CFR: Gara Timişoara Nord întră în proces de modernizare; valoarea lucrărilor depăşeşte 21 milioane de lei
Lucrările de reparaţii şi modernizare a Gării Timişoara Nord, o investiţie în valoare de 21,03 milioane de lei (fără TVA), au demarat iar termenul de finalizare a proiectului este de 18 luni, a anunţat CFR S.A., miercuri, pe pagina oficială de Facebook. "Şantierul este acum în plină organizare, primele măsuri luate de constructor fiind
Isărescu: Dacă cursul de schimb ar fi luat-o razna singurul impact ar fi fost numai în inflaţie mai mare
Dacă cursul de schimb ar fi luat-o razna singurul impact ar fi fost numai în inflaţie mai mare, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, menţionând că teoria se aplică cu mare atenţie. "Ce rol are cursul de schimb în asemenea situaţii, asemenea rupturi structurale? În ce măsură te poate
Garda Naţională de Mediu demarează controale tematice la agenţii economici care au obligaţia de a se înscrie în SGR
Toate comisariatele Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) vor efectua controale tematice la producătorii/importatorii şi comercianţii de băuturi care au obligaţia să se înscrie în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) până pe data de 28 februarie. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis miercuri AGERPRES, controlul
Inflaţia ar urma să coboare la 10,5% la sfâşitul primului semestru şi la 8,7% în trimestrul III (raport)
Inflaţia ar urma să ajungă la 10,5% la sfâşitul primului semestru şi la 8,7 la finele trimestrului III din acest an, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei, din februarie 2023, al Băncii Naţionale a României. "Pornind de la valoarea de 16,37% în decembrie 2022, rata anuală a inflaţiei IPC este prognozată pe o traiectorie continu
Grindeanu: Odată cu semnarea contractelor pentru cele 3 loturi ale autostrăzii Bacău-Paşcani, 305 km din A7 sunt în construcţie
Peste 305 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7) sunt în mod oficial în construcţie, odată cu semnarea contractelor de execuţie pentru cele trei loturi ale autostrăzii Bacău - Paşcani, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.
Oana Ozmen/Camera Deputaţilor: Astăzi am depus în Parlament primul proiect adresat producţiei de hidrogen verde
Primul proiect adresat producţiei de hidrogen verde şi hidrogen cu emisii scăzute din România a fost depus marţi în Parlament, urmând să intre în dezbatere, a declarat Oana Marciana - Ozmen, secretar al Comisiei pentru industrii şi servicii, Camera Deputaţilor, la un eveniment de specialitate.
Comisia Europeană: Nu s-a amânat încasarea celei de-a doua tranşe PNRR; aceasta este încă în stadiul de evaluare
Încasarea celei de-a doua tranşe din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu s-a amânat, aceasta fiind încă în stadiul de evaluare la nivelul Comisiei Europene, informează CE. Totodată, reprezentanţii Comisiei precizează că reforma pensiilor speciale (jalon 215) nu este cuprinsă &icir
BNR a revizuit descendent prognoza de inflaţie la 7% pentru finalul anului şi la 4,2% pentru finele lui 2024
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit descendent la 7% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 4,2% pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate miercuri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. BNR estima în noiembrie 2022 o inflaţie de 11,2% pentru
Neagu (BNR): Restanţele firmelor aflate în insolvenţă reprezintă 53% din totalul problemelor la plată din întreaga economie
Restanţele la plată generate de firmele din România, aflate în insolvenţă, au ajuns la 42,6 miliarde de lei, în 2021, ceea ce înseamnă 53% din totalul problemelor la plată din întreaga economie, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, directorul adjunct al Direcţiei Stabilitate Financi
Curtea de Conturi: O parte importantă din activitatea comercială de pe litoral, realizată cu ocuparea abuzivă a domeniului public în 2021
O parte importantă din activitatea comercială desfăşurată în 2021 pe litoralul Mării Negre a fost realizată în afara cadrului legal, cu ocuparea domeniului public în mod abuziv, potrivit unui
Salariul, oportunităţile de creştere profesională şi posibilitatea de a lucra remote, cele mai importante criterii la angajare (sondaj)
Mai mult de o treime dintre tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani şi-au găsit jobul actual în mai puţin de o lună, iar salariul, oportunităţile de creştere profesională şi posibilitatea de a lucra remote reprezintă cele mai importante criterii la angajare ale Generaţiei Z, potrivit unei platforme online de recrutări.
ACAROM: Producţia de autoturisme din România a crescut cu 9,65%, în ianuarie
Producţia naţională de autoturisme a crescut cu 9,65% în luna ianuarie 2023 faţă de perioada similară din 2022, până la 35.171 de unităţi, conform Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Potrivit sursei citate, din totalul raportat în prima lună a acestui an, 26.322 d
Industria românească a raportat o creştere cu 24,5% a cifrei de afaceri, anul trecut (statistică)
Industria extractivă şi industria prelucrătoare au contribuit, în 2022, la creşterea cu 24,5% a cifrei de afaceri din industria românească, în comparaţie cu anul anterior, relevă datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Conform statisticii, în perioada 1 ianua
Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 18,4% în 2022
Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut, anul trecut, în termeni nominali cu 18,4%, raportat la 2021, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, comenzile noi din industria prelucrătoare au urcat în termeni nominali pe ansamblu în perioada 1 i
Enel se aşteaptă să vândă afacerea din România înainte de finalul lunii iunie (Francesco Starace)
Vânzarea activelor din România ale Enel SpA progresează ''în direcţia potrivită'', iar tranzacţia ar urma să fie finalizată înainte de sfârşitul lunii iunie, a afirmat marţi directorul general al grupului italian de utilităţi, Francesco Starace, transmite Reuters. &Ici