Angajatorii au postat pe eJobs peste 70.000 de locuri de muncă noi, în primul trimestru
Peste 70.000 de locuri de muncă noi au fost postate, în primele trei luni ale anului 2021, pe platforma de recrutare eJobs.ro, număr similar cu datele din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis vineri AGERPRES. În acelaşi timp, aplicările candidaţilor au crescut cu 70%, la nivel co
EY: Horaţiu Ţepeş, CEO Bilka, este Antreprenorul anului 2020 în România
Horaţiu Ţepeş, CEO Bilka, a fost desemnat joi seara câştigătorul competiţiei EY Entrepreneur Of The Year - România 2020. Conform unui comunicat al EY, acesta a concurat pentru marele titlu alături de alţi 38 de lideri de business şi va reprezenta România în finala mondială EY World Entrepreneur Of The Year, din 10 iunie
Producţia de hidrocarburi a OMV Petrom, în uşoară scădere în trimestrul I, comparativ cu trimestrul anterior
Producţia de hidrocarburi a OMV Petrom a fost, în primul trimestru al acestui an, de 138.900 barili echivalent petrol (bep)/zi, în scădere uşoară faţă de precedentele trei luni, când a totalizat 140.200 bep/zi, conform datelor preliminare transmise Bursei de Valori Bucureşti. În perioada similară a anului trecut, produc
Sacrificările de animale şi producţia de carne, în creştere la bovine, ovine şi caprine, în februarie 2021
Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut la bovine şi la ovine şi caprine, iar la porcine şi la păsări au scăzut, în februarie 2021 comparativ cu perioada similară din anul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri. Astfel, în luna februarie 2021 au fost sacrificate 40
Ghinea: Susţin complet reforma salarizării unitare
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a avizat memorandumul privind legea salarizării unitare, iar sporul de fonduri europene va fi reaşezat pe principii de performanţă individuală, afirmă ministrul de resort, Cristian Ghinea. "MIPE a avizat memorandumul privind legea salarizării bugetare. Poate or exista pe aici directori care
România a înregistrat un deficit comercial de 3 miliarde de euro, în primele două luni (INS)
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a României a fost de 3,070 miliarde de euro, în primele două luni din acest an, mai mare cu 455,9 milioane de euro decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 29 februarie 2020, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
Preşedintele interimar al ADR: Cartea electronică de identitate va putea integra semnătura electronică
Cetăţenii care vor opta pentru cartea electronică de identitate (e-ID) vor putea încărca opţional în spaţiul ei de stocare semnătura electronică emisă de un furnizor de servicii de încredere din România, a transmis joi preşedintele interimar al Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Octavian Oprea.
BNR: Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice, în creştere cu 3,6 puncte procentuale în trimestrul IV din 2020
Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice, exprimate ca pondere în Produsul Intern Brut, au crescut cu 3,6 puncte procentuale, ajungând la 26%, conform datelor Băncii Naţionale a României. "Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice, exprimate ca pondere &i
Ministrul Finanţelor susţine proiectul de simplificare a sistemului de licenţiere
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine simplificarea sistemului de licenţiere, proiect derulat de Consiliul Concurenţei şi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis joi AGERPRES. Alexandru Nazare a participat joi la reuniunea d
ANRM: Interesul României este ca investiţiile în gazele din Marea Neagră să demareze în 2022, altfel zăcămintele se devalorizează
Interesul României este ca investiţia în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră să demareze în anul 2022, altfel gazele de acolo îşi vor pierde valoarea, a declarat, joi, Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM). El a participat la dezbaterea on
Consiliul Concurenţei analizează preluarea Cicor Technologies de către OEP Capital Advisors
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care OEP Capital Advisors L.P. din Statele Unite ale Americii intenţionează să preia compania Cicor Technologies Ltd., Elveţia, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, joi, AGERPRES. OEP Capital Advisors L.P. este o firmă de investiţii de capita
Preţurile apartamentelor au crescut cu 5%, în T1 din 2021; terenurile se vând la preţuri cu 19% mai mari (analiză)
Preţurile apartamentelor oferite spre vânzare au crescut cu 5%, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru din 2020, în timp ce, în cazul caselor, majorarea a fost de 9%, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată joi de o platformă de anunţuri. Conform datelo
ANRE: Investiţii de 2,27 miliarde de lei în reţele de gaze, aferente anului trecut
Companiile de distribuţie şi transport al gazelor vor efectua în total investiţii de 2,27 miliarde de lei aferente anului trecut, din care au fost deja realizate 1,7 miliarde de lei, urmând ca restul să fie gata până la sfârşitul lunii octombrie 2021, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementar
AMOFM: Rata şomajului a fost în Bucureşti de 1,22%, în februarie
Rata şomajului s-a menţinut constantă în Capitală, în februarie, la nivelul de 1,22%, la finele lunii în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti fiind înregistraţi 15.006 şomeri, din care 8.086 femei, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES. Din totalul de 15.006 persoane înregistrate în
Cisco implementează metoda de autentificare fără parole, cu primele teste din vara acestui an
Cisco anunţă dezvoltarea metodei de autentificare fără parole Duo, care va permite utilizatorilor să se conecteze în siguranţă la aplicaţiile cloud prin chei de securitate sau elemente biometrice. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis joi AGERPRES, autentificarea fără parole Duo face parte din platforma Cisco zero-trust şi va di


