logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Consumul de bere în România a continuat să scadă în 2023; piaţa s-a contractat la 15 milioane de hectolitri

Imagine din galeria Agerpres

Piaţa berii din România a continuat să scadă şi în 2023, ajungând la un volum de 15 milioane de hectolitri, cu 5% mai mic raportat la anul anterior, pe fondul majorării accizei, care s-a reflectat în preţuri, şi al acutizării conflictului din Ucraina, ce pune presiune pe furnizarea de materii prime şi costuri mai mari pe lanţul de producţie, a declarat, marţi, directorul Asociaţiei Berarii României, Julia Leferman.

"Anul trecut, am observat o contracţie a sectorului berii cu 5% faţă de anul anterior, reflectată într-un volum de piaţă de 15 milioane de hectolitri, redus de la 15,8 milioane de hectolitri în anul anterior, fiind de altfel al doilea an consecutiv de contracţie pe care l-am raportat la nivel de sector. Unul dintre aspectele care ţin şi de provocările de natură fiscală, dar şi de impactul asupra volumului de bere, îl reprezintă nivelul accizei. Ca sector, am fost expuşi unei creşteri repetate a acestei taxe pe care am avut-o în mod obişnuit la începutul fiecărui an fiscal. Acesta, de altfel, a fost mecanismul predictibil pe care industria l-a susţinut în dialogul cu Guvernul şi pe care l-am avut funcţional în ultimii cinci ani. Însă, ultimii doi ani au arătat o diferenţă de abordare la nivel guvernamental şi, ca atare, industria s-a confruntat şi cu o majorare a accizei care s-a întâmplat la jumătatea anului fiscal, ceea ce a creat o presiune suplimentară asupra activităţii de producţie. Îndeosebi vorbim de creşterea de 6% faţă de august 2022, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023. Practic, diferenţa între 2022 şi 2023 a fost de 11% majorare în ianuarie 2023 faţă de ianuarie 2022, de la an la an", a spus Leferman, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, la 1 ianuarie 2024, a intrat în vigoare o nouă majorare a accizei, de 10%, ceea ce face ca în România nivelul accizei la bere să fie cu 18% mai mare decât cel practicat în Germania (0,929 euro/hectolitru/grad Plato faţă de 0,787 euro/hectolitru/grad Plato), în condiţiile în care puterea de cumpărare a românilor este de trei ori mai mică decât a germanilor.

"Din acest motiv spunem noi că sistemul de fiscalizare a sectorului berii a ajuns la un prag maximal la acest moment şi aceasta este cu atât mai important cu cât, începând din acest an, conform modificărilor legislative care au fost implementate anul trecut de Guvern, a fost oprit acel mecanism de indexare anuală care de-a lungul timpului a reprezentat un element de predictibilitate fiscală pentru industrie. Suntem, desigur, în dialog cu Ministerul Finanţelor - am iniţiat un astfel de dialog, pentru a avea o discuţie de completare a cadrului legislativ, care să asigure un nivel de predictibilitate privind cuantumul accizei şi în anul următor, pentru că tocmai situaţia pe care o vedeţi reflectată aici cu acea referinţă la luna august 2022 a fost, în opinia noastră, un element perturbator în condiţiile în care a venit cu modificarea accizei în cuprinsul anului fiscal", a explicat directorul general al Asociaţiei Berarii României.

Potrivit acesteia, în sectorul berii, care este 100% fiscalizat, nu există evaziune fiscală, iar contribuţiile la bugetul de stat au depăşit 311 milioane de euro în 2023, fiind cu aproape 9% mai mari decât în 2022. Dintre acestea, accizele au reprezentat 142 de milioane de euro, în creştere cu 6% faţă de anul anterior.

În ceea ce priveşte investiţiile, companiile membre ale Asociaţiei Berarii României, care reprezintă peste 90% din piaţa locală, au direcţionat peste 117 milioane de euro către proiecte de investiţii precum tehnologie şi automatizare, inovaţie în domeniul berii şi iniţative de sustenabilitate.

"În paralel, am avut un nivel al investiţiilor mult crescut. Creşterea aceasta de 50% a cuantumului investiţiilor este o dovadă a faptului că, în context economic, provocator, dificil, sectorul berii a alocat o pondere importantă investiţiilor anul trecut. Acestea au fost direcţionate către activităţi de modernizare, de automatizare, în zona de inovaţie, în activitatea de producţie a berii şi, desigur, pe zona de sustenabilitate. Ponderea cea mai mare a acestor investiţii, în cuantum total de 117 milioane de euro, a vizat eforturile de înfiinţare a Sistemului de Garanţie-Returnare, un proiect de sustenabilitate important şi pentru industrie şi pentru România, ca societate", a susţinut aceasta.

Julia Leferman a subliniat că piaţa de bere din România este o piaţă eminamente locală, în condiţiile în care peste 97% din berea consumată în România este produsă local, cu ingrediente locale, cu forţă de muncă locală.

