Lansarea raportului de politică publică pe tema Educaţiei Financiare între necesitate şi oportunitate
Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române lansează marţi primul sau raport de politică publică pe subiectul Educaţiei Financiare între necesitate şi oportunitate. La acelaşi eveniment, BCR lansează cea de-a doua ediţie Life Lab - programul care aduce în sălile de clasă educaţia financiară, în toate ciclurile de &ici
Cristian Pistol: Lansăm în licitaţie contractele pentru construcţia a trei noduri rutiere importante pe A1, A2 şi A3
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă lansarea în licitaţie a contractelor pentru construcţia a trei noduri rutiere importante pe A1, A2 şi A3, documentaţia transmisă în cursul zilei de luni la ANAP prevăzând execuţia acestor lucrări în 10 luni pentru fiecare dintre cele
MF: Ultima ediţie Tezaur din 2023 vine cu dobânzi neimpozabile de până la 7,25%
Românii pot investi, începând de luni, 13 noiembrie 2023, în titlurile de stat Tezaur, cu scadenţă de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,15% şi, respectiv, 7,25%, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt î
ARIR lansează prima colecţie de NFT-uri din piaţa de capital din România
Asociaţia Română pentru Relaţia cu Investitorii (ARIR) lansează prima colecţie de NFT-uri (Non-Fungible Tokens) din piaţa de capital din România împreună cu companii listate la bursă, cu ocazia aniversării a 5 ani de activitate, a anunţat, luni, ARIR. Proiectul ARIR NFT Aniversar reprezintă desch
RAR introduce sistemul de programări pentru redobândirea certificatului de înmatriculare, a duplicatului şi înlocuirea Cărţii de Identitate a vehiculului
Redobândirea certificatului de înmatriculare, duplicatul şi înlocuirea Cărţii de Identitate a vehiculului se pot obţine, din 15 noiembrie, doar pe baza unei programări prealabile, informează Registrul Auto Român (RAR). "(...) începând cu data de 15 noiembrie 2023, verificăr
Burduja: Proiectul Case cu căldură pentru familiile nevoiaşe ar urma să acopere cel puţin 1.000 de gospodării
Ministerul Energiei şi Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) demarează proiectul Case cu căldură pentru familiile nevoiaşe, care vizează această iarnă şi perioada sărbătorilor şi ar urma să acopere cel puţin 1.000 de gospodării cu "tot ceea ce înseamnă necesarul de încălzire pentru iarna aceasta", a afirmat, luni, la
Ministerul Finanţelor a atras, luni, 757,7 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 757,7 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 35 de luni şi un randament mediu de 6,47% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a
Tănase (BVB): Romgaz ar putea juca un rol important în promovarea pieţei de capital la statutul de piaţă emergentă şi de la MSCI
Romgaz ar putea juca un rol important în potenţialul de promovare a pieţei de capital din România la statutul de piaţă emergentă şi din partea MSCI, a afirmat, luni, Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti, conform unui comunicat al BVB. "Marcăm un deceniu de la listarea la bursa locală a unei companii de referinţă în economia rom&a
Investiţiile străine directe s-au redus la 5,06 miliarde de euro în perioada ianuarie - septembrie 2023
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România s-au redus la 5,06 miliarde de euro în primele nouă luni ale acestui an, de la 8,671 miliarde de euro în perioada ianuarie - septembrie 2022, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate luni. "Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au &icir
CC: România nu are încă aprobată o Strategie Energetică Naţională care să definească obiectivele sectorului gazelor naturale
România nu are încă aprobată o Strategie Energetică Naţională (SEN), care să definească obiectivele sectorului gazelor naturale pe termen mediu şi lung şi modalităţile de realizare a acestora, în condiţiile asigurării unei dezvoltări durabile a economiei naţionale, semnalează un audit al performanţei privind implementarea strategiilor şi politicilor î
România, a patra din lume la creşterea producţiei de vin în acest an (platformă)
România este una dintre puţinele ţări care au produs, în acest an, mai mult vin decât anul trecut şi a înregistrat a patra cea mai mare creştere a volumului, potrivit unei platforme dedicate promovării vinului românesc. Conform datelor colectate de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), analizate de Wines of Romania,
Românii se bazează pe numerar pentru majoritatea achiziţiilor cotidiene (raport)
Românii se bazează pe numerar pentru majoritatea achiziţiilor cotidiene, dar folosesc în mod uzual şi soluţiile de plată digitale larg răspândite, precum terminalele POS contactless, arată un raport care analizează evoluţia plăţilor digitale la nivel naţional. Conform Indicelui Plăţilor Digitale, dezvoltat de Mastercard, există un potenţial s
#EnergieVerde/Mihăilescu (BERD): Investiţii ''verzi'' de aproape 50 de miliarde euro, semnate în România, din 2006 până în prezent
Peste 2.700 de tranzacţii "verzi", în valoare de aproape 50 de miliarde de euro, au fost semnate în România, din 2006 până în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), ceea ce a dus la economisirea a circa 124 de milioane de tone de CO2, conform datelor prezentate, luni, într-o videoconferinţă de spec
UNSAR: Opt din zece români consideră esenţială protecţia împotriva furturilor din locuinţe
Opt din zece români consideră că protecţia împotriva furturilor din locuinţe este importantă şi foarte importantă, arată rezultatele celei mai recente cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Potrivit sursei citate, 32% dintre românii care se
Transportul aerian, detergenţii şi energia termică, în topul scumpirilor din ultimul an (INS)
Transportul aerian, detergenţii şi energia termică se află în topul scumpirilor înregistrate în ultimul an, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). În luna octombrie a acestui an, tarifele pentru transportul aerian au fost cu 25,89% mai mari comparativ cu octombrie 2022, preţul detergenţilor a urcat c


