UPDATE Şase trenuri de călători vor avea întârzieri, după închiderea traficului feroviar pe raza staţiei Caracal
Şase trenuri de călători vor sosi la destinaţie cu cel puţin o oră de întârziere, după ce au staţionat temporar în gări, din cauză că traficul feroviar a fost închis duminică seara pe raza staţiei Caracal de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au fost solicitaţi pentru intervenţia la un tren privat de marfă aparţinând GFR, garat la linia 6, garnitură încărcată din care s-au observat scurgeri de conţinut (propan) din penultimul vagon.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, traficul feroviar a fost închis, începând cu ora 20:10, iar până la finalizarea intervenţiilor desfăşurate de reprezentanţii ISU, şase trenuri de călători au fost oprite în staţiile limitrofe.
Trenul privat de marfă circula pe relaţia Pasărea - Glogovăţ şi avea în compunere 38 de vagoane, dintre care opt încărcate cu gaz.
"Din informaţiile transmise de personalul feroviar din staţia Caracal, intervenţia la vagonul respectiv a fost finalizată, prin închiderea vanei, de unde s-au descoperit scurgeri de conţinut, iar ca măsură de siguranţă au fost verificate, de către reprezentanţii ISU, toate celelalte vagoane", a precizat Oana Brânzan.
La ora 22:05 a fost redeschis traficul feroviar în staţia Caracal, cu reluarea circulaţiei trenurilor staţionate temporar în gările adiacente. Urmează reluarea traficului pentru următoarele trenuri: IR 1996 oprit în Fărcaşele, de la 20:28; R 9015 oprit în Drăgăneşti, de la ora 20:34; IR 11613 oprit în Radomireşti, de la 20:40; R 9918 oprit în Grozăveşti, de la ora 20:08; R 9911 oprit în Mihăieşti, de la 20:47; IR 11615 oprit în Măldăieni, de la 20:49.
Conform unei informări transmise de CFR Călători, trenul IR 1996 Constanţa - Craiova a acumulat o întârziere de 133 minute, R 9015 Roşiori Nord - Craiova - 93 de minute, R 9911 Bucureşti Nord - Craiova - 94 de minute şi R 9918 Craiova - Bucureşti Nord - 121 de minute.
"CFR SA adresează scuzele aferente tuturor călătorilor şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de reprezentanţii ISU şi ai SRCF Craiova au avut drept scop îndeplinirea tuturor condiţiilor de siguranţă pentru reluarea traficul feroviar pe raza staţiei Caracal", a adăugat Oana Brânzan.
Pompierii din judeţul Olt au intervenit, duminică seară, în Gara Caracal, unde au fost raportate scurgeri la un robinetul unui vagon încărcat cu propan. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, la locul evenimentului au fost dislocate două autospeciale de stingere, o autospecială CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic şi Nuclear) şi două autospeciale pentru primă intervenţie.
"Pentru protecţia populaţiei din zona Gării Caracal, a fost balizat un perimetru de siguranţă de 400 de metri. Nu au fost persoane evacuate. În urma manevrelor efectuate de echipele de intervenţie şi personalul de pe locul de muncă, robinetul a fost închis, iar în urma măsurătorilor echipajului CBRN toate valorile au fost zero", arată sursa citată. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INS: Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut în primele cinci luni cu 5,5%
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în primele cinci luni din acest an, față de perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2025, atât ca serie brută cu 5,5%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 5,3%, arată datele Institutului Nați
Troleibuzele liniei 79 vor circula, de luni, între 'Clăbucet' și Calea Moșilor
Troleibuzele liniei 79 vor circula, de luni, pe un traseu modificat, între Calea Moșilor și 'Clăbucet', din cauza lucrărilor la rețeaua de apă și canalizare din zona Foișorului de Foc, fapt ce necesită întreruperea curentului electric în rețeaua de contact. Astfel, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pe
Ritmurile vegetative ale culturilor de câmp și speciilor pomi-viticole vor fi intensificate în majoritatea regiunilor agricole (agrometeo)
Ritmurile vegetative ale culturilor de câmp și speciilor pomi-viticole vor fi intensificate în majoritatea regiunilor agricole, în special pe suprafețele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului, reiese din prognoza agrometeorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). 'În cultura de por
Opt din zece români susțin că statul implementează prea lent digitalizarea (studiu)
Peste trei sferturi dintre români (75,4%) consideră că digitalizarea este 'benefică' sau 'foarte benefică', în timp ce 81,6% susțin că statul român se digitalizează într-un ritm prea lent, reiese dintr-un sondaj de opinie dat recent publicității. Potrivit datelor centralizate de AtlasIntel, percepțiile n
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 227,5 miliarde de lei, la finalul lunii mai
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 227,5 miliarde de lei, la finalul lunii mai 2026, în creștere cu 37% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2025, conform statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
Peste 6,47 milioane de contracte individuale de muncă active, înregistrate în ReGes/Revisal, la finele anului 2025(MMFTSS)
Numărul contractelor individuale de muncă active înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal era, la finele anului 2025, de 6.477.997, cu 249.374 mai puține comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, consultate de AGERPRES.
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 8,8% în primul trimestru din 2026 (INS)
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primul trimestru din 2026, de 14,679 de milioane, în scădere cu 8,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în primele trei luni cu 9,3%
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în scădere până la 2.100 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării va fi în scădere în următoarele zile la intrarea în țară (secțiunea Baziaș), până la aproximativ 2.100 metri cubi pe secundă (mc/s), de peste două ori mai mic decât media multianuală a lunii iulie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) valabilă pentru perioad
Suprafața cultivată în România, în creștere cu 40.000 de hectare în 2025
Suprafața cultivată în România a crescut anul trecut, pe total țară, cu 40.000 de hectare, raportat la 2024, ajungând la 8,214 milioane de hectare, sectorul majoritar privat având o pondere de 99,1%, respectiv 8,139 milioane de hectare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Județele care
Aproape 400 de primării rurale au primit 41 milioane de euro pentru implementarea proiectului de incluziune socială SCI2000
Primele aproape 400 de primării rurale au primit avansurile în valoare de peste 41,2 milioane de euro pentru demararea activităților în vederea implementării celui mai mare proiect european de incluziune socială SCI2000, informează duminică Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. 'Implementarea celui
Capitalizarea Bursei de la București a crescut cu peste 36 de miliarde de lei într-o săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână 36,18 miliarde de lei la capitalizare, în creștere cu 5,5% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 216,47 milioane de lei (+55,3%), potrivit datelor BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursi
Județele Dolj, Mehedinți și Caraș - Severin, sub atenționare meteo de intensificări ale vântului
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă pe parcursul zilei în trei județe din sud-vestul țării. Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în sudul Banatului și în vestul și sud-vestul Olteniei vor fi intensificări ale vânt
Unitatea 1 CNE Cernavodă, reconectată la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național în duminică dimineața, după finalizarea programului de oprire planificată, a anunțat Nuclearelectrica. Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada opririi planificate, au fost efectuate activități din următoarele programe: programul de mentenanță preve
Chisăliță: Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă resursele nu creează automat prosperitate
Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă adevărata valoare strategică nu constă în gazul extras, ci în modul în care veniturile rezultate vor fi utilizate, susține președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță. 'Exploatarea gazelor din Marea Neagră ofer
Noi reporturi la tragerile de duminică, la toate categoriile
Un report de 37,72 milioane de lei (7,02 milioane de euro) se înregistrează, duminică, la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la tragerea Noroc este în joc un report cumulat de 7,10 milioane de lei (1,35 milioane de euro). Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după













