Depozitarul Central distribuie de luni sumele aferente CUPON 1 pentru titlurile de stat emise în Programul Fidelis

Depozitarul Central va distribui, începând de luni, 15 aprilie, sumele de bani aferente CUPON 1 pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor (simbol R2604A), informează instituţia.
Emitentul va plăti deţinătorilor de titluri de stat sumele de bani aferente CUPON 1, utilizând serviciul naţional lansat de Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni este de 7,35 lei.
Deţinătorii de titluri de stat care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 4 aprilie 2024.
Deţinătorii de titluri de stat care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul decompensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa sumele de bani prin intermediul acestuia.
Pentru obligatarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se efectuează prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de aceştia.
Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Datoria guvernamentală a crescut ușor în ianuarie, la 964,38 miliarde lei (minister)
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat ușor în ianuarie 2025, până la 964,382 miliarde lei, de la 964,345 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF) și consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală s-a menținut la nivelul de 54,6% (
Burduja: Interconectorul Est-Vest intră în faza următoare
Studiul de fezabilitate pentru interconectorul de înaltă tensiune în curent continuu (HVDC) care va traversa România de la țărmul Mării Negre până la granița cu Ungaria a fost finalizat și confirmă fezabilitatea tehnică și viabilitatea economică a proiectului, a anunțat Ministerul Energiei. Proiectul, dezvoltat de Trans
ANCOM face precizări în legătură cu depunerea și soluționarea plângerilor privind campania electorală desfășurată online
Persoanele care identifică, atât pe perioada campaniei electorale, cât și în preziua și în ziua votului, materiale publicitare politice online neconforme pe platformele online foarte mari pot transmite o plângere către Biroul Electoral Central (BEC), iar dacă solicitarea este întemeiată, tot BEC emite o decizie de a acționa î
ASF: Avizul formal al OCDE în domeniul guvernanței corporative este o etapă esențială în procesul de aderare
România a primit Avizul formal din partea Comitetului Guvernanță Corporativă al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), marcând o etapă esențială în procesul de aderare la organizație, informează un comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) transmis, miercuri, AGERPRES. La sesiunea Comite
DISB2025/Cristea (DNSC): Companiile trebuie să înțelegă că securitatea lanțului de aprovizionare se află în prima linie de protecție a afacerii
Companiile trebuie să înțeleagă faptul că securitatea cibernetică nu mai este doar o problemă tehnică, iar securitatea lanțului de aprovizionare se află în prima linie de protecție a afacerii, a declarat, miercuri, la Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, directorul adjunct al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Stelian Cr
Fechet: Voi trimite propunerile de ecotichete pentru 2025; 7.500 euro, noua valoare a ecotichetului la Rabla Electric
Ministerul Mediului va trimite la Monitorul Oficial, în perioada imediat următoare, propunerile de ecotichete pentru programul 'Rabla 2025', a anunțat miercuri ministrul de resort, Mircea Fechet, la deschiderea expoziției Green Energy Expo & Romenvirotec. 'Despre programul Rabla, așa cum am anunțat în trecut, urma s
DISB2025/Florin Spătaru: Guvernul are în plan crearea unui registru privind competențele digitale ale românilor
Crearea unui un registru prin care dezvoltăm, identificăm și standardizăm competențele digitale ale românilor este unul dintre jaloanele cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ce urmează a fi atinse, a declarat, miercuri, la Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelaria prim-minist
DISB2025/ICI D Services: Peste 14 portofele instituționale și peste 15 colecții NFT, lansate în doi ani de existență
Platforma ICI D Services a emis, în cei doi ani de existență, peste 14 portofele instituționale de tip multi-signature și mai mult de 15 colecții de NFT-uri, jetoane digitale ce pot deveni instrumente utile pentru acces, arhivare, identitate instituțională, dar și pentru experiențe digitale, conform datelor prezentate, miercuri, la Digital Innovation Summit Buc
Grindeanu: Primul TBM va începe să foreze la stația Tokyo; după ce facem această magistrală, doresc să o dăm la Primăria Generală
Primul TBM a început să foreze la viitoarea stație de metrou Tokyo, iar undeva în 2027 - 2028, de la 1 Mai până la Aeroportul Henri Coandă vom avea această magistrală M6, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, aflat în vizită pe șantier. 'Avem două tronsoane de aproape 1
Noul Terminal al Aeroportului 'Henri Coandă', lansat în licitație; valoarea proiectului, estimată la aproape 40 de milioane de euro
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a lansat în licitație proiectarea noului Terminal al Aeroportului 'Henri Coandă' și a infrastructurii aeroportuare aferente, un contract estimat la aproximativ 40 de milioane de euro. Potrivit unui comunicat al CNAB, remis miercuri AGERPRES, este cel mai mare și complex proiect de i
Deficitul comercial a crescut cu 35% în primele două luni;importurile s-au majorat cu 8,2% iar exporturile cu 0,7%(statistică)
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primele două luni din acest an a crescut cu 35,1% față de perioada similară a anului trecut și a ajuns la aproximativ 5,62 miliarde de euro, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate miercuri. În perioada ianuarie - februarie 2025, exporturile FOB au însumat 15,
Ziua Albă a Universităților - educație financiară, inspirație și leadership pentru tânăra generație
Ziua Albă a Universităților, o inițiativă unică dedicată studenților și elevilor de liceu, va avea loc miercuri în clădirea Facultății de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară. Aflat la cea de-a cincea ediție, evenimentul, desfășurat în edițiile precedente sub titulatu
Cea mai mare expoziție green din România se desfășoară la Romexpo, în perioada 9 - 11 aprilie
Cea mai mare expoziție green din România - Green Energy Expo & Romenvirotec - se desfășoară în perioada 9 - 11 aprilie, în incinta complexului expozițional Romexpo, la deschiderea oficială urmând să participe reprezentanți ai autorităților publice centrale, potrivit unui comunicat al organizatorilor, remis marți AGERPRES.
Românii au investit 719 milioane de lei în titluri de stat, prin subscrieri online pe Ghiseul.ro
Românii au investit 719 milioane de lei în titluri de stat, prin subscrieri online pe Ghiseul.ro, peste 35.000 de cetățeni folosind, într-o lună, platforma online pentru a cumpăra titlurile Tezaur, a anunțat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Tezaur la un click distanță. Românii au investit deja 719 milioane de lei în titlu
Lupu (Holstein.ro), despre febra aftoasă: Dacă vom avea 15 % dintre animale în ferme omorâte, pierderile vor depăși un miliard de euro
România va pierde peste un miliard de euro dacă vor trebui ucise 15% dintre efectivele de animale, în cazul în care febra aftoasă va pătrunde la noi în țară, a declarat, marți, directorul executiv al Asociației Crescătorilor de Vaci Holstein.ro, Ionuț Lupu. 'Dacă vom avea 15% dintre animalele care sunt în momentul de față &ici