Ministrul Agriculturii vrea un referendum la nivel european privind viitorul Politicii Agricole Comune după 2027

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a solicitat joi, la Congresul European al Fermierilor, care se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti, organizarea unui referendum la nivel european prin care fermierii să decidă ca Politica Agricolă Comună (PAC) să rămână structurată pe cei doi piloni importanţi şi să fie separată de alte fonduri europene după 2027.
"Am lansat către preşedintele COPA-COGECA o provocare: realizarea în comun a unui referendum. Practic, fermierii trebuie să dea un vot clar pe acest referendum, astfel încât Politica Agricolă Comună să rămână separat faţă de alte fonduri care sunt alocate fiecărui stat, după anul 2027. Vrem să menţinem cei doi piloni, FEADR şi FEGA, respectiv partea de investiţii în agricultură, dar şi partea de plăţi directe în agricultură", a precizat Florin Barbu.
El a menţionat că, în cazul în care la "această provocare" lansată către COPA-COGECA - structura europeană de reprezentare a intereselor fermierilor şi cooperativelor - nu se va lua o decizie, va solicita organizarea unui referendum în România, iar rezultatul va fi prezentat în Consiliul de miniştri AgriFish.
"În cazul în care nu se va lua o decizie la nivel de COPA-COGECA, săptămâna viitoare voi solicita şi voi avea o întâlnire cu formele asociative din agricultura din România, dar şi cu persoanele juridice independente pentru realizarea acestui referendum în România. Eu voi merge în Consiliul Agrifish cu votul direct al fermierilor, astfel încât Politica Agricolă Comună în Uniunea Europeană să rămână şi după 2027 aşa cum a fost până acum, separat de alte fonduri europene şi cu cei doi piloni importanţi: FEADR pentru dezvoltarea sectorului vegetal, zootehnic, industria alimentară şi FEGA pentru plăţi directe pe suprafaţă", a subliniat Barbu.
Şeful MADR a explicat că după anul 2027 intenţiile CE sunt de a integra inclusiv Politica Agricolă Comună în totalitatea fondurilor alocate fiecărui stat membru.
"Intenţiile sunt şi am văzut declaraţiile de la nivelul Comisiei de a integra inclusiv Politica Agricolă Comună în totalitatea fondurilor alocate fiecărui stat, după data de 2027. Acest referendum îl fac împreună cu formele asociative şi vreau votul fermierilor, astfel încât, când merg în Consiliul Agrifish, să am votul lor, să-i reprezint. Cred că toţi fermierii din România îşi doresc să rămână separat Politica Agricolă Comună de celelalte fonduri şi să rămânem cu cei doi piloni. (...) Voi avea o consultare cu formele asociative şi în următoarea perioadă, împreună, vom da drumul la acest referendum. Voi da un sprijin inclusiv cu instituţiile subordonate, vorbim de Direcţile Agricole, APIA, AFIR, astfel încât toţi fermierii din România să poată vota acele întrebări pe care le voi stabili împreună cu mediul asociativ din România", a mai spus oficialul MADR.
Potrivit sursei citate, data unui astfel de referendum sau întrebările urmează să fie stabilite după consultările cu fermierii şi formele asociative, în cazul în care nu se va lua decizia organizării la nivelul structurii europene.
Întrebat dacă omologii săi din alte state susţin acest demers, Barbu a răspuns: "Astăzi am avut o inspiraţie. Mi-a venit această inspiraţie şi consider că este corect ca fermierii să spună ceea ce îşi doresc de la noua Politică Agricolă din anul 2027, iar mandatul pe care îl am ca şi ministru al Agriculturii este mandatul dat de către fermierii români".
Peste 500 de fermieri reprezentativi din Europa la Congresul European al Fermierilor, care are loc la Bucureşti, în perioada 23 -25 octombrie 2024.
