Câciu: Unii ipocriţi au vorbit prea mult despre găuri bugetare care, de fapt, erau deficitul asumat în România

Bugetul pe 2023 a fost făcut pe o serie de prognoze puse la dispoziţie de Comisia Naţională de Prognoză şi de către Banca Naţională, iar deficitul vine, practic, din prognoze, din estimări şi din modul în care au evoluat încasările ANAF, a afirmat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, după audierile din Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.
Întrebat de jurnalişti dacă, în ceea ce priveşte deficitul bugetar, consideră că are şi el o vină în modul în care s-a făcut bugetul pentru 2023 aşa încât s-a ajuns acum să nu se poată atinge ţinta de 4,4% din PIB, fostul ministru de Finanţe a răspuns: "Am avut şi declaraţia fostului prim-ministru al României, toţi până la urmă avem o responsabilitate. Acest buget a fost aprobat de Guvernul României, a fost aprobat de ambele comisii de buget-finanţe, conduse de cei care critică bugetul. A fost promovat de preşedintele României".
"Bugetul a fost făcut pe o serie de prognoze puse la dispoziţie de Comisia Naţională de Prognoză şi de Banca Naţională. Apropo de aceste prognoze, după cum ştiţi, Banca Naţională estima că inflaţia va fi cu o cifră de-abia în trimestrul 1 sau în semestrul 1 din 2024. Iată că deja inflaţia am reuşit, printr-o serie de măsuri, să o ducem cu o cifră începând de luna trecută. Deci, diferenţa, practic, vine din prognoze, din estimări şi din modul în care au evoluat încasările ANAF. Pe de altă parte, au fost luate o serie de măsuri încă din februarie, când am spus că avem o sincopă pe încasări. Au fost luate o serie de măsuri la nivelul Guvernului - atunci era Guvernul Ciucă -, am avut acea ordonanţă în luna mai. De asemenea, au fost luate măsuri la nivelul ANAF - au fost şi ANAF şi Vamă, că nu e numai ANAF aici implicat - au fost înlocuite conducerile şi lucrurile au intrat într-o, dacă vreţi, într-o stabilizare din perspectiva deficitului bugetar", a susţinut Câciu.
El a subliniat că deficitul la şase luni programat era de 2,6% din PIB, însă s-a închis la 2,3%.
"Pe de altă parte, deficitul programat la şase luni era 2,6. S-a închis în 2,3. De ce a fost programat la 2,6? Cei care, iar, critică din perspectiva aceasta, noi am schimbat modul de programare bugetară, am spus că facem buget pe programe şi am dus o mare parte din cheltuieli în prima parte a anului, spre deosebire de modul clasic în care se acţiona, în care mare parte de cheltuieli se face în a 2-a parte anului. Evident, presiunile sunt în continuare pe buget şi de aceea se face o nouă abordare de consolidare bugetară, pentru că situaţia economică din România nu este în accelerare. Creşterea economică este mai mică anul acesta decât anul trecut, inflaţia a scăzut mai repede, ceea ce e bine pentru cetăţeni. (...) Din ce am văzut şi a anunţat aseară, dacă nu mă înşel, domnul ministru Boloş, ministrul de Finanţe, deficitul la 7, la 8 luni - 2,7% - nu este într-o zonă, aşa cum, mă rog, s-a spus la momentul ...(...) unii ipocriţi au vorbit prea mult despre găuri bugetare care de fapt erau deficitul asumat în România. La momentul acesta, după cum a spus domnul ministru, şi un calcul, ar fi 43 de miliarde deficitul. Până la urmă, deficitul anual este la 68 de miliarde", a explicat ministrul Investiţiilor.
Adrian Câciu a precizat că măsurile ce trebuie luate sunt necesare din perspectiva anului 2024, pentru a nu avea austeritate.
"Vreau să vă spun un lucru, poate scapă foarte mult acest lucru. Nu este vorba de anul 2023, e vorba de 2024 şi este vorba de o discuţie foarte aplicată şi completă şi pragmatică, în beneficiul cetăţenilor României. Dacă vreţi să avem austeritate în 2024, atunci ok, criticaţi-ne că noi vrem să consolidăm, să avem o consolidare fiscal-bugetară. Dacă vreţi în continuare să avem cheltuieli, risipă la nivel bugetar, criticaţi-ne, dar noi ne asumăm să respingem aceste cheltuieli", a arătat acesta.
În ceea ce priveşte voucherele pentru energie, ministrul a precizat că pe 15 septembrie va fi virată a doua tranşă de bani, cardurile fiind valabile până în luna martie 2024.
