ONRC: Dizolvările de firme au crescut cu 14,14% în primele şapte luni din 2023
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 14,14%, în primele şapte luni din 2023, până la 22.193, faţă de 19.443 în aceeaşi perioadă din 2022, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 4.657 de firme (număr în creştere cu 28,47% faţă de primele şapte luni din 2022), şi în judeţele Cluj (1.165, +26,36%), Timiş (1.155, +33,84%), Constanţa (1.030; +4,25%) şi Ilfov 990, plus 22,52%).
La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 122 (-12,23%), Ialomiţa (132, +37,5%) şi Mehedinţi (132, +3,94%).
Domeniul de activitate care a consemnat cele mai multe dizolvări de firme, în primele şapte luni ale acestui an, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 6.160 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 2,7%.
Potrivit sursei citate, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, construcţiile, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 2.189 (+30,30%), 2.074 (+13,71%), respectiv 1.933 (+15,2%).
În luna iulie 2023, au fost înregistrate 2.751 dizolvări de firme, cele mai multe în Bucureşti (538) şi în judeţele Cluj (161), Constanţa (138), Timiş (138) şi Ilfov (120). AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Constantin Balaban, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Artimon (USLM): Luni vom avea o întâlnire la Ministerul Transporturilor; am prezentat la Guvern un plan de rentabilizare a Metrorexului
Sindicaliștii de la metrou se vor întâlni luni, în jurul prânzului, cu secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuț Săvoiu, pentru a găsi soluții la problemele ridicate de aceștia, după ce miercuri au fost primiți la Guvern de un consilier al premierului. USLM a organizat miercuri un pichet de protest &i
Ministrul Agriculturii a discutat cu reprezentanții sectoarelor pescăresc, suin și vegetal despre măsuri de sprijin
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, a avut miercuri o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanții asociațiilor și federațiilor de fermieri din sectoarele pescăresc, suin și vegetal pentru a stabili împreună măsuri de sprijin și soluții pentru provocările cu care aceștia se confruntă. Conform un
Bogdan (ASFR):Continuăm activitățile de asanare a reglementărilor din domeniul feroviar; nu se pune în acest moment problema infringementului
Autoritatea de Siguranță Feroviară Română continuă în ritm susținut activitățile de asanare a reglementărilor din domeniul feroviar, urmând să fie păstrate toate prevederile din legislația actuală care țin de siguranța circulației, dar și de exploatarea căii ferate, cu condiția să nu fie caduce, învechite și, mai ales, să nu fie contrare sau s
Peste 33.400 de locuri de muncă vacante la nivel național, prin ANOFM
Un număr de 33.419 de locuri de muncă vacante la nivel național sunt disponibile în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), pe baza datelor furnizate de agenții economici. Potrivit unui comunicat al ANOFM, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (2.591); curier (1.970); munci
ANPM: Particulele de praf din București, Timișoara și Brașov vor fi măsurate de roboți de mare precizie
Roboți de mare precizie vor cântări particulele de praf din Brașov, Timișoara și București și vor determina cu exactitate, fără intervenție umană, cantitățile de particule în suspensie PM10 sau PM 2,5 de pe filtrele colectate din stațiile de măsurare a calității aerului, a anunțat Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), într-un comunicat
ANPIS: Peste 1,2 miliarde lei, valoarea alocațiilor de stat pentru copii plătite în decembrie 2024
Valoarea alocațiilor de stat pentru copii achitate în luna decembrie 2024 a fost de 1,203 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut ușor, de la 336,18 lei în noiembrie, la 335,95 lei pe beneficiar, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). În luna decembrie 2024, au be
BEI, dispusă să finanțeze până la 75% din costul capitalului eligibil pentru eficiență energetică
Banca Europeană de Investiții (BEI) este dispusă să finanțeze până la 75% din costul capitalului eligibil pentru fiecare proiect de eficiență energetică în condițiile în care finanțează nu mai mult de 50% din valoarea unui proiect, a declarat miercuri Marius Cara, șef al biroului Grupului BEI în România, la o conferință de specialitate d
Boersch (Deloitte): Economia României ar putea crește cu aproape 3% în 2025
Economia României ar putea crește cu aproape 3% în 2025, potrivit unei prezentări realizate de Alexander Boersch, economist-șef și coordonator al Diviziei de Cercetare Deloitte Germania, în cadrul unei conferințe de specialitate. 'Per ansamblu, economia globală a crescut cu o rată ușor mai mare de 3% în 2024 și se p
Ștefănuță: Criza locuințelor trebuie discutată împreună cu problema sărăciei energetice
Criza locuințelor trebuie discutată împreună cu problema sărăciei energetice, a declarat miercuri europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, într-o intervenție video la o conferință despre implicarea comunităților în tranziția verde. 'Văd lucrurile acestea împreună, criza
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric, de 422,4014 lei/gram; leul s-a depreciat față de euro
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotație de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunțase marți Banca Națională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda națională s-a depreciat, miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BN
(P) Descoperă consumabilele din hârtie igienice: prosoape pliate, hârtie igienică și role de prosop hârtie
Într-o lume în care igiena și curățenia sunt priorități esențiale, alegerea consumabilelor de hârtie corecte este crucială. Indiferent dacă sunteți proprietar de afacere sau administator de spații comerciale, cunoașterea diferitelor tipuri de produse de hârtie vă va ajuta să faceți cele mai bune alegeri.
ANAR: Coeficient de umplere de 62% în lacurile de acumulare, cea mai scăzută valoare din ultimii 8 ani
Coeficientul de umplere al celor mai importante 40 de lacuri de acumulare din România este de 62%, la momentul actual, cel mai scăzut din ultimii opt ani, conform informațiilor publicate, miercuri, de Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), pe pagina oficială de Facebook a instituției. 'Coeficientul de umplere actual al celor mai
Fiecare comunitate din România este afectată de sărăcia energetică (specialist)
Fiecare comunitate din România este afectată într-un fel sau altul de sărăcia energetică sau de o dimensiune a acesteia, a declarat miercuri George Jiglău, lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, la o conferință de specialitate despre implicarea comunităților în tranziția verde. Cercetător la think-tank-ul Centrul pentru Studiul Dem
Căprariu (Deloitte): Directorii financiari români, mai puțin optimiști în privința perspectivelor financiare ale companiilor lor
Directorii financiari români sunt, în general, mai puțin optimiști în privința perspectivelor financiare ale companiilor lor în anul următor, ceea ce este de înțeles în contextul geopolitic actual, a declarat miercuri Zeno Căprariu, partener Audit, Deloitte România, coordonatorul CFO Program în România, în cadrul un
2025, un an al provocărilor în imobiliare, dar și al oportunităților susținute de investițiile în infrastructură și de tendința de revenire a românilor în țară (raport)
Anul 2025 va fi unul al provocărilor, dar și al oportunităților susținute de investițiile în infrastructură și de tendința de revenire a românilor din străinătate, consideră consultanții Colliers, în raportul 'Top 10 previziuni pentru piața imobiliară din România în 2025'. Economia României și piața imobiliară intră