Grupul OMV Petrom a afişat un profit net în creştere la 3,9 miliarde de lei după primele 9 luni
Grupul OMV Petrom a afişat un profit net de 3,9 miliarde de lei după primele nouă luni din acest an, în creştere cu 54% comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă rezultatul din exploatare s-a redus la 4,8 miliarde de lei, pe fondul intervenţiilor de reglementare în sectorul gazelor naturale şi energiei, a anunţat marţi compania, printr-un comunicat.
Pentru trimestrul trei, compania a raportat un rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 1,6 miliarde lei, mai mic cu 36%, şi un profit net CCA atribuibil acţionarilor societăţii-mamă de 1,4 miliarde lei, în scădere cu 33%.
În perioada ianuarie-septembrie, valoarea investiţiilor s-a cifrat la 4,8 miliarde de lei, în creştere cu 41% faţă de primele nouă luni din 2023 iar contribuţia la bugetul de stat a atins aproximativ 12,5 miliarde lei, similar cu valoarea de anul trecut.
Potrivit comunicatului citat, randamentul total al dividendelor a fost de 12,4%, compania plătind un dividend de bază de 0,0413 lei/acţiune în iunie 2024 şi un dividend special de 0,0300 lei/acţiune în septembrie.
"În primele 9 luni ale anului, cererea de pe piaţă pentru toate produsele noastre a fost uşor mai mare, cu preţuri volatile, în scădere pentru gaze naturale şi energie electrică şi cu marje de rafinare semnificativ mai mici. Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale pentru această perioadă s-a ridicat la 4,8 miliarde lei, susţinut de eficienţa activităţilor noastre integrate, totuşi afectate de un nivel ridicat al intervenţiilor de reglementare în sectorul gazelor naturale şi energiei. Contribuţia la bugetul de stat a fost de 12,5 miliarde de lei, similară cu cea de anul trecut. Am continuat să ne transformăm activităţile pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon, investiţiile reflectând progresul strategiei noastre. Am avut investiţii record pentru ianuarie - septembrie, de aproape 5 miliarde de lei, din care peste 40% sunt alocate unor proiecte strategice precum Neptun Deep, energie regenerabilă şi electro-mobilitate", a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, citată în comunicat.
Pe segmentul Explorare şi Producţie, OMV Petrom a înregistrat un rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de 2,4 miliarde lei, cu 26% mai mic, determinat în principal de scăderea preţurilor gazelor naturale şi volume mai mici disponibile pentru vânzare. În context, în comunicat se arată că rezultatele bune de la reparaţiile capitale la sonde şi foraje au atenuat parţial declinul natural, rezultând o scădere a producţiei cu 4%. Costul de producţie a crescut cu 5%, la aproximativ 16 dolari/ bep (baril echivalent petrol, n.r.) din cauza scăderii producţiei disponibile la vânzare şi a costurilor mai mari, parţial compensate de impactul pozitiv al cursului de schimb.
Pe segmentul Rafinare şi Marketing, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de circa 2 miliarde lei de la o bază scăzută de 1,8 milioane lei anul trecut (determinat de revizia planificată a rafinăriei în T2/23). Indicatorul marja de rafinare OMV Petrom a fost de 9,8 dolari/bbl, cu 35% mai mic, datorită diferenţialelor mai slabe pentru benzină şi motorină într-un mediu similar de preţ al ţiţeiului. Vânzările totale de produse rafinate au crescut cu 9%. Activitatea de retail din România a crescut cu 4%.
Pe segmentul Gaze şi Energie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de de 400 milioane lei, comparativ cu 1,6 miliarde lei în perioada similară a anului trecut, în pofida performanţelor operaţionale bune. Potrivit companiei, rezultatele au fost puternic afectate de schimbările legislative şi de dinamica pieţei. Volume de vânzări de gaze naturale s-au redus cu 11%, din cauza unor volume mai mici către angrosişti şi consumatori finali, dar în condiţiile unui consum mai mare al centralei electrice Brazi.
