Asociaţia Credere se opune transferului de atribuţii în domeniul protecţiei cosnumatorilor de la ANPC la BNR
Asociaţia Credere se opune transferului de atribuţii, în domeniul protecţiei consumatorilor de servicii financiare, de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) către Banca Naţională a României (BNR), informează asociaţia într-un comunicat remis vineri AGERPRES. "Potrivit surselor oficiale consultat
Circulaţia feroviară între Mintia şi Brănişca, pe firul II, a fost redeschisă cu restricţii de viteză
Circulaţia feroviară pentru trenurile de călători şi de marfă, între staţiile Mintia-Brănişca, pe firul II, a fost redeschi
Ile (FIHR): Dacă valul 4 va evolua, impunerea certificatului digital covid la recepţia hotelui va fi singura măsură aplicabilă
Impunerea de către autorităţi a verificării certificatului digital pentru covid la recepţiile hotelurilor va fi o măsură inevitabilă în domeniul hotelurilor în cazul în care valul 4 al pandemiei va escalada, declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile. "Sunt îngri
Suma alocată Programului Naţional Apicol pentru 2020-2022 a fost majorată cu 12%
Valoarea totală a Programului Naţional Apicol 2020-2022 creşte cu 12%, la 168,639 milioane lei, de la 152,419 milioane lei, potrivit unei hotărâri adoptate în şedinţa de Guvern de joi, informează Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). "În şedinţa de Guvern din data de 19 august 2021 a fost adoptată Hotărârea pentru
Ministerul Economiei: Programul de Promovare a Exporturilor era în fapt o schemă de mers în destinaţii de lux pe banii contribuabililor
Aşa-numitul Program de Promovare a Exporturilor era în fapt o schemă de mers în destinaţii de lux pe banii contribuabililor, folosită de un grup restrâns de firme, multe grupate în ANEIR, arată reprezentanţii Ministerului Economiei după ce ANEIR a anunţat, joi, că a depus plângere penală împotriva ministrului Claudiu Năsui.
Drulă: Astăzi au fost depuse 6 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate al drumului de mare viteză Bucureşti-Alexandria
Şase oferte au fost depuse pentru proiectarea drumului de mare viteză Bucureşti -Alexandria, unul dintre cele mai importante pentru regiunea sud, a anunţat joi ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. "Mă bucur să anunţ că avansează licitaţia pentru unul dintre cele mai importante proiecte pentru regiunea sud. Astăzi au fost depuse 6 oferte pentru realiz
UPDATE Circulaţia mai multor trenuri de călători, afectată de deraierea unui tren privat de marfă între Mintia şi Brănişca
Circulaţia mai multor trenuri de călători a fost afectată joi din cauza deraierii unui tren privat de marfă între staţiile Mintia şi Brănişca din judeţul Hunedoara, în timp ce trenurile Regio 2045 Simeria - Arad şi Regio 2185 Simeria - Lugoj (pe distanţa Simeria - Margina) au fost anulate, a anunţat, joi, CFR Călători. În ceea ce priveşte IR
ASF a publicat proiectul de modificare a Normei ASF privind asigurările auto din România
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat, în consultare publică, Proiectul de normă pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr 20/2017 privind asigurările auto din România. Proiectul prevede, printre altele, ca tarifele sunt calculate în funcţie de strategia adoptată de către asigurătorul RCA. Totodată,
AFM: Aproape 30.000 de autovehicule noi, achiziţionate prin Programul ''Rabla'' în acest an
Aproape 30.000 de autovehicule noi au fost achiziţionate până în prezent prin Programul Rabla 2021, dintre care 1.353 de unităţi electrice 100% şi electrice hibride, arată datele publicate, joi, de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Astfel, în cadrul Programului Rabla Clasic 2021 s-au înscris la producători/dealeri auto,
Ministerul Finanţelor a atras, joi, 574,5 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 574,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 58 de luni, la un randament mediu de 3,24% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 400
Costul mediu al unei reparaţii pentru autovehiculele asigurate RCA a crescut cu 7,5%, în ultimele şase luni (BAAR)
Reparaţia autovehiculelor asigurate RCA a crescut, în medie, cu 7,5% în ultimele şase luni, arată o analiză realizată de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR). În acest context, pe baza calculelor din Programul Audatex şi din analiza costurilor medii ale preţurilor principalelor piese înlocuite, în urma un
Litoralul pentru toţi: Tarife cu până la 70% mai mici de la 1 septembrie
Pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, odată cu lansarea programului "Litoralul pentru toţi", au anunţat, joi, reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Astfel, românii se pot caza de lun
RECTIFICARE Doar 10% din încasări acoperă costul serviciului de transport în Bucureşti-Ilfov; din septembrie vor fi intensificate controalele
În ştirea cu titlul "Doar 10% dintre bucureşteni plătesc biletul pe mijloacele de transport în comun; din septembrie vor fi intensificate controalele", difuzată joi, la ora 14:13, pe fluxul Economic Intern, se modifică titlul şi leadul, în urma unei rectificări transmise de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucu
Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România i-a făcut plângere penală ministrului Economiei
Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) a înaintat Parchetului General o plângere penală împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, pe care îl acuză de abuz în serviciu şi atentat la interesele economiei naţionale. "După 8 luni de insistente demersuri la toate autorităţile publice
Ministrul Energiei: Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor
Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie, a declarat joi ministrul Energiei, Virgil Popescu. El a participat la o întâlnire, la Palatul Victoria, î
