Suma totală netă primită de România de la Uniunea Europeană de la momentul aderării se ridică la 56 de miliarde euro (MIPE)

Suma totală netă primită de România de la Uniunea Europeană, din momentul aderării şi până în prezent, se ridică la 56 de miliarde euro, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Din această sumă, Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) şi Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) au adus 44,6 miliarde de euro: 16,9 miliarde reprezintă plăţile aferente perioadei de programare 2007 - 2013, 27 miliarde de euro sunt sumele plătite prin programele perioadei 2014 - 2021 şi 716 milioane de euro prefinanţări pentru 2021 - 2027.
De asemenea, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România a primit până acum 6,35 miliarde de euro prin cele două componente de asistenţă financiară rambursabilă şi nerambursabilă.
"9 mai este o sărbătoare pe care o simţim acum mai aproape ca niciodată de identitatea noastră românească, după provocările ultimilor ani peste care am trecut cu bine alături de celelalte state membre ale Uniunii şi cu sprijinul lor. Ultimii ani au fost fără îndoială una dintre acele perioade în istorie care ne-a arătat că solidaritatea, valorile comune şi dorinţa de a ne clădi viitorul împreună ne fac cu adevărat mai puternici pentru că ne determină să fim mai responsabili şi mai creativi, să ne folosim mai bine resursele şi să identificăm noi oportunităţi de dezvoltare. Aş spune că, pentru România, Ziua Europei în 2023 înseamnă certitudinea unui viitor mai sigur şi mai bun pentru noi. Pentru perioada 2021 - 2027, ţara noastră are la dispoziţie doar prin Politica de coeziune o sumă comparabilă cu cea primită de România de la Comisie în ultimii 16 ani, de la aderare până în momentul actual, la care se adaugă fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Mai mult, ritmul accelerat de accesare a fondurilor, investiţiile în infrastructură, în serviciile publice şi în productivitatea sectorului privat, la care aş adăuga preocuparea noastră de a nu îi lăsa în urmă pe cei vulnerabili, vor face ca, în scurt timp, România să arate cu totul diferit în anii care vin. Felicit pe această cale echipa din minister, care a avut un rol vital în acest proces de modernizare a României. Sunt convins că finalul acestui an ne va aduce mai aproape de ţinta de absorbţie de peste 95% prin politica de coeziune şi de realizarea reformelor şi investiţiilor asumate prin PNRR", a declarat ministrul Marcel Boloş, potrivit unui comunicat al instituţiei transmis marţi AGERPRES.
Pentru perioada 2014 - 2020, rata de absorbţie a fondurilor este în acest moment de 76% din totalul alocat României, prin programele operaţionale aferente acestei perioadei fiind realizate investiţii în sectoare esenţiale precum mediul de afaceri, transporturi, sănătate, educaţie, infrastructura de apă şi apă uzată, dar şi incluziunea socială a persoanelor dezavantajate.
Astfel, prin fondurile europene aferente perioadei 2014 - 2020, peste 94.000 de companii din România au fost sprijinite să devină mai productive prin investiţii în retehnologizare, automatizare, creşterea eficienţei energetice, formarea angajaţilor. De asemenea, au fost înfiinţate noi IMM-uri datorită banilor europeni.
Prin Programul Operaţional Regional şi prin Programul Operaţional Infrastructură Mare s-au realizat investiţii în construirea sau modernizarea a 1.149 km de drumuri, au fost modernizate 14 aeroporturi şi au fost renovate sau modernizate 170 km de căi ferate.
Două milioane de români beneficiază de acces la reţeaua de apă la standarde conforme şi 3,4 milioane beneficiază de acces la reţeaua de apă uzată, prin investiţiile în extinderea şi reabilitarea reţelei de distribuţie a apei (1.066 km) şi a reţelei de apă uzată (1.019 km) finanţate prin POIM, precizează comunicatul MIPE.
În domeniul sănătăţii, prin Programul Operaţional Regional au fost reabilitate, modernizate şi dotate 205 unităţi medicale, iar prin POIM a fost alocat un buget de peste 800 de milioane de euro prin care s-au efectuat investiţii pentru dotarea unităţilor sanitare publice cu echipamente şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj necesare pentru tratamentul pacienţilor cu infecţie COVID - 19 şi pentru gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza COVID - 19 la nivelul unităţilor sanitare publice. De asemenea, s-au efectuat investiţii pentru structurile care utilizează fluide medicale pentru desfăşurarea actului medical terapeutic.
