logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale respinge categoric orice măsură de plafonare a produselor alimentare

Image

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) respinge categoric orice măsură de plafonare asupra produselor alimentare, întrucât intervenţiile de acest gen fac foarte rău pieţelor pe întregul lanţ alimentar şi vor crea dezechilibre majore pe termen lung, susţin reprezentanţii asociaţiei.

AMRCR a transmis joi poziţia sa faţă de declaraţiile recente ale ministrului Agriculturii referitoare la o posibilă plafonare a adaosului comercial la toate produsele procesate în România.

"Menţionăm că este deja în vigoare până la 31.12.2024 o OUG de plafonare a adaosului comercial la mai multe categorii de produse alimentare ce a fost prelungită de mai multe ori şi care afectează deja pieţele de mult timp. Până în prezent, AMRCR nu a fost consultată în niciun fel cu privire la o posibilă astfel de măsură abruptă. Aşa cum România s-a angajat la momentul semnării Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, precum şi în negocierile de aderare la OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), libertatea comerţului trebuie garantată, iar preţul produselor trebuie să fie exclusiv rezultatul cererii şi ofertei, a liberei concurenţe pe piaţă, iar orice măsuri de intervenţie asupra mecanismelor economice de formare a preţurilor pentru 'zeci de mii de produse alimentare', va distorsiona grav piaţa şi va crea dezechilibre majore pe termen lung", se precizează în comunicatul AMRCR remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, politicile publice de intervenţie în mecanismul de formare a preţurilor pot conduce la un sentiment de neîncredere a investitorilor în viitorul economiei româneşti şi pot determina reevaluarea planurilor de investiţii sau de expansiune pentru anii următori, începând chiar cu 2025.

"AMRCR va sprijini asigurarea securităţii şi rezilienţei alimentare a României, încurajarea şi susţinerea producătorilor români prin încheierea de parteneriate cu aceştia, creşterea numărului locurilor de muncă din industria de retail şi este un partener corect de discuţii pentru autorităţi", afirmă reprezentanţii asociaţiei.

Totodată, AMRCR îşi reafirmă hotărârea de a se asigura că modul de formare a preţurilor produselor alimentare este doar rezultatul concurenţei libere, a cererii şi ofertei. În acest sens AMRCR transmite că va colabora strâns cu organizaţiile naţionale şi europene din care face parte şi, dacă va fi cazul, va reacţiona prompt la nivel naţional cât şi european cu mijloacele legale "pentru apărarea libertăţii comerţului".

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial, proiectul de ordonanţă urmând să fie lansat în dezbatere în perioada următoare, iar ulterior va fi aprobat în Guvern.

"În prezent, mai avem o discuţie cu retailerii şi cu procesatorii şi probabil în perioada următoare va fi lansat proiectul în dezbatere publică şi ulterior va fi aprobat în Guvern. Nu pot să vă dau un termen exact pentru că trebuie să stea în transparenţă. Sunt anumite proceduri legale, trebuie să luăm aviz de la Consiliul Legislativ, sunt foarte multe avize care trebuie luate pe această ordonanţă. Trebuie să treacă pe la toate ministerele: Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei. Nu pot să vă spun că în data de... Vorbim despre zeci de mii de produse într-adevăr, despre toate produsele procesate în România", a răspuns ministrul Agriculturii, după ce a fost întrebat când va intra în vigoare ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial la toate produsele româneşti.

Barbu a precizat că proiectul de ordonanţă este finalizat în proporţie de 90%, în prezent fiind nevoie ca retailerii şi procesatorii să mai facă o evaluare pe anumite produse. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Cristian Anghelache, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: AMRCR/facebook.com

Afisari: 14

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 10-03-2025 11:26

Report de peste cinci milioane de euro la Loto 6/49

Un report de peste 25,27 milioane de lei (peste 5,08 milioane de euro) se înregistrează la categoria I la Loto 6/49, la Noroc este în joc un report cumulat de peste 12,95 milioane de lei (peste 2,60 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 13,13 milioane de lei (peste 2,64 milioane de euro), informează Lot

Economic 10-03-2025 11:17

APIA: Fermierii au depus 18.658 cereri pentru o suprafață de 43.250 ha, în prima săptămână din martie

Fermierii au depus 18.658 cereri pentru o suprafață de 43.250 hectare, în perioada 3 - 7 martie a.c., în cadrul campaniei aferente anului 2025, a anunțat, luni, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Cererile de plată se pot depune până în data de 30 mai 2025. Potrivit APIA, fermierii

Economic 10-03-2025 11:00

Bursa de la București a deschis cu scăderi pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de luni

Bursa de Valori București (BVB) a deschis cu scăderi pe majoritatea indicii ședința de luni, iar rulajul se cifra la 11,66 milioane de lei (2,34 milioane euro), după 45 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,30%, iar indicele BET-Pl

