logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Ambasadorul României în Azerbaijan: Zborul direct Bucureşti-Baku, un vis devenit realitate

Imagine din galeria Agerpres

Zborul direct Bucureşti-Baku şi retur este un vis devenit realitate şi înseamnă un proiect care va completa alte două iniţative la care România şi Azerbaijan lucrează, respectiv livrarea de energie verde şi crearea unui coridor de transport de mărfuri generale între Asia şi Europa, prin Portul Constanţa, a declarat, luni, ambasadorul României în Azerbaijan, Vasile Soare, la conferinţa de lansare a operaţiunilor de zbor de pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti a rutei ruta Baku - Bucureşti.

"Un zbor direct în România, pentru mine, ca ambasador este un vis care devine realitate astăzi, după 3 ani de când sunt la post la Baku, pentru că acest moment completează eforturile noastre nemăsurate de a consolida relaţia româno-azerbaijană. Din 2009, România a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a propus Azerbaijanului ridicarea relaţiilor la un nivel de parteneriat strategic. Astăzi, eu văd acest moment al primului zbor direct ca o primă legătură fizică dintre Azerbaijan şi România. În 2023, spărgeam gheaţa, creând printr-un efort inter-instituţional, un coridor prin care gazele naturale din Azerbaijan ajungeau în România. Într-un moment de criză, Azerbaijanul ne-a întins o mână. La 1 aprilie, preşedintele Azerbaijanului, domnul Ilhan Aliyev, cel care ne-a întins o mână şi când România era în criză şi avea nevoie de gaze, a înţeles foarte bine solicitarea noastră de a crea această legătură directă. Cert este că astăzi avem această primă legătură fizică dintre România şi Azerbaijan (...) Discuţia a fost pe 1 aprilie, iar decizia pe 8 aprilie şi astăzi avem zborul de la Bucureşti", a susţinut Soare.

Diplomatul român a punctat că lansarea rutei dintre Bucureşti şi Baku reprezintă un proiect ce va completa alte două mari proiecte la care cele două state lucrează.

"În perioada următoare, încercăm să aducem energie verde din Azerbaijan, prin Georgia, prin Marea Neagră, aşa-numitul cablu submarin, care va ieşi la Constanţa şi de aici mai departe prin Ungaria, pentru piaţa europeană. România are energie, dar alţii din jurul nostru poate au mai puţină şi putem să-i ajutăm. Azerbaijan are cel mai mare potenţial, după Marea Nordului, la energie eoliană. Alt proiect la care lucrăm este crearea unui coridor de transport între Asia şi Europa, prin Baku, pentru mărfuri generale care vor veni din Asia şi vor ajunge în Europa. Baku şi Constanţa au de la Dumnezeu, de la Allah, această menire de a fi adevărate capete de pod în aceste coridoare de transport, cum spuneam energetic şi de transport, iată, şi aerian. Sunt convins că această cursă va stimula schimburile culturale, educaţionale, în domeniul afacerilor. În primul rând, această legătură rezolvă pentru noi toţi o problemă extrem de complicată (...) Din momentul acesta, vom evita tranzitul prelungit, obositor şi chiar şi costisitor. În doar trei ore, cu 300 de euro dus-întors poţi ajunge în Caucaz. Cred că va fi o ofertă pentru turiştii români să aleagă Baku pentru un un city break prelungit ideal. Numai mergeţi să vedeţi şi Azerbaijan o să vă cucerească, la fel cum şi azerii vor veni să descopere România, cu potenţialul turistic, dar şi să aleagă Bucureştiul în calitate de nod către alte destinaţii, alte capitale europene", a afirmat Vasile Soare.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a organizat, luni, conferinţa de lansare a unei rute de zbor, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti, ruta Baku - Bucureşti - Baku.

Primul zbor pe noul tronson a avut loc pe 3 iunie 2024. Frecvenţa ulterioară va fi de două curse pe săptămână, în zilele de luni şi joi, durata unei călătorii fiind de trei ore.

Azerbaijan Airlines este o companie aeriană azeră fondată în anul 1992, care operează o varietate de modele de aeronave Airbus (A319-100, A320-200, A340-500), Boeing (B787-800, B757-200, B767-300, B787-800) şi Embraer 190, către aproximativ 60 de destinaţii din Europa şi Asia. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Oprea: Noua rută aeriană Bucureşti-Baku îi va face pe antreprenorii români să iasă din zona de confort

Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 09-03-2025 14:37

INS: Transportul aerian de mărfuri a crescut anul trecut cu 3,8%

Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut în 2024 cu 3,8%, de la 49.952 tone la 51.853 tone, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică și consultate de AGERPRES. Activitatea aeroporturilor care au înregistrat cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de mărfuri se prezintă astfel: Henri Coandă-B

Economic 09-03-2025 14:06

Bursa de la București a câștigat peste 7,5 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori București (BVB) a câștigat peste 7,58 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,05%, în această săptămână, iar valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 150,59 milioane de lei (84,87%), în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a

Economic 09-03-2025 12:35

Furtul de identitate, tot mai greu de detectat din cauza deepfake și a fraudelor bazate pe AI (experți)