Producţia netă de energie electrică s-a ridicat la aproximativ 3,6 TWh, faţă de 2,5 TWh în primele nouă luni ale anului trecut, reprezentând 9% din producţia de electricitate a României, centrala electrică Brazi fiind într-o revizie mai scurtă comparativ cu 2023.
Cât priveşte dezvoltarea regională a gazelor, OMV Petrom precizează că Neptun Deep a progresat conform planului iar construcţia platformei de producţie a avansat pe şantierele Saipem situate în Indonezia şi Italia. De asemenea, grupul a preluat participaţia TotalEnergies în blocul offshore Han Asparuh din Bulgaria, unde OMV Petrom este operator.
Pe zona de energie regenerabilă, au fost încheiate tranzacţii cu Renovatio şi Jantzen Renewables pentru capacităţi de 1 GW (eolian şi solar) şi, respectiv, 710 MW (solar). "Cu încheierea acestor tranzacţii, împreună cu parteneriatul anunţat cu CE Oltenia şi a propriului nostru proiect de la Işalniţa, portofoliul nostru de proiecte eoliene şi solare a crescut la 2,3 GW, din care 18 MW sunt în funcţiune. În plus, OMV Petrom şi Saint Gobain au semnat un acord de furnizare de energie verde", se arată în comunicat.
Totodată, a fost luată decizia finală de investiţie pentru construcţia unei unităţi SAF/HVO (combustibili sustenabili pentru aviaţie - SAF; motorină din surse regenerabile - HVO, n.r.) şi a două unităţi de hidrogen verde, poziţionând Petrobrazi să devină primul mare producător de combustibili sustenabili din sud-estul Europei. De asemenea, compania a semnat un contract pentru a-şi asigura materia primă pentru a produce combustibili sustenabili.
De asemenea, tranzacţia cu Renovatio a contribuit la crearea de către companie a celei mai mari reţele de încărcare a vehiculelor electrice din România, cu peste 800 de puncte de încărcare.
Proiectele sociale susţinute direct şi prin Fundaţia OMV Petrom au totalizat aproximativ 22 milioane euro în domeniile sănătăţii, educaţiei şi mediului.
Compania precizează că cifrele financiare sunt neauditate şi prezintă rezultatele interimare consolidate ale Grupului OMV Petrom, întocmite în conformitate cu IFRS. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Contextul de piaţă dificil a înjumătăţit profitul grupului OMV în trimestrul al treilea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CONAF va măsura deciziile antreprenorilor înainte ca acestea să devină indicatori economici
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF va introduce, în cadrul Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', o componentă de măsurare a deciziilor antreprenoriale, menită să surprindă schimbările din economie înainte ca acestea să devină vizibile în statisticile oficiale. 'Economia nu î
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de luni; principalul indice a scăzut cu 3,61%
Bursa de Valori București (BVB) a închis cu scăderi de peste 2% pe toți indicii, în timp ce valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 259,21 milioane de lei (49,29 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii, s-a depreciat cu 3,61%, până
CFR SA: Procesele de fuziune prin absorbție cu Telecomunicații CFR și Societatea Tipografica ''Filaret'' au fost finalizate
Compania Națională de Căi Ferate ''CFR'' SA a finalizat fuziunea prin absorbție cu Telecomunicații CFR S.A. și Tipografica ''Filaret'' S.A., activitățile, patrimoniul, drepturile și obligațiile celor două societăți fiind integrate în structura companiei care administrează infrastructura feroviară publică, potrivit unui comunicat
Ministerul Finanțelor schimbă modul de evaluare și recompensare a performanței în ANAF, de la 1 ianuarie 2027
Performanța angajaților Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi evaluată, de la 1 ianuarie 2027, în baza unor indicatori clari, măsurabili și verificabili, care pot aduce recompense, dar și reduceri de până la 10% ale drepturilor salariale. Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, transmis AGERPRES, Hotăr
Grupul Electrica a raportat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru al acestui an
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creștere cu 8,6%, respectiv cu 36,1 milioane lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, informează un comunicat al companiei. Acest rezultat este generat, în principal, ca urmare a creșterii profitului o