Economic 10-03-2025 10:59

Peste 50 de milioane de vehicule electrice vor circula pe șoselele din Europa, până în 2030 (raport)

Peste 50 de milioane de vehicule electrice vor circula pe șoselele din Europa, până în 2030, reprezentând 15% din totalul parcului auto, relevă un nou raport realizat de EY și Eurelectric -'Plugging into potential: unleashing the untapped flexibility of EV', dat luni publicității. Potrivit sursei citate, până &i

Economic 10-03-2025 10:34

Numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă au crescut în ianuarie la porcine și la păsări, iar la bovine și la ovine și caprine au scăzut (statistică)

Numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă au crescut în ianuarie 2025, față de aceeași lună a anului trecut, la porcine și la păsări, iar la bovine și la ovine și caprine au scăzut, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni. În luna ianuarie 2025, față de luna decembrie 2024, numărul sacrific

Economic 10-03-2025 08:56

O nouă ediție Tezaur demarează luni: titlurile de stat pot fi achiziționate și prin Ghișeul.ro

O nouă ediție a Programului Tezaur, pentru achiziționarea de titluri de stat, demarează luni, 10 martie, noutatea fiind că acestea pot fi procurate și prin platforma Ghișeul.ro, a anunțat Ministerul Finanțelor, într-un comunicat de presă. Astfel, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur cu maturități de un an, trei ani

Economic 09-03-2025 14:37

INS: Transportul aerian de mărfuri a crescut anul trecut cu 3,8%

Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut în 2024 cu 3,8%, de la 49.952 tone la 51.853 tone, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică și consultate de AGERPRES. Activitatea aeroporturilor care au înregistrat cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de mărfuri se prezintă astfel: Henri Coandă-B

Economic 09-03-2025 14:06

Bursa de la București a câștigat peste 7,5 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori București (BVB) a câștigat peste 7,58 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,05%, în această săptămână, iar valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 150,59 milioane de lei (84,87%), în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a

Economic 09-03-2025 12:35

Furtul de identitate, tot mai greu de detectat din cauza deepfake și a fraudelor bazate pe AI (experți)

Fraudele deepfake, identitățile sintetice și escrocheriile bazate pe Inteligență Artificială (IA) fac furtul de identitate mai greu de detectat și prevenit, avertizează expertul în securitate cibernetică al Eset, Phil Muncaster, într-un articol publicat pe blogul din România al producătorului de soluții antivirus. 'Inteligența artificială

Economic 09-03-2025 10:03

CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a crescut, în februarie 2025, cu 1.116 persoane

Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în februarie 2025, de 916.293 persoane, cu 1.116 mai are în comparație cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Dintre aceștia, 827.451 erau pensionari din sistemul public, iar 88.842 pensiona

Economic 09-03-2025 09:00

Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri cu 350.000 de lei;trageri duble la Loto 6/49, Joker și Loto 5/40

Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 urmând să aibă loc două trageri, una principală și una suplimentară. Potrivit Loteriei, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 4,63 milioane de euro, cel cumulat la Noroc 2,57 milioane de euro, iar la Joker

Economic 08-03-2025 13:28

TAROM anulează zborurile de luni spre aeroportul din Frankfurt (Germania)

Compania națională de transport aerian TAROM a informat că, în condițiile grevei angajaților de pe aeroportul Frankfurt, din data de 10 martie, a decis anularea zborurilor TAROM programate pentru această data, respectiv zborul RO 305, București (OTP) - Frankfurt (FRA) și zborul RO 306, Frankfurt (FRA) - București (OTP), din data de 10 martie. Potrivit un

Economic 07-03-2025 19:22

Reprezentanții CNIR și constructorii de Autostrăzi și Drumuri Expres au discutat despre alocarea riscurilor în contracte și simplificarea documentației

Alocarea riscurilor din cadrul contractelor, simplificarea documentației care stă la baza certificatelor de plată și personalul-cheie au fost temele de discuție între reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) și cei ai constructorilor de Autostrăzi și Drumuri Expres, într-o întâlnire organizată vineri.

Economic 07-03-2025 17:20

Poșta Română invită contribuabilii să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit pentru Fundația ''Poșta Română''

Compania Națională ''Poșta Română'' (CNPR), prin Fundația ''Poșta Română'', invită contribuabilii să se alăture inițiativelor sociale ale organizației, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, se arată într-un comunicat de presă al operatorului național de servicii poștale, transmis vineri AGERPRES.

Economic 07-03-2025 15:31

MIPE a semnat proiecte strategice de 180 de milioane de euro pentru cercetare în energie nucleară și Inteligență Artificială

Două proiecte de cercetare-dezvoltare, în valoare de aproape 180 de milioane de euro, în domeniul energiei nucleare, respectiv de Inteligență Artificială (IA), vor fi derulate în România, a anunțat, vineri, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. '