Burduja: Luăm în calcul anumite măsuri, împreună cu ANRE, care să ducă la noi scăderi ale facturilor la români
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/17020267.jpg)
Ministerul Energiei are în vedere o serie de măsuri care să ducă la noi scăderi ale facturilor la gaze şi energie, iar într-o săptămână - două va promova în acest sens un act normativ în Guvern, după obţinerea tuturor avizelor necesare, a declarat, vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă.
"Ne dorim menţinerea acestei scheme de compensare-plafonare şi protejarea consumatorului român, casnic şi non-casnic. E foarte important să ai stabilitate când ai invazia Federaţiei Ruse în Ucraina, când ai conflict în Orientul Mijlociu, când ai perspectiva finalului de an. La finalul acestui an, ştiţi bine, acordul dintre Ucraina şi Rusia/Gazprom expiră practic şi există posibilitatea sistării acelor livrări de gaze. Deci, e o situaţie internaţională regională în dinamică rapidă, impredictibilă şi e foarte important ca România să-şi protejeze clienţii finali. Având în vedere reducerea preţurilor la gaze şi la energie electrică faţă de criza energetică, luăm în calcul anumite măsuri împreună cu ANRE - şi au fost discuţii tehnice cu ANRE şi cu Ministerul de Finanţe, cu ANAF, care nu urmăresc modificarea plafoanelor, ci o serie de alte măsuri care să ducă la noi scăderi ale facturilor la români. Deci, sub nicio formă facturile nu vor creşte, ele au şanse să scadă şi în următoarea săptămână vom promova un asemenea act normativ în Guvern, după ce obţinem toate avizele necesare. O săptămână - două...", a afirmat ministrul.
Acesta a adăugat că nu s-a pus problema scăderii plafoanelor.
"După cum ştiţi, avem o legislaţie care ne spune că în România preţurile la energie electrică şi gaze naturale sunt reglementate de schema de compensare-plafonare, o schemă valabilă până în martie 2025. Schema aceasta a asigurat şi subliniez, pentru că, din păcate, vedem în continuare ştiri care nu ţin cont de această realitate, schema a asigurat al 4-lea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană, iar la energie electrică, e adevărat, suntem undeva la jumătatea clasamentului. Dar, când ne uităm pe bursă pe Piaţa Zilei Următoare, vedem că, de exemplu, ieri a fost o zi foarte bună pentru România, am avut al doilea cel mai ieftin preţ la energie electrică din toată Uniunea Europeană şi asta pentru că a bătut vântul, a bătut şi soarele, am avut condiţii prielnice şi cred că după Peninsula Iberică am fost pe locul doi la nivelul Uniunii Europene", a susţinut Burduja.
Întrebat care vor fi măsurile pe care Ministerul Energiei le pregăteşte împreună cu ANRE şi cu Ministerul Finanţelor, el a răspuns: "Veţi vedea când o să punem în transparenţă actul normativ, după discuţiile cu ANRE, cu ANAF, când ne închidem cu ele. Eu sper astăzi, luni, deci în cel mai scurt timp, veţi vedea forma finală a măsurilor. Nu vreau să anticipez pentru că pot fi speculate".
"Sunt variante prin care ţintim exact aceste evoluţii în piaţă, preţurile în scădere la energie electrică şi gaze naturale, deşi eu am mai spus şi în trecut şi aşa este: un furnizor nu-şi cumpără energia electrică, gazul natural, toată cantitatea necesară de pe bursă. Sunt contracte care vizează un orizont de timp mai lung şi atunci e normal să nu ne uităm doar la preţul de pe bursă când discutăm de preţul mediu de achiziţie pe care un furnizor îl are când cumpără energia electrică şi gazele naturale", a adăugat Sebastian Burduja.
În ceea ce priveşte o posibilă prelungire a schemei de compensare-plafonare după luna martie 2025, şeful de la Energie a dat asigurări că etapa post-martie 2025 va fi pregătită, iar românii vor fi protejaţi de creşterile de preţ, în special cei vulnerabili.
"Mai avem un an până atunci (până la expirarea schemei - n. r.). V-am spus câteva evoluţii care sunt totuşi impredictibile în regiune. Vom vedea la momentul respectiv (dacă va fi prelungită - n. r.), dar şi înainte de asta, spre finalul acestui an, noi vom pregăti ce înseamnă etapa post-martie 2025, dar cu siguranţă românii vor fi protejaţi în faţa oricăror creşteri de preţuri, în special românii vulnerabili", a precizat el.
Jurnaliştii au vrut de asemenea să ştie dacă există posibilitatea ca în viitoarea schemă să beneficieze de compensări doar persoanele vulnerabile, aşa cum au cerut Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană.