"Le încărcăm cu a 2-a tranşă din 15 septembrie. Ele vor fi valabile până în martie, deci sunt pentru iarna 2023-2024, aşa cum au fost cele anterioare care s-au acordat în această primăvară pentru iarna 2022-2023. Şi, aici, haideţi să trecem şi de iarna 2023-2024, iar dacă va fi nevoie, sunt convins că Guvernul va interveni, pentru că asta a făcut Guvernul şi în 2022, asta face şi în 2023. Nu se vorbeşte foarte mult şi ar trebui să mai vorbim o dată de faptul că anul acesta avem pentru cetăţeni şi pentru economie 10% din PIB prinşi în buget (...). Uităm întotdeauna, vorbim numai de deficit, este adevărat, şi aici este responsabilitatea noastră, risipa de la buget trebuie diminuată, dar nu trebuie afectate programele care sunt pentru cetăţeni sau programele care se petrec", a menţionat şeful de la Investiţii şi Proiecte Europene, întrebat dacă vor fi acordate vouchere pentru energie şi anul viitor. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Chirițoiu: Piața de energie poate să funcționeze bine, dar nu înseamnă că energia va fi și ieftină
Piața de energie poate să funcționeze bine, dar asta nu înseamnă că energia va fi și ieftină, iar pentru competitivitate economică trebuie să ai energie ieftină, a declarat, marți, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Piața asta de energie poate să funcționeze bine, dar nu în
Grindeanu: Ministerul Transporturilor nu va fi în situația de a pierde nici măcar un euro din PNRR
Ministerul Transporturilor nu se va afla în situația de a pierde nici măcar un euro din PNRR, în condițiile în care valoarea totală a proiectelor finanțate prin PNRR este de 20 de miliarde de euro, dar suma din PNRR este de 7,2 miliarde de euro, a explicat marți ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferi
Grindeanu: Suntem la al cincilea contract de pe A8; aproape 40% din lungime, acoperită de contracte
Autostrada A8 prinde contur, marți fiind semnat al cincilea contract, astfel că mai mult de 40% din lungimea acesteia este acoperită de contracte, a declarat marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă. 'Suntem la al cincilea contract de pe A8. Un A8 care încet, încet p
Buzău: Ambasadorul Argentinei consideră România o putere agricolă în UE care poate crește prin sistemul No-till
Ambasadorul Argentinei în România, Carlos Alejandro Poffo, a declarat, cu ocazia unui eveniment de promovare a tehnologiei No-till în agricultură, faptul că România este una dintre marile puteri agricole ale Uniunii Europene (UE) și are un potențial remarcabil pentru a-și extinde producția prin sistemul respectiv. DAJ Buzău a organizat
Ministerul Finanțelor lansează, din 9 mai, a patra ediție FIDELIS din 2025, cu dobânzi de până la 7,80%
Ministerul Finanțelor lansează a patra ediție FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 9 și 16 mai și care vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei și de până la 6,25% la cele în euro, informează MF printr-un comunicat. Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediț
Producția de hidrocarburi a Romgaz a crescut în primul trimestru din 2025 cu 0,04%
Romgaz a înregistrat în primul trimestru al acestui an o producție totală de hidrocarburi de 8,36 milioane barili echivalent petrol (bep), cu 0,04% mai mare față de cea din perioada similară a anului trecut, conform unui raport remis, marți, Bursei de Valori București. Cantitatea de gaze naturale extrase, brut, a fost de 8,26 milio
Amenzi de 2,8 milioane lei aplicate de inspectorii ANSVSA, în perioada 17-28 aprilie
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat, în perioada 17 - 28 aprilie 2025, la nivel național, acțiuni de control, prevenție și consiliere, vizând unitățile din industria alimentară, în urma cărora au fost aplicate amenzi de peste 2,84 milioane lei, conform unui comunicat remis, marți, AGERPRES.
RetuRo: Numărul ambalajelor SGR returnate de către consumatori a ajuns la 1,06 miliarde, de la începutul anului
Numărul ambalajelor returnate de către consumatori prin Sistemul Garanție-Returnare (SGR), de la începutul anului și până în prezent, a fost de 1,06 miliarde, arată datele administratorului SGR, RetuRo, publicate marți. 'De la începutul anului, 1,06 miliarde de ambalaje au fost returnate de către consumatori, iar Re
BNR lansează un set de monetărie cu tema 145 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 29 aprilie 2025, un set de monetărie cu tema 145 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României și 20 de ani de la denominarea monedei naționale, conform unui comunicat de presă. Setul de monetărie conține monedele rom&aci
INS: Peste 223.000 de persoane inactive doreau să lucreze în 2024
Un număr de 223.700 de persoane inactive doreau să lucreze în anul 2024, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, relevă datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate marți. Ponderea persoanelor subocupate în totalul populației active a fost în anul 2024 de 1,1%, cu 0,1 puncte
AMOFM București: Rata șomajului în Capitală a fost de 0,63% în martie 2025
Un număr de 7.924 de șomeri, din care 4.531 femei, se aflau în evidențele Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București la finele lunii martie, rata șomajului fiind de 0,63%, conform unui comunicat remis, marți, AGERPRES. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 0,64%, în această martie, in
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis luni în scădere pe majoritatea indicilor, iar valoarea tranzacțiilor a fost de 43,4 milioane de lei (8,72 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a deprecia
DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau a un incident cibernetic transfrontalier, referitor la cazul penei de curent
Directoratul Național de Securitate Cibernetică nu confirmă existența unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, precizează reprezentanții DNSC în legătură cu pana de curent ce a afectat Spania
Banca Națională a României lansează proiectul Economic@BNR, o platformă de cercetare, dezbatere și educație economică
Banca Națională a României (BNR) lansează proiectul Economic@BNR, o platformă de cercetare și analiză pe teme economice relevante pentru România, inclusiv din perspectiva obiectivelor asumate la nivel național privind dezvoltarea educației economice și financiare, conform unui comunicat de presă. Scopul inițiativei este acela de a facilita comunica
Trei din patru români planifică să-și renoveze locuința în 2025, bugetul mediu depășește 9.000 de lei (studiu)
Trei din patru români planifică renovarea casei în 2025, mai mult de jumătate dintre ei pentru îmbunătățirea confortului sau modernizarea locuinței, iar alți 36% vor face doar reparații necesare, arată cel mai recent studiu realizat de Raiffeisen Bank, în parteneriat cu compania globală de cercetare de piață Appinio. În același ti