Daea: Aşteptăm ca zilele următoare să vină aprobarea de la Comisia Europeană pentru ajutorul destinat fermierilor afectaţi de secetă

Aprobarea de la Comisia Europeană pentru ajutorul destinat fermierilor afectaţi de secetă este aşteptat în zilele următoare şi, în maximum 35 de zile de la obţinerea aprobării, banii vor intra în conturile agricultorilor, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea.
"Din data de 2 februarie anul acesta, am transmis la Comisia Europeană mecanismul pe care noi l-am agrementat la nivelul ţării pentru a lua aprobarea de la Comisie, întrucât este un ajutor de stat. Noi aşteptăm ca în zilele următoare să vină o asemenea aprobare. Avem actul normativ, vom da drumul pe calea aceasta de aprobare juridică, în aşa fel încât şi aceşti bani să vină pentru culturile care au fost afectate anul trecut şi au fost însămânţate în primăvara anului trecut. Sigur că în funcţie de aprobarea care va veni de la Comisia Europeană, de atunci apreciem noi că în jur de 30-35 de zile pot ajunge banii la fermieri", a spus Daea, după întâlnirea cu reprezentanţii fermierilor care au protestat în Capitală.
Acesta a precizat că, pentru calamitate, suma prevăzută în documentul transmis Comisiei Europene este de 870 milioane de lei.
Fermierii au organizat vineri proteste în mai multe judeţe din ţară şi în Capitală, nemulţumiţi de soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar românesc, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina.
În Bucureşti, protestul a început la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene, ulterior fermierii deplasându-se la sediul Ministerului Agriculturii, unde au cerut să discute cu ministrul Petre Daea. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sistemul Național Antigrindină trebuie repus în funcțiune imediat; fermierii români nu pot fi sacrificați pe altarul populismului (organizații)
Suspendarea Sistemului Național Antigrindină reprezintă o decizie cu efecte grave, care a fost luată fără consultare publică și fără fundament științific și trebuie repus în funcțiune imediat, avertizează Organizația Interprofesională a producătorilor de Legume și Fructe - OIPA Legume-Fructe și Asociația Grupurilor și Organizațiilor de Producători Agricoli - FR
Bucureștiul, platformă de lansare pentru companiile din Sri Lanka care vor să intre pe piața UE
Bucureștiul poate deveni o platformă solidă de lansare pentru companiile din Sri Lanka care vor să intre pe piața Uniunii Europene, a afirmat miercuri președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Iuliu Stocklosa, la Forumul de Afaceri România - Sri Lanka. 'Sri Lanka nu este doar un partener comercial e
AFM: Operatorii privați trebuie să declare ajutoarele de minimis primite în ultimii 3 ani, la înscrierea în Programul Rabla 2025
Operatorii privați trebuie să declare ajutoarele de minimis primite în ultimii 3 ani, inclusiv cele acordate de alte instituții finanțatoare decât Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), la înscrierea în cadrul Programului Rabla Auto 2025, începând cu 29 mai, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Astfel
Sebastian Burduja: Sistemul energetic național funcționează la parametri optimi
Sistemul energetic național funcționează la parametri optimi, în ciuda codului portocaliu de vreme rea în anumite regiuni din țară, iar avariile punctuale au fost soluționate, a anunțat miercuri ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'În ciuda codului portocaliu de vreme rea în anumite regiuni din țară, sistemul ene
Grindeanu: Drumul de mare viteză Craiova-Târgu Jiu parcurge o nouă etapă importantă
Patru asocieri de constructori din România, Turcia și Ucraina au depus oferte pentru construcția Lotului 6 (Târgu Cărbunești-Târgu Jiu), cu o lungime de 19,5 kilometri, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook. 'Drumul de mare viteză Craiova-Târgu J
Șantierul Naval Damen Galați a lansat un feribot complet electric destinat companiei canadiene BC Ferries