Evenimentul este organizat de către structura europeană de reprezentare a intereselor fermierilor şi cooperativelor COPA-COGECA o dată la doi ani într-un stat membru, fiind cel care va da ora exactă pentru strategia pe care agricultorii europeni o doresc implementată în sectorul agroalimentar din UE.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Romgaz a publicat în SEAP un anunț pentru servicii de consultanță în vederea preluării activelor Azomureș
Romgaz a publicat un anunț în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) pentru servicii de consultanță în evaluarea, negocierea și achiziția activelor Azomureș, a anunțat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Așa cum am anunțat, am dat mandat Romgaz - companie de marcă din portofoliul ministerului energiei și c
Ediția de primăvară a Târgului Național al Mierii debutează vineri pe platforma apicolă din Băneasa
Bucureștenii sunt așteptați, de vineri până duminică, la ediția de primăvară a Târgului Național al Mierii, eveniment organizat de Asociația Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa. 'Cea de-a 28 ediție a Târgului Național al Mierii,
Bursa de la București a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor ședința de joi
Bursa de la București a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 49,6 milioane de lei (aproape 10 milioane euro). Cele mai lichide titluri pe piața reglementată au fost ale Premier Energy, cu schimburi de 14,5 milioane de lei, urmate de acțiunile Banca Transilvania, cu puțin peste 5,6 mi
Cea mai mare despăgubire plătită de Omniasig în baza unei polițe RCA,aproape 3,2 milioane lei
Cea mai mare despăgubire plătită de Omniasig anul trecut în baza unei polițe RCA a fost de aproape 3,2 milioane lei, în urma unui accident în Italia, a anunțat joi compania. 'În topul aferent liniei RCA, cea mai mare despăgubire, în valoare de aproape 3,2 milioane lei, a fost plătită în urma unui accident în Italia
ANPC a propus suspendarea temporară a activității la restaurantul din Parlament
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a propus oprirea activității pentru o perioadă de cel mult șase luni pentru restaurantul de la Parlament și a dat amenzi de 72.000 de lei pentru aceeași unitate, în urma neregulilor constatate de comisarii care au mers joi în control. 'ANPC a efectuat astăzi, 13 martie 2025, un contro
Peste 5.000 de joburi vor fi oferite de 80 de companii la Angajatori de TOP, în 28-29 martie
Angajatori de TOP, unul dintre evenimentele de carieră din România, va avea loc pe 28-29 martie la Sala Palatului din București, anunță organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES. Persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă vor putea aplica la peste 5.000 de joburi disponibile, oferite de 80 de companii. Ediția din această primă
ANAF: Prejudiciu de aproape 1,73 milioane lei, identificat la un operator economic din București
Un operator economic din București a adus un prejudiciu de aproape 1,73 milioane lei bugetului de stat, reprezentând TVA și impozitul pe profit, pentru recuperarea căruia au fost instituite măsuri asigurătorii și au fost sesizate organele de cercetare penală, informează, joi, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'În urma unui contr
Ministerul Finanțelor a atras, joi, peste 500 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 505,1 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 104 luni, la un randament mediu de 7,39% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 400 de milioane de lei
Alexandrescu (INS): România are un deficit comercial consistent care a crescut an de an
România are un deficit comercial consistent, care a crescut an de an, a declarat, joi, șeful de cabinet al președintelui Institutului Național de Statistică (INS), Vladimir Alexandrescu, la o conferință de specialitate. 'România a ajuns la un nivel al exporturilor de 92,6 miliarde de euro în 2024 și al importurilor de 133,4 miliarde de eu
Aproape 2,7 milioane de pensionari români au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei
Aproape 2,7 milioane de pensionari români au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei iar dintre aceștia 86.263 locuiesc în străinătate, potrivit Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS). Executivul a aprobat joi o ordonanță de urgență privind acordarea, în anul 2025, a unui sprijin financiar în valoa
Stocklosa (CCIB): Una din problemele economice ale României o constituie deficitul cronic al balanței comerciale
Una din problemele economice ale României o constituie deficitul cronic al balanței comerciale, 30 de miliarde de euro în primele 10 luni ale anului trecut, deficit care nu poate fi acoperit cu surplusul balanței din comerțul cu servicii, a declarat, joi, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Iuliu Stocklosa, la o conferință
ANPC: Amenzi în valoare de 41,094 milioane lei, aplicate în perioada 7 februarie - 10 martie
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de 41,094 milioane lei în perioada 7 februarie - 10 martie și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor mărfuri neconforme, în valoare totală de 3,27 milioane lei. 'Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 41.094.350 lei, reflectând severitatea abaterilor desco
APIA a demarat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru trimestrele II și III din 2024
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând de joi, 13 martie, plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadei 1 aprilie - 30 iunie 2024 (trimestrul II/2024 - îmbunătățiri funciare), respectiv 1 iulie - 30 septembrie 2024 (trimestrul III/2
Bursa de Valori București lansează o secțiune de educație financiară pe platforma BVB Research Hub
Bursa de Valori București (BVB) lansează o nouă secțiune de educație financiară pe platforma BVB Research Hub, dedicată investitorilor de retail, conform unui comunicat de presă. BVB, ca operator al pieței de capital, demarează acest proiect din necesitatea de a crește nivelul de educație financiară și de a promova cultura investițională. Plat
România își extinde producția de energie curată printr-un sprijin de 30 de milioane de euro de la BEI
Banca Europeană de Investiții (BEI) angajează până la 30 de milioane de euro pentru un proiect important de energie eoliană în România, accelerând tranziția verde și independența energetică a țării, conform unui comunicat al băncii. Sprijinul BEI cofinanțează cel de-al doilea parc eolian terestru planificat în Peș