Arad: Fabrica de seringi Sanevit, aflată în faliment, este scoasă la licitaţie cu 1.685.000 euro
Prima fabrică de seringi de unică folosinţă din România, Sanevit Arad, care nu mai produce nimic de un deceniu şi se află în faliment, este scoasă la licitaţie publică, preţul de pornire fiind de 1.685.000 de euro, potrivit unor anunţuri publicate pe site-urile de specialitate.
Fabrica are un teren în suprafaţă de 30.245 de metri pătraţi, situat pe o arteră principală din cartierul Grădişte, din oraşul Arad, şi câteva clădiri construite, între care o hală de producţie de peste 14.000 de metri pătraţi.
Licitaţia va avea loc în 10 aprilie, ora 14,00, la sediul lichidatorului judiciar (str. D. Bolintineanu nr. 5 et.1 ap. 3). Potrivit anunţurilor publicate, cei care doresc să participe se vor prezenta la sediul lichidatorului judiciar până în 9 aprilie, ora 14,00, şi vor depune documentele necesare înscrierii şi dovada achitării garanţiei de participare, care este de 10% din preţul de pornire, fără TVA. În caz de neadjudecare, licitaţia va fi reluată în 17 şi 24 aprilie.
Tribunalul Arad a admis încă din 2021 începerea procedurii falimentului şi dizolvarea fabricii "Sanevit 2003" Arad.
Fabrica arădeană de seringi era unică la mijlocul anilor 1990 şi avea o capacitate anuală de producţie de 160 - 200 milioane de seringi şi 520 milioane de ace medicale. Totuşi, nu a lucrat niciodată la mai mult de 30% din capacitate. Din 2013, Sanevit nu a mai produs nimic şi a rămas cu datorii de aproximativ 8,4 milioane de lei.
Ministerul Economiei, care deţine fabrica Sanevit, a avut mai multe tentative de a o privatiza, însă nu au existat investitori interesaţi. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BVB închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 73,32 milioane de lei (13,9 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depr
ANRE a avizat planul de investiții al Transelectrica pentru 2026-2035 și impune accelerarea proiectelor de interconectare cu Ungaria și Bulgaria
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat planul de investiții al Transelectrica pentru perioada 2026 - 2035 și impune un calendar de accelerare pentru proiectele de interconectare cu Ungaria și Bulgaria. 'Am aprobat un plan care nu este doar o listă de investiții, ci un angajament de a pregăti rețea
Autoritatea pentru Digitalizarea României a devenit partener al competiției Tech Catalyst România, dedicată inovării
Cele mai bune cinci startup-uri din domenii precum logistică, AI, fintech, foodtech și sustenabilitate, care s-au înscris până pe 4 septembrie la cea de-a doua ediție a competiției Tech Catalyst România, își vor prezenta soluțiile în fața juriului în finala din 22 septembrie, câștigătorul urmând să primească un premiu d
INHGA: Cod galben de viituri pe unele râuri din județul Constanța, până la ora 22:00
Hidrologii au emis, vineri, o nouă avertizare Cod galben de inundații, valabilă în decursul următoarelor ore pe cursuri de apă din jumătatea de est a județului Constanța. Conform Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 22:00, în zona avertizată, se vor semnala viituri rapide, creșteri de debite și de n
MIPE: Peste 700.000 de copii au beneficiat de carduri educaționale în anul școlar 2025-2026; programul continuă și în 2026-2027
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026, 701.968 de copii eligibili primind câte 500 de lei pentru sprijin educațional, iar valoarea totală a sumelor acordate fiind de 350,984 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al ministerului, sprijinul es
DNSC a lansat instrumentele pentru autoevaluarea maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat instrumentele pentru realizarea autoevaluării maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică aferente rețelelor și sistemelor informatice utilizate de entitățile esențiale și importante. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, instituția anunță publicarea în Monit
Ministerul Finanțelor ajustează ajutorul de stat pentru transportatori; restituirea accizei ajunge la 43 bani/litru
Ministerul Finanțelor a ajustat schema de ajutor de stat acordat transportatorilor pentru motorină, astfel încât aceasta să fie corelată cu mecanismul dinamic de reducere temporară a accizei, introdus prin Legea nr. 162/2026, a anunțat, vineri, instituția. Proiectul privind ajustarea schemei a fost adoptat joi în ședința de Guvern. Potrivit M
Cel mai puternic declin al vânzărilor cu amănuntul din UE, în luna iulie, a fost înregistrat în România
Vânzările cu amănuntul au crescut în zona euro și în Uniunea Europeană în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, însă România a avut cea mai puternică scădere a vânzărilor din blocul comunitar, în ritm anual, arată datel
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 4-11 septembrie 2026, o nouă ediție Fidelis, a IX-a din acest an, prin care persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat denominate în lei și euro, cu dobânzi de până la 7,50% pentru emisiunile în lei și până la 6,30% pentru cele
ANPC: Amenzi de peste 3,6 milioane de lei în urma controalelor derulate în perioada 31 august - 4 septembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 826 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la 1.322 de operatori economici la nivel național, în perioada 31 august - 4 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat verificarea siguranț
Două premii de 76.692 de lei s-au câștigat la Loto 5/40 și un premiu de 75.752 de lei, la Noroc
Două premii de categoria a II-a în valoare de 76.692,75 lei fiecare s-au câștigat la tragerea Loto 5/40 de joi, biletele norocoase fiind jucate pe bilete.loto.ro și pe AmParcat.ro, informează, vineri, Loteria Română. Și la tragerea Noroc s-a câștigat premiul de categoria a III-a în valoare de 75.752,88 lei. Biletu
Curtea de Conturi: Competențele dobândite de liceeni, insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor
Competențele dobândite de elevi în învățământul liceal sunt insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor, în condițiile în care politicile curriculare sunt elaborate și actualizate fără o integrare sistematică a cerințelor pieței muncii, relevă un audit al Curții de Conturi. 'Învățământul preuniver
ANPIS va plăti din 8 septembrie alocațiile pentru copii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, va începe, din 8 septembrie, plata beneficiilor de asistență socială aferente drepturilor pentru luna august, informează un comunicat al instituției. Primele plăți vor fi efectuate din 8 septembrie, când alocația de stat pentru copii, indemnizația pentru crește
Fanii cheltuie cu peste 25% mai mult pe platformele de streaming decât ceilalți consumatori (studiu)
Fanii au devenit una dintre cele mai valoroase categorii de consumatori pentru serviciile de streaming și industria de divertisment, cheltuind în medie 71 de dolari pe lună pentru servicii de streaming video, față de 56 de dolari în cazul celorlalți consumatori, potrivit studiului Deloitte Digital Media Trends 2026. Conform unui comunicat al compan
Darău: 32 de jaloane și ținte din PNRR privind digitalizarea, sprjinirea sectorului privat și turismul au fost atinse
Toate cele 32 de jaloane și ținte asumate de Ministerul Economiei în proiectele implementate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost atinse, iar peste 907 milioane de euro securizate, a declarat, vineri