Șantierul Naval Damen Galați a lansat recent un feribot complet echipat pentru operare electrică, destinat companiei canadiene BC Ferries, informează Ambasada Canadei într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES. 'Damen Shipyards Galați a lansat cel mai recent feribot Island Class pentru BC Ferries, marcând un pas semnificativ
FIHR: Hotelurile din România își pot recupera comisioanele colectate nelegal de către Booking.com
Patronatele din turismul românesc se alătură unui proces european de amploare împotriva Booking.com, prin care sunt solicitate compensații pentru practicile anticoncurențiale care au fost declarate nelegale de către Curtea Europeană de Justiție (CEJ). Potrivit unui comunicat de presă al Federației Industriei Hoteliere din Româ
Firmele din București oferă peste 8.100 de locuri de muncă, în perioada 28 mai - 4 iunie
Angajatorii din Capitală au disponibile, în perioada 28 mai - 4 iunie, 8.161 de locuri de muncă, majoritatea pentru muncitori calificați, arată datele Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, din totalul posturilor vacante, 334 sunt destinate persoanelor cu studii
AMOFM București: Rata șomajului în Capitală a scăzut la 0,62%, în aprilie 2025
Un număr de 7.823 de șomeri, dintre care 4.477 femei, se aflau în evidențele Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București la finele lunii aprilie 2025 iar rata șomajului a scăzut la 0,62%, informează un comunicat al instituției remis, miercuri, AGERPRES. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de
Târgul 'Gustul Copilăriei' în curtea Ministerului Agriculturii, de vineri până duminică
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează Târgul 'Gustul Copilăriei', un eveniment tematic dedicat Zilei Internaționale a Copilului, care se va desfășura în perioada 30 mai - 1 iunie 2025, în curtea ministerului. 'Timp de trei zile,
Bogdan Ivan: Prin proiecte de coproducție de muniții la standarde NATO, creștem forța industriei de apărare românești
România și Statele Unite împărtășesc valori și principii comune iar prin proiecte de coproducție de muniții la standarde NATO, creștem forța industriei de apărare românești, consideră ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan. Acesta a semnat, miercuri, Scrisorile de Solicitare, prin ca
Consiliul Concurenței a constatat utilizarea unor practici de concurență neloială de către Sun Wave Pharma
Consiliul Concurenței a constatat că Sun Wave Pharma SRL a încălcat Legea privind combaterea concurenței neloiale pe piața distribuției suplimentelor alimentare, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Autoritatea de concurență a stabilit, în urma unei cercetări aprofundate, că Sun Wave Pharma SRL a exercitat presiuni asup
Antreprenorii sunt speriați de reducerea cererii, perspectiva creșterii TVA și de probleme în lanțul de aprovizionare (senator)
Antreprenorii sunt speriați de reducerea cererii, perspectiva creșterii TVA, probleme în lanțul de aprovizionare și concurența neloială, conform unui sondaj realizat de IMM România privind percepția antreprenorilor asupra situației economice, prezentat miercuri de Florin Jianu, membru în Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenori
'Rabla' 2025 debutează pe 4 iunie pentru UAT și instituții publice;persoanele fizice pot aplica din 19 iunie
Sesiunea de înscriere în cadrul programului 'Rabla' 2025 va debuta pe data de 4 iunie, pentru unitățile administrativ-teritoriale (UAT) și instituțiile publice, iar din 19 iunie pot aplica și persoanele fizice, a anunțat, miercuri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Concordia solicită președintelui României să nu se axeze pe creșterea taxelor pentru scăderea deficitului
Confederația Patronală Concordia solicită președintelui României, Nicușor Dan, să nu se axeze pe creșterea taxelor pentru scăderea deficitului și să aibă în vedere măsuri precum cheltuirea responsabilă a banului public, tăierea cheltuielilor inutile, reducerea evaziunii fiscale și absorbția fondurilor europene. 'Peste șase mili