"Vedem din martie 2025, de fapt cu nişte luni de zile înainte, probabil 3 - 6 luni înainte. Vom analiza în ce măsură se pot ajusta aceste scheme, dar să ştiţi şi schema actuală ţine cont de faptul că atunci când ai venituri mai reduse ai un consum mai redus şi ai, de exemplu, la energie electrică 0,68 lei kilowatt-oră, faţă de 1,3 lei kilowatt-oră, cât înseamnă un consum de peste 300 de kilowaţi-oră pe lună. Deci, şi schema actuală ţine cont de profilul economic, socio-economic al fiecărui client în parte", a explicat şeful Ministerului Energiei.
Totodată, Sebastian Burduja a mai spus că diferenţa suportată de statul român s-a redus în mod substanţial faţă de perioada de vârf a crizei energetice, iar pentru că preţurile din piaţă au scăzut şi un furnizor cumpără mai ieftin astăzi gazul şi energia electrică înseamnă că vine la decontare cu sume mult mai mici.
"Puteţi să cereţi datele de la ANRE şi veţi vedea că pe segmentul casnic furnizorii au venit de prin august anul trecut cu zero sume la compensarea de către statul român. Deci, mecanismul în sine funcţionează. Important este că furnizorii se pot duce şi sub aceste plafoane şi ei se duc şi astăzi. Furnizorii la gaze, vă rog să vedeţi pe factura de acasă, în cazul meu e valabil şi mulţi români mi-au scris, mi-au trimis şi facturile dânşilor şi am putut să confirm cu ochii mei, au un preţ total, inclusiv TVA, de 0,28 lei, 0,29 lei kilowatt-oră, ceea ce e sub plafonul de 0,31 lei kilowatt-oră. Deci, diferenţa între preţul mediu de achiziţii al furnizorului şi aceste plafoane, deci preţul de la factură pe care îl văd românii, este tot mai mică şi în unele cazuri chiar a fost zero şi asta vă poate confirma ANRE. Operăm într-o competiţie, deci furnizorii se concurează unul pe altul şi atunci ei oferă preţuri sub plafonul maxim şi asta se întâmplă în piaţă. De aceea au venit furnizori cu preţul sub plafon. Dacă nu exista o concurenţă pentru clientul final s-ar fi dus toţi spre preţul maximal. O să vedeţi şi în noul act normativ o serie de măsuri complementare care vor pune în continuare presiune pentru scăderea facturilor la români. Dar, să fim cinstiţi, 5 milioane de gospodării din România plătesc factura la curent, în medie, 35 de lei. Este un cost rezonabil, chiar şi ţinând cont de nivelul de dezvoltare pe care România îl are", a mai menţionat acesta.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi omologul său din Kazahstan, Almassadam Satkaliyev, au susţinut vineri o conferinţă de presă la Palatul Victoria, eveniment ce a avut loc în contextul Comisiei Interguvernamentale româno-kazahe pentru cooperare comercial-economică şi tehnico-ştiinţifică organizată vineri la Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Gripa aviară: Piețele și târgurile de păsări de curte, interzise în Anglia
Guvernul britanic a anunțat vineri interzicerea în Anglia a piețelor și târgurilor de păsări de curte, precum și a tuturor evenimentelor unde aceste păsări sunt adunate în număr mare, pentru a combate răspândirea cazurilor de gripă aviară, relatează AFP. Până în prezent, în Regatul Unit au fost raporta
Bursa de la București a închis pe roșu ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ședința de vineri pe aproape toți indicii, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 42,86 milioane de lei (8,61 milioane de euro), mai mult de jumătate fiind tranzacții cu acțiuni, respectiv 26,023 milioane de lei (5,22 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori Bucu
Burduja: Nu există riscul unor pene de gaz sau disfuncționalități în alimentarea populației; trimit Corpul de Control la Depogaz
Gradul de umplere al depozitelor de gaze este de 43,4%, respectiv 1,35 miliarde metri cubi și nu există riscul unor pene de gaz sau al unor disfuncționalități în alimentarea populației, afirmă ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Acesta a precizat că a decis să trimită Corpul de Control la Depogaz începând de vineri
Anastasiu: Sunt mulți tineri care văd pe TikTok că e frumos să fii antreprenor ca să câștigi bani mulți; este fals
Foarte mulți tineri văd pe TikTok că e frumos să fii antreprenor ca să câștigi bani mulți, însă acest lucru este fals, iar rolul celor care predau educația antreprenorială este să îi învețe pe copii despre valori precum a servi, a sluji, a acoperi necesități ale societății, a afirmat, vineri, Dragoș Anastasiu, antreprenor și consilier onorific
Chiriac (CONAF): Sunt 15.000 de elevi implicați în ediția a III-a a Maratonului pentru Educație Antreprenorială; premii de 75.000 euro
Ediția a III-a a Maratonului pentru Educație Antreprenorială organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) se va desfășura în 27 de județe, vor fi implicați 15.000 de elevi, iar valoarea premiilor se ridică la 75.000 de euro, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Cristina Chiriac, președinte-fondator al Confederației.
