Comunicat de presă - Partidul SENS
SENS cere demiterea conducerii Inspectoratului Școlar Județean Cluj
Partidul SENS condamnă adresa nr. 10020/01.09.2026, prin care Inspectoratul Școlar Județean Cluj cere unităților de învățământ din municipiul Cluj-Napoca să asigure participarea unei clase de elevi la slujba Te Deum de la Catedrala Mitropolitană, în prima zi a anului școlar.
Cerem demiterea inspectorului școlar general Marinela Marc și a inspectorului școlar de religie Marian Sidon.
Textul adresei este lipsit de echivoc: 'Unitățile școlare din municipiul Cluj-Napoca vor asigura participarea unei clase de elevi sub supravegherea și purtarea de grijă a profesorului de religie.' Aceasta nu este o invitație, ci o dispoziție scrisă, înregistrată și semnată de conducerea instituției.
Ulterior, ISJ Cluj a susținut public că participarea ar fi 'facultativă'. O explicație dată presei nu anulează o adresă oficială aflată pe masa directorilor de școli. Dacă participarea este într-adevăr facultativă, adresa trebuie retrasă în scris și înlocuită cu una care spune acest lucru explicit.
SENS consideră inacceptabil ca administrația unui sistem de învățământ laic să asigure prezența elevilor la evenimentele unui cult religios. Școala nu este parohie, iar copiii nu sunt figuranți.
Constituția este clară: nimeni nu poate fi constrâns să adere la o credință religioasă contrară convingerilor sale (art. 29 alin. 1), cultele religioase sunt autonome față de stat (art. 29 alin. 5), iar educația copiilor minori se asigură de către părinți, potrivit propriilor convingeri (art. 29 alin. 6). O adresă care programează clase întregi la o slujbă, fără acordul scris al părinților, trece peste toate trei.
Înscrierea unui copil la ora de religie nu echivalează cu acordul părinților ca acel copil să fie scos din școală și dus la o slujbă. Orice deplasare a elevilor în afara unității de învățământ trebuie făcută pe baza acordului scris al părinților, fără excepție.
Atribuțiile unui inspectorat școlar sunt educaționale și administrative. Ele nu includ mobilizarea de elevi pentru evenimentele unui cult religios.
De aceea cerem: demiterea inspectorului școlar general Marinela Marc și a inspectorului școlar de religie Marian Sidon, retragerea în scris a adresei nr. 10020/01.09.2026 și o verificare din partea Ministerului Educației privind practicile similare din celelalte inspectorate școlare din țară.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.