică
Preţul unei călătorii cu metroul sau cu transportul în comun de suprafaţă creşte la 3 lei de duminică, iar un bilet comun STB/Metrorex va costa 5 lei, a anunţat, conform Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Biletul comun STB/Metrorex în valoare de 5 lei va permite o călătorie cu metroul şi 90 de minute în
BNR lansează o monedă din aur cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu
Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din aur cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu. Conform unui comunicat de presă al BNR, aversul monedei redă monumentul dedicat lui Ion C. Brătianu, din Bucureşti, inscripţia în arc
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste două miliarde de lei din capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 2,14 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,1%, în această săptămâna, însă valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu aproape 6%, în comparaţie cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capital
Trenurile şi-au reluat circulaţia cu tracţiune electrică între staţiile Floreni - Cosna, Iaşi
Circulaţia trenurilor a fost reluată în condiţii normale de trafic (cu tracţiune electrică) între staţiile Floreni - Cosna, după ce la ora 16:25 s-a repus sub tensiune linia de contact, informează sâmbătă CFR SA. În prima parte a zilei, între staţiile Coşna - Floreni, segment feroviar aflat pe raza Regionalei CF I
ANSVSA nu interzice şi nu limitează creşterea porcinelor în gospodăriile populaţiei
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nu interzice şi nu limitează creşterea porcinelor în gospodăriile populaţiei din România, ci intenţionează doar să stabilească măsurile de biosecuritate pentru fiecare tip de exploataţie, susţine instituţia, într-un comunicat remis sâmbătă AGERPRES.
CNAIR: Restricţiile de tonaj (7,5 tone), prelungite până pe 2 august, din cauza caniculei
Restricţiile de circulaţie vor fi prelungite până luni, 2 august, pe întreaga reţea rutieră, din cauza caniculei, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, exceptând judeţele Harghita, Suceava şi Botoşani. Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din
CFR SA: Circulaţia trenurilor între staţiile Coşna-Floreni/Iaşi se va realiza cu tracţiune Diesel; locomotivă defectă la trenul de călători R 9165/Caransebeş-Reşiţa
Circulaţia trenurilor între staţiile Coşna - Floreni, segment feroviar aflat pe raza Regionalei CF Iaşi, se va realiza cu tracţiune Diesel, din cauza ruperii pantografului unui tren de marfă, informează sâmbătă Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA. "Mecanicul unui tren de marfă, aflat în circulaţie pe distanţa Coşna -
Unitatea 2 de la Cernavodă, reconectată la Sistemul Energetic Naţional
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată vineri seara la Sistemul Energetic National, anunţă Nuclearelectrica. Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat a
E-Distribuţie: Consumul de energie va rămâne ridicat zilele următoare; recomandăm un consum care să nu depăşească puterea declarată a instalaţiei
Valorile privind consumul de energie vor rămâne ridicate zilele următoare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, conform estimărilor E-Distribuţie, compania recomandând un consum de energie care să nu depăşească puterea declarată a instalaţiei. "Având în vedere avertismentele meteorologice de can