Prin Programul Operaţional Capital Uman, peste 540.000 de copii şi 30.000 de tineri şi adulţi au beneficiat de sprijin pentru a participa la programe de educaţie.
Prin Programul Operaţional Competitivitate, 230.000 de elevi şi studenţi au beneficiat de echipamente IT şi 12.662 clase şi laboratoare au avut acces la echipamentele de ultimă generaţie necesare procesului educaţional.
"Nu în ultimul rând, fondurile europene din perioada 2014 - 2020 au sprijinit în mod substanţial românii vulnerabili, astfel încât peste 2,5 milioane de persoane au acces la carduri pentru alimente şi mese calde, 4 milioane primesc sprijin pentru plata facturilor la energie, iar preşcolarii şi elevii din familiile vulnerabile beneficiază de tichete pentru haine şi rechizite", subliniază sursa citată.
Potrivit documentului, prin cele 16 programe naţionale şi regionale aferente perioadei 2021 - 2027 vor fi deschise, în cursul acestui an, 490 de apeluri de proiecte în valoare de 36,4 miliarde de euro, primele ghiduri ale solicitantului pentru apelurile de proiecte fiind puse în consultare publică începând din luna aprilie iar apelurile urmând a fi lansate luna viitoare. De asemenea, prin PNRR vor fi lansate în acest an 44 de apeluri de proiecte, în valoare de 4,27 miliarde de euro.
Cu ocazia Zilei Europei, reprezentanţii MIPE au participat la evenimentul "Hai să facem viitorul verde!" organizat în zona Pieţei 21 decembrie 1989 din Bucureşti, prilej cu care, în cadrul proiectului "Centrul de Informare pentru Investiţii Europene" s-au desfăşurat o serie de acţiuni de informare în cadrul cărora au fost prezentate politicile Uniunii Europene, finanţările de care va beneficia România în perioada 2021 - 2027 şi obiectivele "Anului european al competenţelor - 2023" pe parcursul căruia investiţiile se vor concentra pe educaţie, perfecţionare şi competenţe digitale pentru fiecare cetăţean, în continuarea efortului de a atinge obiectivele stabilite în Deceniul Digital. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
AFM a semnat contractul de finanțare pentru realizarea a 26 de fabrici de reciclare, cu bani din PNRR
Contractul de finanțare pentru construirea a 26 de fabrici de reciclare, în valoare de aproape 674,75 milioane de lei, a fost semnat miercuri, a anunțat președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Florin Bănică, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 'Am semnat cele 26 de contracte de finanțare care reprezintă ținta asumată
ANAF: Nou program de conformare pentru persoanele care realizează venituri din activității de asistență medicală
Agenția Națională de Administrare Fiscală va desfășura, până la finalul anului, la nivel național, un nou program de conformare, ce se adresează persoanelor fizice înregistrate sub forma cabinetelor medicale individuale (CMI) sau ca persoană fizică independentă (PFI) și care realizează venituri din prestarea activității de asistență medicală (generală ori special
Incendiile, printre printre principalele amenințări la adresa locuințelor; 67 milioane de lei, despăgubiri plătite de asigurători în 2024
Incendiile rămân printre principalele amenințări la adresa locuințelor din România, membrii UNSAR achitând anul trecut despăgubiri în valoare de 67 milioane lei doar pentru daunele provocate de foc locuințelor asigurate prin polițe facultative, aproape triplu decât în 2021. Potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Soci
Ratele creditelor ipotecare scad ca pondere în veniturile unui debitor pe termen lung, în ciuda variației dobânzilor (analiză)
Ratele creditelor ipotecare scad ca pondere în veniturile unui debitor pe termen lung, în ciuda variației dobânzilor, care pot ajunge și la câteva puncte procentuale, potrivit unei analize realizate de brokerul online Ipotecare.ro. Datele companiei arată că durata medie de rambursare a u
Angajatorii mici și foarte mici din România au scos la concurs 28.000 de joburi, în primele patru luni (platformă)
Companiile mici și foarte mici din România, cu maximum zece angajați, au postat de la începutul acestui an și până în prezent, 28.000 de locuri de muncă, în creștere cu 10% față de primele patru luni din 2024, arată o analiză publicată, miercuri, de o platformă de recrutare online. Datele centralizate de eJobs relevă faptul că, di