Transelectrica a semnat două contracte de finanțare de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizarea și modernizarea rețelei
CNTEE Transelectrica SA a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanțare de peste 350 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare pentru investiții în digitalizarea și modernizarea Rețelei Electrice de Transport, a anunțat, luni, Transelectrica. 'Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA Transelectrica SA
Mii de animale înregistrate diferit în evidențe, față de situația constatată în teren, în urma controalelor ANSVSA în județul Tulcea
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a finalizat prima etapă a acțiunii de control asupra efectivelor de ovine și caprine din județul Tulcea, declanșată după confirmarea focarelor de variolă ovină și caprină din localitățile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile și Ostrov, inspectorii constatând că evidențele oficiale indica
Petrescu (ASF): O economie mai competitivă are nevoie de piețe financiare mai profunde
O economie mai competitivă are nevoie de piețe financiare mai profunde, de capital autohton mai puternic, de conectare europeană și de o voce instituțională respectată în locurile în care se definesc regulile viitorului, susține Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Reuniunea Anuală a Diplomației Rom&ac
ANCOM a adoptat un nou set de indicatori statistici pentru piața de comunicații electronice
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a adoptat un nou set de indicatori statistici pentru piața de comunicații electronice care aliniază cadrul de raportare statistică la evoluțiile pieței, a anunțat, luni, instituția printr-un comunicat. Actul normativ eficientizează procesul de raportare statistică prin intro
Buzoianu: Proiectul privind monitorizarea pădurilor din România a fost finalizat prin PNRR
Proiectul privind monitorizarea pădurilor din România, prin imagini satelitare, camere video și echipamente de scanare, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizat, a anunțat ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o postare publicată, luni, pe pagina sa de socializare. 'Am finalizat la
Romsilva a finalizat și recepționat cele 19 proiecte de corectare a torenților, finanțate prin PNRR
Regia Națională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a finalizat și recepționat toate cele 19 obiective de investiții pentru corectarea torenților în fondul forestier proprietatea publică a statului, aflate pe raza județelor Bacău, Buzău, Suceava, Neamț, Hunedoara, Prahova, Vâlcea și Vrancea, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit
Hotelierii de la munte semnalează scăderi ale activității de 15-20% în sezonul estival (turoperator)
Hotelierii din stațiunile montane semnalează diminuări ale activității de 15-20% în sezonul estival 2026 față de anul precedent, iar în unele cazuri scăderile ajung la 30%, în contextul reducerii bugetelor de vacanță și al orientării turiștilor către excursii de o zi, potrivit unei analize realizate de un turoperator. 'Primele evaluări al
ASF va monitoriza publicitatea online și promovarea prin influenceri financiari pentru prevenirea fraudelor
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va monitoriza publicitatea online, promovarea prin intermediul influencerilor financiari, reclamele plătite și grupurile de discuții specializate, în vederea identificării timpurii a practicilor neconforme și a fraudelor din piața financiară nebancară, potrivit Strategiei ASF privind inovația financiară pentru perioada 2026-
Leul s-a depreciat, luni, în raport cu euro și dolarul american
Moneda națională s-a depreciat luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2586 lei, în urcare cu 0,02 bani față de cotația precedentă, de 5,2584 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,5335 lei, în creștere cu 1,64 bani (+0,36%), comparat
ASF își aliniază strategia privind datele pentru 2026-2028 la obiectivele europene de supraveghere financiară
Strategia Autorității de Supraveghere Financiară privind datele pentru perioada 2026-2028, alături de obiectivele strategice ale instituției și de programele operaționale aferente, formează cadrul unitar prin care instituția urmărește consolidarea stabilității și credibilității piețelor financiare supravegheate și integrarea acestora în spațiul european, conform docume









