Industria turismului s-a apropiat anul trecut de rezultatele obţinute în anul record 2019 (turoperator)
Industria turismului a înregistrat, în 2022, o adevărată creştere a cererii pentru călătorii şi s-a apropiat de rezultatele obţinute în anul record 2019, arată o analiză publicată miercuri de o agenţie online de turism. Conform datelor eSky, în medie, românii şi-au rezervat călătoriile cu aproape 40 de zile înainte şi au pet
Comercianţii de jucării, amendaţi cu peste două milioane de lei pentru nereguli privind comercializarea şi siguranţa produselor
Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat 343 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste două milioane lei, comercianţilor de jucării din România pentru nerespectarea prevederilor legale privind comercializarea şi siguranţa jucăriilor. Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis mie
Ziua Mondială a Rezervaţiilor şi Parcurilor Naturale subliniază importanţa turismului sustenabil (MAT)
Ziua Mondială a Rezervaţiilor şi Parcurilor Naturale, sărbătorită miercuri, 11 ianuarie, subliniază încă o dată importanţa turismului sustenabil, susţin reprezentanţii Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului. "Ziua Mondială a Rezervaţiilor şi Parcurilor Naturale, pe care o sărbătorim astăzi, subliniază încă o dată importanţa turismului s
Veniturile medii lunare pe gospodărie au fost de 6.668 lei, în trimestrul III; cheltuielile, 87,2% din venituri
Veniturile totale medii lunare pe gospodărie au reprezentat 6.668 lei în trimestrul III 2022 iar pe persoană veniturile au fost de 2.662 lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate miercuri. Cheltuielile totale ale populaţiei au fost în trimestrul III 2022, în medie, de 5.816 lei lunar pe gospodărie (2.322 lei pe
InfoCons: 64% dintre locuinţele aflate în proprietatea primăriilor nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale (studiu)
Circa 64% dintre locuinţele aflate în proprietatea primăriilor nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale, iar 70% dintre primării nu au desfăşurat acţiuni de încurajare a cetăţenilor la încheierea poliţei obligatorii, reiese dintr-un studiu realizat de Infocons. "Conform datelor colectate, aproape 64% dintre
Marcel Boloş, despre Cloud-ul Regional Nord-Vest: Este un început de drum pentru transformarea digitală
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a participat la o întâlnire de lucru organizată de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru a pune bazele acordului de parteneriat pentru realizarea Cloud-ului de date aferent Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest, a anunţat marţi ministerul de resort.
Banca Mondială estimează o creştere de 2,6% a economiei româneşti în acest an
Economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,6%, a previzionat marţi Banca Mondială, în raportul "Perspective Economice Globale" (Global Economic Prospects). Estimările sunt mai slabe faţă de cele avansate în iunie, într-un alt raport, când instituţia financiară int
BNR: Rata anuală a inflaţiei va scădea probabil în trimestrul I 2023;va ajunge la nivelul de o cifră în T3
Rata anuală a inflaţiei va scădea probabil în trimestrul I 2023 în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu, din noiembrie 2022, dar va coborî semnificativ mai alert ulterior, ajungând la nivelul de o cifră încă din trimestrul III al anului curent, conform unui comunicat al Băncii Naţionale a României.
Banca centrală a majorat din nou dobânda cheie, până la 7% pe an
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât marţi majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, de la 6,75% pe an, anterior, începând cu data de 11 ianuarie 2023, informează banca centrală. De asemenea, BNR a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilita
Preţul la raft al băuturilor spirtoase va creşte în acest an, după majorarea accizei la alcool cu 6% (asociaţie)
Preţul la raft al băuturilor spirtoase va creşte în acest an ca urmare a majorării cu 6% a nivelului accizei la alcool şi băuturi alcoolice de la 1 ianuarie 2023, susţin reprezentanţii Spirits România, asociaţie ce reuneşte principalii producători şi distribuitori de alcool şi băuturi spirtoase din România. Conform sursei citate, majorarea pr
Schimburile comerciale dintre România şi Mexic s-au ridicat la 315 milioane dolari, în perioada ianuarie-octombrie 2022
Valoarea totală a schimburilor bilaterale dintre România şi Statele Unite Mexicane în primele zece luni din 2022 a fost de 315 milioane de dolari, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului 2021, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB). Din această sumă, exportul a fost în valo
Preţul locuinţelor din România a crescut mai puţin decât media din UE în ultimul deceniu
Preţul locuinţelor din Uniunea Europeană a înregistrat o creştere de 49,2% în perioada cuprinsă între 2010 şi trimestrul al treilea din 2022 iar România a consemnat printre cele mai mici majorări de preţuri din UE, conform datelor publicate marţi de Eurostat. În perioada menţionată, preţul locuinţelor a crescut în 24 dintre
Volumul tranzacţiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale în 2022, aproape la jumătate faţă de 2021
Volumul tranzacţiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale (exclusiv industriale şi de depozite tradiţionale) s-a ridicat la aproximativ 450 milioane euro în 2022, în scădere faţă de 800 milioane în 2021, potrivit estimărilor unui companii de consultanţă imobiliară. Bucureştiul şi împrejurimile Capitalei continuă să
Adunarea Generală a ARB a votat noua componenţă a Consiliului Director
Adunarea Generală a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) a votat, marţi, noua componenţă a Consiliului Director ca urmare a completării unui post vacant de membru, conducerea Consiliului Director al ARB fiind asigurată de Bogdan Neacşu, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. "Adunarea Generală a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) reunită î
Vicepreşedintele ANRE: Sunt sceptic că România va avea capacităţi de producere a energiei eoliene în Marea Neagră, până în 2030
Sunt sceptic că România va avea capacităţi de producere a energiei eoliene în Marea Neagră, până în 2030, deşi nu exclud acest lucru, dar va fi foarte, foarte dificil, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.