ONRC: 21.006 firme au fost radiate la nivel național în primul trimestru din 2025
Un număr de 21.006 firme au fost radiate la nivel național, în primul trimestru din 2025, cu 16,95% mai puține comparativ cu perioada similară din 2024, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 3.480 (număr în scădere cu 9,04
OMV Petrom a înregistrat un profit net de un miliard de lei, în primul semestru, în scădere cu 24%
OMV Petrom a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 1,07 miliarde lei, în scădere cu 24% față de cel obținut în perioada similară din 2024, conform datelor transmise, miercuri, Bursei de Valori București. Rezultatul din exploatare CCA excluzând elemente speciale a fost de 1,3 miliarde lei, mai mic cu 29%, reflect&ac
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a crescut la 75%
Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România a crescut de la 56% la aproape 75%, datorită precipitațiilor recente, a anunțat Administrația Națională ''Apele Române'' (ANAR) pe pagina de Facebook. ''La sfârșitul lunii martie, coeficientul de umplere în princi
Alba: Cel mai mare parc fotovoltaic finanțat din PNRR, inaugurat la Teiuș de un dezvoltator danez
Cel mai mare parc fotovoltaic din România finanțat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o investiție totală de 55 milioane de euro, din care 15 milioane de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă, a fost inaugurat marți în Teiuș, fiind, de asemenea, cel mai mare astfel de obiectiv realizat în cele 16 țări în care
STB: Parada tramvaielor de odinioară, muzică de fanfară și povești din Capitală, de 1 Mai
Tramvaiele de odinioară vor circula de 1 Mai alături de noile tramvaie din flota Societății de Transport București (STB) pe calea dintre Depoul Victoria - Bucur Obor - Piața Sfântu Gheorghe, într-o călătorie desfășurată pe muzică de fanfară și și povești despre oameni, tramvaie și oraș, a anunțat, marți, STB. 'Societatea de Tra
ANRE introduce activitatea de market making pe piețele de energie și gaze
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat Ordinul privind Regulile generale pentru implementarea activității de market making pe piețele organizate de energie electrică, începând din 1 iulie 2025, respectiv pe cele centralizate de gaze naturale, de la 1 aprilie 2026. Potrivit unui comunicat d
Grindeanu, despre pana de curent din Spania: Situații de acest tip, care par de domeniul SF-ului, ar trebui luate în calcul
Scenariile în care ar putea avea loc o pană masivă de curent, precum cea de Spania, deși par să țină de domeniul științifico-fantastic (SF), ar trebuie să fie luate în calcul de cei care se ocupă cu situațiile de urgență, a afirmat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Acesta a fost întrebat d
Un sfert dintre români asociază ziua de 1 Mai cu grătarele și socializarea (studiu)
Un sfert dintre români consideră sărbătoarea de 1 Mai în primul rând o zi dedicată grătarelor și socializării (24%), în special tinerii cu vârste între 25-34 de ani (29%), relevă rezultatele unui studiu dat publicității marți. Potrivit datelor centralizate de Reveal Search Marketing, în topul semnifica
Chirițoiu: Telekom de doi ani tot se grăbește să vândă și cred că în curând îi va reuși; important e să luăm și o decizie bună
Telekom de doi ani se tot grăbește să vândă și cred că în curând îi va reuși treaba asta, însă piața de telecomunicații trebuie să rămână o piață care să funcționeze bine atât din punct de vedere al prețului, cât și al calității, a declarat, marți, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment
Grindeanu: N-am știut că șapte spitale în București sunt blocate și fără autorizație de construcție; asta spune multe
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat marți că a aflat de la dezbaterea electorală de luni că în București sunt opt spitale care așteaptă după autorizații de construcție, iar dacă instituția pe care o conduce s-ar afla în aceeași situație și autostrăzile ar aștepta după autorizații ar fi asaltat de presă și acuzat că nu