Invest Moldova pune România în capul listei pentru investiții bilaterale, în 2025
Strategia Agenției de Investiții Invest Moldova pentru 2025 este ca România să fie prima pe lista țărilor pe care ne vom focusa, a declarat, vineri, Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții Invest Moldova. ''Indiscutabil, pentru Guvernul Republicii Moldova, România este partenerul comercial numărul unu. Cele mai mu
Contracte pentru proiectarea a 4 poduri noi peste Prut, în valoare de 4,4 milioane lei, semnate la Chișinău
Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au semnat, vineri, la Chișinău, contractele pentru proiectarea a încă patru poduri noi peste râul Prut, în valoare totală de 4,4 milioane de lei (fără TVA), a anunțat directorul general Cristian Pistol. ''Am semnat astăzi la Chișinău
Sume suplimentare de aproape 54 milioane lei datorate bugetului, stabilite în baza analizei datelor din Sistemul RO e-Transport
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a aplicat, în ianuarie 2025, sancțiuni contravenționale totale de 1,488 milioane de lei în urma unor acțiuni de control efectuate în proximitatea punctelor de acces în/din România asupra unor vehicule de transport marfă și, totodată, au stabilit sume suplimentare datorate bugetului de stat în val
BCE extinde aranjamentul cadru privind furnizarea de lichiditate în euro BNR printr-o linie repo
Banca Centrală Europeană (BCE) extinde aranjamentul-cadru privind furnizarea de lichiditate în euro Băncii Naționale Române (BNR) printr-o linie repo până la 31 ianuarie 2027. 'Banca Centrală Europeană (BCE) a agreat să reînnoiască aranjamentul-cadru privind furnizarea de lichiditate în euro Băncii Naționale a
Cea mai mare parte a companiilor imobiliare din sectorul comercial mizează pe creșterea veniturilor, în 2025(studiu)
Aproape 90% dintre companiile imobiliare din sectorul comercial (spații comerciale, centre de afaceri și birouri, spații logistice) se așteaptă ca veniturile lor să se majoreze în 2025, dar rămân prudente cu privire la evoluția condițiilor de piață, relevă studiul global Deloitte 2025 Commercial Real Estate Outlook, dat publicității vineri. Î
Republica Moldova a reușit să facă față unui șantaj energetic dur din partea Rusiei (ambasador)
Republica Moldova a reușit să facă față unui șantaj energetic destul de dur din partea Federației Ruse, dar împreună cu România, care ne-a oferit gaze naturale la preț plafonat, am reușit să asigurăm cu energie electrică și cu căldură malul drept al Nistrului, a declarat, vineri, ambasadorul Victor Chirilă. Acesta a participat la u
Cristian Popa: Ritmul de absorbție și implementare a PNRR este extrem de lent; fără reforme miliardele nu vor mai veni
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este cea mai ambițioasă inițiativă de reforme și investiții pe care România a avut-o vreodată la dispoziție, însă ritmul de absorbție și implementare este extrem de lent, iar fără reforme, respectiv jaloane îndeplinite, miliardele nu vor mai veni, susține Cristian Popa, membru în Consiliul de A
Bursa de la București a început în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, iar rulajul se cifra la 3,07 milioane de lei (618.108 euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,02%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichi
Centrul Național de Coordonare Cybersecurity sprijină implementarea Cyber Resilience Act, la nivelul UE
Centrul Național de Coordonare Cybersecurity (NCC România) va colabora cu partenerii europeni și cu celelalte Centrele Naționale de Coordonare pentru Securitate Cibernetică din Uniunea Europeană pentru a sprijini implementarea CRA (Cyber Resilience Act) printr-o platformă online ce va integra documentația tehnică, proceduri de evaluare a riscurilor și resurse pentru pr
CONAF organizează a treia ediție a Maratonului pentru Educație Antreprenorială
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) lansează vineri a treia ediție a 'Maratonului pentru Educație Antreprenorială', o inițiativă care pune în mișcare idei, conectează oameni și creează perspective, cel mai amplu program național care îi pune pe liceeni în centrul transformării. După primele do