Fraudele deepfake, identitățile sintetice și escrocheriile bazate pe Inteligență Artificială (IA) fac furtul de identitate mai greu de detectat și prevenit, avertizează expertul în securitate cibernetică al Eset, Phil Muncaster, într-un articol publicat pe blogul din România al producătorului de soluții antivirus. 'Inteligența artificială

Economic 09-03-2025 10:03

CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a crescut, în februarie 2025, cu 1.116 persoane

Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în februarie 2025, de 916.293 persoane, cu 1.116 mai are în comparație cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Dintre aceștia, 827.451 erau pensionari din sistemul public, iar 88.842 pensiona

Economic 09-03-2025 09:00

Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri cu 350.000 de lei;trageri duble la Loto 6/49, Joker și Loto 5/40

Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 urmând să aibă loc două trageri, una principală și una suplimentară. Potrivit Loteriei, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 4,63 milioane de euro, cel cumulat la Noroc 2,57 milioane de euro, iar la Joker

Economic 08-03-2025 13:28

TAROM anulează zborurile de luni spre aeroportul din Frankfurt (Germania)

Compania națională de transport aerian TAROM a informat că, în condițiile grevei angajaților de pe aeroportul Frankfurt, din data de 10 martie, a decis anularea zborurilor TAROM programate pentru această data, respectiv zborul RO 305, București (OTP) - Frankfurt (FRA) și zborul RO 306, Frankfurt (FRA) - București (OTP), din data de 10 martie. Potrivit un

Economic 07-03-2025 19:22

Reprezentanții CNIR și constructorii de Autostrăzi și Drumuri Expres au discutat despre alocarea riscurilor în contracte și simplificarea documentației

Alocarea riscurilor din cadrul contractelor, simplificarea documentației care stă la baza certificatelor de plată și personalul-cheie au fost temele de discuție între reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) și cei ai constructorilor de Autostrăzi și Drumuri Expres, într-o întâlnire organizată vineri.

Economic 07-03-2025 17:20

Poșta Română invită contribuabilii să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit pentru Fundația ''Poșta Română''

Compania Națională ''Poșta Română'' (CNPR), prin Fundația ''Poșta Română'', invită contribuabilii să se alăture inițiativelor sociale ale organizației, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, se arată într-un comunicat de presă al operatorului național de servicii poștale, transmis vineri AGERPRES.

Economic 07-03-2025 15:31

MIPE a semnat proiecte strategice de 180 de milioane de euro pentru cercetare în energie nucleară și Inteligență Artificială

Două proiecte de cercetare-dezvoltare, în valoare de aproape 180 de milioane de euro, în domeniul energiei nucleare, respectiv de Inteligență Artificială (IA), vor fi derulate în România, a anunțat, vineri, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. '

Economic 07-03-2025 15:07

Inspectorii sociali au aplicat amenzi de aproape 1,63 milioane de lei și au dispus închiderea unor servicii sociale

Inspectorii sociali ai Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și ai agențiilor județene au aplicat amenzi în valoare de 1,625 milioane de lei, iar pentru unsprezece servicii sociale au propus suspendarea activității pe o perioadă determinată sau au retras licența de funcționare, în urma unor controale inopinate realizate în cur

Economic 07-03-2025 14:57

APIA: Noul Ghid ''Rabla'' riscă să încetinească și mai mult procesul de electrificare a transportului rutier în România

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) își exprimă dezacordul față de forma propusă a Ghidului de finanțare a Programului ''Rabla'' 2025, lansat recent în consultare publică de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) și consideră că prevederile acestui document nu răspund în mod adecvat nevoilor piețe

Economic 07-03-2025 14:21

TPBI: Troleibuzul 70, deviat la ''Arena Națională'' în weekend, pentru lucrări; se înființează linia navetă 670

Linia de troleibuz 70 va funcționa pe un traseu modificat sâmbătă și duminică, în urma executării unor lucrări la rețeaua de canalizare de pe Strada Delea Nouă, informează, vineri, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Pentru preluarea călătorilor din zonele în care nu vor c

Economic 07-03-2025 14:18

APIA a autorizat la plată peste 97% din totalul fermierilor eligibili în 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 97% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024, informează, vineri, instituția. În perioada 2 decembrie 2024 - 7 martie 2025, APIA a autorizat la plată suma totală de 699.454.135 euro (3.480.036.653 lei),

Economic 07-03-2025 13:09

DNSC: Înșelătoriile romantice reprezintă o amenințare importantă în mediul online; multe victime sunt femei

Înșelătoriile romantice - romance scam - reprezintă o amenințare importantă în mediul online, iar multe dintre victimele acestui timp de fraudă sunt femei, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC). 'Românii sunt utilizatori fervenți ai rețelelor de socializare, precum și ai aplicațiilor de dating, prin care țin l

Economic 07-03-2025 12:37

Creșterea economică a României a fost dublă față de media UE în trimestrul patru 2024

Economia zonei euro și cea a Uniunii Europene a înregistrat o creștere ușoară în trimestrul patru 2024 comparativ cu trimestrul al treilea, însă economia românească a avut o creștere dublă față de media din UE, conform datelor revizuite publicate v