logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Andronache (ANRE): Considerăm că avem capacitatea să putem ţine în echilibru sistemul energetic din Republica Moldova

Imagine din galeria Agerpres

România are capacitatea şi forţa necesară să poată ţine în echilibru sistemul energetic din Republica Moldova, a declarat, luni, Gabriel Andronache, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

"Lucrurile au evoluat astfel încât s-a luat decizia şi au fost decizii mai vechi în acele memorandumuri care au fost actualizate în permanenţă şi ultimul a fost actualizat anul acesta în luna aprilie, ca să se facă o linie de 400 KV între Suceava şi Bălţi, o linie de 138 km (...) Şi, totodată, Isaccea-Vulcăneşti, care funcţionează în momentul de faţă, o să fie continuată cu o linie de 400 până la Chişinău şi care e deja în lucru. Consumul în momentul de faţă în Republica Moldova este de circa 800 MWh, în zona Chişinăului circa 600 - 650 pe vârf, comparativ cu ceea ce înseamnă consumul României, care pe vârf ajunge undeva la 7.000, şi având o capacitate instalată de peste 18.300 de megawaţi, consider şi considerăm că avem capacitatea şi forţa necesară să putem să ţinem în echilibru sistemul energetic din Republica Moldova", a spus Andronache, la o conferinţă organizată de Consiliul Concurenţei.

El a subliniat că la nivelul autorităţilor de reglementare în domeniul energiei din cele două ţări colaborarea este foarte bună şi există un program de cooperare şi asistenţă care este actualizat în permanenţă.

"În acest moment el a fost actualizat pentru perioada următoare. În urmă cu o lună, o lună şi un pic, pe 26 septembrie, a fost semnat la Chişinău şi urmează mâine (marţi - n. r.), la sediul ANRE, să fie semnat planul de implementare a acestui program pe anul 2024. Sunt câteva lucruri care par aşa, mărunte, dar în spate înseamnă foarte multă muncă şi uşor, uşor, ele sunt implementate, pentru că există o deschidere din ce în ce mai mare din partea colegilor din Republica Moldova. Am fost de mai multe ori în Republica Moldova, am fost inclusiv la Odesa în perioada de război, anul trecut, în septembrie. Ca în orice situaţie dificilă au apărut şi oportunităţi şi de data aceasta Republica Moldova a dorit să le folosească şi consider că are un parcurs bun, iar noi, ca fraţi mai mari, ne oferim să-i ajutăm şi să îndeplinească toate condiţiile pentru a intra în această mare familia europeană care ne-a ajutat şi să-i ajute şi pe ei", a punctat vicepreşedintele ANRE.

Acesta a reamintit că, începând cu 2012, au fost semnate mai multe memorandumuri între România şi Republica Moldova pe zona de energie, electricitate şi gaze, care au făcut posibile ulterior implementarea unor proiecte importante între cele două ţări.

"Şi dacă e să ne uităm foarte bine care a fost primul proiect important, este vorba despre conducta de gaz Iaşi-Ungheni. Am participat la momentul respectiv, în august 2013, la începutul lucrărilor, la Iaşi, după ce am fost şi în Republica Moldova împreună cu comisarul de energie de la momentul respectiv din Uniunea Europeană. Şi lucrurile au mers mai departe. Conducta a fost făcută, a fost finalizată staţia de comprimare, pentru că cele două sisteme sunt un pic diferite din punct de vedere al presiunii. A fost făcută pe teritoriul României, la Oneşti, de către Transgaz. De asemenea, a fost creată o companie de proiect, o companie importantă la vremea respectivă, care a funcţionat, funcţionează şi un rol important în companie, de asemenea, l-a avut Transgaz, astfel încât lucrurile merg destul de bine şi există o interconexiune puternică între cele două ţări. Pe zona de electricitate şi aici lucrurile merg bine şi vor fi şi mai bune", a menţionat Andronache. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 20-04-2025 14:10

ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în ianuarie 2025

Numărul firmelor dizolvate a scăzut cu 8,73%, în ianuarie 2025, până la 3.564, față de 3.905 în anul anterior, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 617 de firme (număr în scăde

Economic 20-04-2025 12:38

Producția de țiței a României a scăzut cu 7, 6% în primele două luni din 2025; importurile s-au majorat cu aproape 10%

România a produs, în primele două luni din 2025, o cantitate de țiței de 415.400 tone echivalent petrol (tep), cu 34.000 tep mai mică (-7,6%) față de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Importurile de țiței au totalizat, în ianuarie-februarie 20

Economic 20-04-2025 10:37

Bursa de la București a câștigat peste 7 miliarde lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori București (BVB) a câștigat 7,16 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2%, în această săptămână, iar valoarea tranzacțiilor cu acțiuni s-a diminuat cu 139,7 milioane de lei (-38,97%), în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capitalizar

Economic 18-04-2025 13:46

CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Iași, pe 25 aprilie

Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu cea de-a patra ediție, la Palatul Culturii din Iași, se arată într-un comunicat al CONAF transmis, vineri, AGERPRES. Prin acest forum itinerant, CONAF oferă comunității antreprenoriale un cadru de dialog, un set de instrumente

Economic 18-04-2025 12:22

ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi

Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif

Economic 18-04-2025 10:50

CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă

Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi

Economic 18-04-2025 10:38

Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie

Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto

Economic 18-04-2025 09:31

Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)

Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import

Economic 17-04-2025 20:39

Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi

Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin

Economic 17-04-2025 19:32

CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători

Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit

Economic 17-04-2025 16:14

OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri

Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț

Economic 17-04-2025 16:00

ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto

Economic 17-04-2025 15:29

Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București

Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin

Economic 17-04-2025 14:48

Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)

Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre

Economic 17-04-2025 14:40

Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci

Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e