"Deci, are o amprentă locală în economie extrem de puternică. Există o mică pondere a acesteia care reprezintă importuri şi, respectiv exporturi. La nivel de importuri, vedem o tendinţă de scădere, ajungând la 480.000 de hl anul trecut. Este, de fapt, cel mai mic nivel al importurilor pe care l-am înregistrat în ultimii 5 ani. Similar, şi exporturile au scăzut, până la 420.000 de hl, faţă de 520.000 de hl cu un an mai devreme. Aici există şi explicaţii care justifică această tendinţă. În mare parte, când vorbim de exporturi, unul dintre factorii care au determinat această tendinţă ţine de evoluţia contextului economic regional. Creşterea costurilor cu asigurarea, cu transportul mărfurilor în ceea ce priveşte activitatea de export - şi aceasta pe fondul războiului din Ucraina - are impactul cel mai mare pe care l-am văzut în regiune", a adăugat Leferman.

La nivel de tipologie de băuturi, berea de tip Lager a continuat să domine piaţa. Chiar dacă în uşoară scădere a ponderii consumului faţă de anul trecut, berea Lager se află în continuare la un confortabil nivel de 93% din totalul volumului de bere consumat în România. În schimb, consumul de bere fără alcool a crescut cu 5,4%, fiind o continuare a tendinţelor din anul anterior. De altfel, această tendinţă se manifestă la nivel de portofoliu, fiind privită ca una generalizată la nivel european.

"Este o confirmare a faptului că berea fără alcool, ca ofertă în portofoliul producătorilor de bere, devine din ce în ce mai atractivă pentru populaţie, pentru consumatori şi, desigur, devine opţiunea preferată atunci când consumul de alcool nu este permis. Piaţa de bere are o varietate deosebită în ceea ce priveşte componenta de bere de tip specialităţi, dar ponderea acestora în totalul volumului consumului de bere rămâne la nivelul de 1 - 1,1% şi se completează cu segmentul de beri în amestec în pondere de 0,4% raportat la totalul volumului de bere", a subliniat Julia Leferman.

Pe tipuri de ambalaje, se remarcă şi anul acesta ''evoluţia în jos" a ambalajului de tip PET, cu o scădere de 8% faţă de anul anterior.

"Este o tendinţă continuă în ultimii 9 ani, cu un mic intermezzo în perioada Covid, atunci când consumul de bere la domiciliu a crescut pentru o scurtă perioadă de timp, dar apoi PET-ul a revenit pe un trend descendent în ceea ce priveşte opţiunile de consum şi, de fapt, are cea mai mare scădere în ultimii 9 ani, de 30% în volum. La polul opus, se situează doza, care înregistrează o creştere continuă. În ultimii 9 ani, avansul acestei categorii de ambalaj a fost de 70%. O uşoară creştere remarcăm anul acesta şi în ceea ce priveşte consumul de bere la draft. În calitate de berari, ne dorim ca această opţiune să devină din ce în ce mai populară în rândul consumatorilor români şi aceasta desigur că vine la pachet şi cu o creştere a ponderii canalului HORECA în totalul volumului de bere consumat în România, un canal care încă nu şi-a revenit la nivelurile de dinainte de pandemie", a adăugat ea.

La finalul anului 2023 erau înregistrate 91 de companii producătoare de bere, din care 8 companii mari şi medii (din care fac parte şi patru membri ai Asociaţiei) şi 85 de microberării (inclusiv Berarium - Clinica de Bere, Scorilo, Ursus Cluj - Inotec microberărie, membri BR). De asemenea, în 2023, s-au deschis nouă microberării noi şi s-au închis şase. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 272

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 05-11-2026 16:26

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

Economic Intern 05-11-2026 14:24

Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027

Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie

Economic Intern 05-11-2026 14:20

Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate

Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l

Economic Intern 05-11-2026 13:44

Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut

Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 'Datoria publică a României a ajuns la

Economic Intern 05-11-2026 13:35

Șeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureștiului a ajuns la 85%

Lucrările de pe ultimul lot aflat în construcție din Autostrada Bucureștiului (A0) au ajuns la un stadiu de 85%, a transmis directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, joi, pe pagina sa de Facebook. 'Am verificat astăzi șantierul, unde a

Economic Intern 05-11-2026 13:32

Barbu: Fondul unic pentru agricultură, în cadrul financiar european 2028-2034, este o greșeală

Fondul unic propus pentru agricultură în viitorul cadru financiar european 2028-2034 este o greșeală, iar România trebuie să susțină în continuare menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv subvențiile acordate fermierilor și finanțarea dezvoltării sectorului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Economic Intern 05-11-2026 13:09

DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix

Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției. 

Economic Intern 05-11-2026 12:56

Circa 4.700 de oficii ale Poștei Române, dotate cu recipiente pentru colectarea DEEE,până în martie 2027

Aproximativ 4.700 de oficii poștale din întreaga țară vor fi dotate, etapizat, până în martie 2027, cu recipiente pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni, în cadrul campaniei naționale 'Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi', lansată de Asociația Environ, în parteneriat cu Compania Nați

Economic Intern 05-11-2026 12:47

CNAB: Traficul aerian se desfășoară în siguranță, fără probleme, conform planului de zbor

Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în siguranță, fără probleme, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, informează reprezentanții CNAB. Precizările vin după ce pe Aeroportul Otopeni a fost instituită o celulă de criză în urm

Economic Intern 05-11-2026 12:45

România a primit peste 108 miliarde de euro din fonduri europene în perioada 2007 - 2025 (analiză)

România a primit aproximativ 108,3 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile în perioada 2007 - 2025 și a contribuit cu circa 35,9 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene, înregistrând un sold pozitiv de peste 72 de miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de Banca Transilvania (BT). 'Una di